Câteva întrebări simple pentru autorităţi, înainte de a da vina pe populaţia care „nu respectă regulile”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr.
Martin Kulldorff (Harvard University), Dr. Sunetra Gupta (Oxford University) şi
Dr. Jay Bhattacharya (Stanford University Medical School)
Dr. Martin Kulldorff (Harvard University), Dr. Sunetra Gupta (Oxford University) şi Dr. Jay Bhattacharya (Stanford University Medical School)

Raed Arafat, Guvernul şi Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă ne avertizează că urmează cel mai probabil noi măsuri de lockdown, deocamdată la nivel local. În timp ce autorităţile, o parte a presei şi unii influenceri dau vina pe populaţia care nu ar respecta măsurile de protecţie, pe „negaţionişti”, Avocatul Poporului, chiar pe „religioşi” pentru creşterea numărului de cazuri Covid.

Mai întâi însă un articol din The Telegraph intitulat „The case for lockdowns is littered with dangerous logical fallacies” – argumentele în favoarea lockdownului sunt pline de erori logice periculoase. „Miniştrii au ignorat regulile de bază ale ştiinţei într-o încercare disperată de a demonstra meritele noilor restricţii”, scrie The Telegraph.

Să vedem şi părerile unor experţi în boli infecţioase de la Harvard, Oxford şi Stanford care semnează o scrisoare deschisă împotriva lockdownului, publicată pe unherd.com. „Cei care nu sunt vulnerabili ar trebui lăsaţi imediat să-şi continue viaţa în mod normal”, scriu Dr. Martin Kulldorff (Harvard University), Dr. Sunetra Gupa (Oxford University) şi Dr. Jay Bhattacharya (Stanford University Medical School). „Cea mai umană abordare de a echilibra riscurile şi beneficiile când vrei să atingi imunitatea de grup, este de a le permite acelora care au un risc minim de deces să trăiască în condiţii normale pentru a-şi clădi imunitatea în faţa virusului prin infecţia naturală şi de a-i proteja pe cei care au riscul cel mai mare. Numim asta Protecţia Concentrată.” Scrisoarea celor trei experţi o puteţi citi la acest link.

Trei întrebări cu privire la situaţia din România

În ceea ce priveşte creşterea numărului de cazuri, încercarea de a găsi „vinovaţi de serviciu” ar trebui precedată de întrebări despre ce au făcut guvernul şi autorităţile în aceste luni de pandemie.

1. Unul dintre cele mai de succes modele pentru oprirea pandemiei de coronavirus este Taiwanul. Cea mai importantă măsură luată de Taiwan a fost închiderea graniţelor şi carantinarea celor care intrau în ţară, pentru două săptămâni – lăsând viaţa să decurgă în rest normal; detalii aici. Autorităţile din Taiwan au făcut asta încă din luna ianuarie. La jumătatea lunii iulie, în Taiwan se înregistraseră, în total, 451 de cazuri de Covid-19, şi doar 7 morţi asociaţi cu coronavirusul (!); mai multe detalii la acest link. Când s-au luat măsuri similare, în România, în ceea ce priveşte traficul la frontiere? Când s-a hotărât (în cele din urmă) carantinarea celor care intrau în ţară? Şi cum a fost respectată această carantinare?

2. Una din măsurile luate de Coreea de Sud foarte din timp a fost suplimentarea numărului de paturi ATI şi construirea unor spitale de campanie, pentru a proteja spitalele normale – şi pentru a nu avea de suferit pacienţii cu alte boli. Ce măsuri s-au luat, în România, pentru suplimentarea numărului de paturi la ATI, în cele nouă luni de când durează pandemia? Cu câte paturi a crescut acest număr, dacă el a crescut? Celor care vor zice că „trebuie şi medici pentru ATI, nu doar paturi”, li se poate răspunde: soluţii există, din moment ce sud-coreenii au reuşit (mai multe detalii la acest link). S-ar putea, de exemplu, tripla salariul medicilor voluntari la ATI, pentru trei luni sau şase luni. Iar începătorii ar învăţa de la seniori sau specialişti. A încercat cineva să discute măcar despre o astfel de măsură, în atâta amar de timp?

3. Cât despre transformarea spitalelor din România în focare Covid sau pacienţii care au suferit şi murit deoarece nu au avut acces la servicii medicale de bază (pentru cancer, diabet, etc) – ţine cineva măcar socoteala acestor pacienţi? Pe parcursul lunii septembrie, România a avut una dintre cele mai mari rate de mortalitate Covid din Europa, şi multe articole din presă au pus acest fapt pe seama tratamentului sau a infecţiilor nosocomiale, şi nu în mod direct a Covidului. Câte vieţi s-ar fi putut salva, câte astfel de situaţii s-ar fi putut evita prin deschiderea din timp a unor spitale „de campanie” doar pentru Covid? Vorbeşte cineva, chiar şi acum, de o astfel de măsură?

„Oamenii sunt de vină”?

Nu mai vorbesc despre alte lucruri bătătoare la ochi: ce sens are, de pildă, să închizi teatrele şi sălile de spectacol, dar să laşi descise păcănelele şi cazinourile? Cum se poate justifica, în vreun fel, o astfel de măsură, din punct de vedere medical? (între timp înţeleg că s-au închis şi păcănelele; poate deoarece „omisiunea” îi revoltase pe mulţi, fiind prea săritoare în ochi?)

Pare cusută cu aţă albă şi „apocalipsa” covid post-alegeri. Oare cum au reuşit „autorităţilesă controleze proporţiile pandemiei fix până în momentul alegerilor, asigurând pe toată lumea că nu există nici un pericol să mergem cu mic, cu mare în secţiile de votare? Inclusiv pensionarilor li se spunea că pot merge la vot fără să existe, practic, vreun risc. Şi apoi, brusc, totul sare în aer după ce se numără voturile şi se anunţă rezultatele finale ale alegerilor? Eu susţin, fără rezerve, dreptul democratic al oamenilor de a vota; însă foarte mulţi îşi pun în aceste zile aceeaşi întrebare, care se leagă de atitudinea autorităţilor, şi nu de dreptul de a vota.

Este cel puţin ciudat şi faptul că se foloseşte aceeaşi narativă pe care am tot auzit-o în cele nouă luni de pandemie: „Oamenii sunt de vină”. Deşi putem vedea cu ochiul liber, când vedem din casă, tot mai mulţi copii cu mască până şi în aer liber, la locurile de joacă sau pe trambulinele din parc. În autobuz, la metrou, în trenuri toată lumea poartă masca în mod regulamentar, deşi chestiunea eficienţei protecţiei oferite de măşti împotriva viruşilor este în continuare una foarte dezbătută şi contestată inclusiv în planul studiilor ştiinţifice (un metastudiu de pe site-ul Center for Disease Control aici; alte studii ştiinţifice în British Medical Journal; la Cambridge Univeristy Press; şi un meta-studiu al International Society for Influenza and other Respiratory Virus Diseases; un studiu detaliat al unui profesor de la New York University la acest link). Aşadar, la modul empiric, oricine iese din casă şi se uită în jur poate observa că românii respectă regulile, uneori chiar cu asupra de măsură.

Decizii bazate pe studii şi fapte ştiinţifice sau pe simple opinii?

Cele trei întrebări numerotate mai sus pornesc de la măsurile luate de alte state lăudate în presa internaţională pentru eficienţa cu care au încetinit sau oprit pandemia Covid. Care, puctual, puteau fi aplicate, sau măcar discutate la modul serios şi în România.

Ca să nu mă întreb: vorbeşte cineva, la nivelul autorităţilor, despre argumentele aduse în articolul de mai sus din The Telegraph? Sau despre argumentele celor trei prestigioşi profesori de la Harvard, Oxford şi Stanford, care se opun măsurilor arbitrare de carantinare generală? Sau le bagă sub covor pe toate, catalogându-le drept „conspiraţionisme” – înlocuind în mare parte datele ştiinţifice şi discuţia ştiinţifică cu simple opinii? Şi acoperind, convenabil, lipsa de coerenţă şi competenţă cu atacarea unor „oameni de paie” şi oportuni ţapi ispăşitori? 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite