Care este tratamentul de care are parte cultura în vizualul românesc?

Un lucru este în afara oricărei îndoieli. Tatăl televiziunilor româneşti se cheamă Rating, iar mama, Share. Indiferent că vorbim despre TVR,  ori despre televiziunile zise comerciale. Unele pretins de ştiri.

La fel de indubitabil este faptul că nici prima, nici majoritatea celor din a doua categorie nu prea îşi îndeplinesc misiunea şi nici nu respectă à la lettre ori măcar decent prevederile înscrise în caietul de sarcini de pe urma căruia au obţinut avizul de funcţionare din partea CNA.

Nici una dintre aşa-zisele noastre televiziuni de ştiri nu mai e demult astfel, toate transformându-se în instrumente de luptă politică, de desfiinţare a adversarului politic tratat drept inamic. O caracteristică ce sunt sigur că va dobândi aspecte tot mai groteşti în zilele campaniei electorale viitoare.

TVR, televiziune zisă generalistă, a cărei misiune ar fi aceea de a informa, de a educa şi de a produce emisiuni de divertisment, nu face defel excepţie în punerea în cui, în eludarea ori ignorarea majorităţii obiectivelor ce i-ar justifica existenţa.

Dacă la capitolul informare, Bătrâna Doamnă din Calea Dorobanţi încă se mai descurcă, divertismentul se limitează aproape exclusiv la emisiuni de arhivă, noii angajaţi de la care se aşteaptă un reviriment pe TVR 2 fiind şi ei oameni de arhivă, cu toţii pe gustul tomnaticei, crizantemicei Irina Radu şi a amicelor săi, dacă nu cumva chiar soţi, soţii şi pile, inşi al căror loc ar fi pe la oficii de plasare, în vreme ce programele culturale au fost alungate de conducerea ei, total neprofesionistă, cu acordul complet iresponsabil al CNA, pe TVR 3. Un canal care aproape nu există. Nu e cuprins în pachetul minimal obligatoriu al difuzorilor de cablu, nu s-a impus în nici un fel în conştiinţa publică. Sunt condamnate astfel la nevizionare, la un rating şi un share egal cu acela pe care l-ar avea TVR dacă ar difuza, în locul lor, doar mira de reglaj. Şi, tare mi-e teamă, că foarte curând vor fi eliminate.

Aceasta fiind, în linii mari, situaţia din câmpul tactic al televiziunilor româneşti, am avea suficiente argumente spre a susţine că ar fi cu totul inutilă orice discuţie despre caracterul moral sau imoral al tratamentului de care are parte cultura în media electronică din România.

Cu toate acestea, nu pot să nu mai spun şi să mai scriu o dată că mi se pare complet imoral să te prevalezi de faptul că TVR ar plasa la loc de cinste cultura doar când organizezi o serie de emisiuni în care te dai de ceasul morţii spre a convinge lumea, contribuabilii, politicienii, guvernanţii că TVR e „una pe pământ şi mândră-n toate cele”, îndeosebi la capitolul producător şi difuzor de cultură, spre a trata mai apoi cultura ca pe o Cenuşăreasă pe care te pregăteşti să o goneşti din casă.

La fel cum mi se pare imoral să te slujeşti de cultură şi oamenii ei de vârf numai spre a-ţi asigura o aură de respectabilitate şi spre a-ţi mai răscumpăra din păcatele curente, aşa cum face, periodic, postul Realitatea tv.  

Urmăriţi dezbaterea „Prostim poporul cu televizorul? Sau invers?” aici.