Care este noul partener agreat de România pentru a ne scoate din criza extrem de gravă a penuriei strategice de carburanți?

Criza uriașă provocată de suspendarea exporturilor de petrol din Kazahstan prin terminalul de la Marea Neagră (CPC) ca urmare a atacurilor cu drone, a provocat o scădere cu cel puțin 21% a producției sale naționale și, evident, a relansat cursa ascendentă a prețurilor mondiale ale petrolului, în paralel cu tensiuni diplomatice începând cu atât de fragila zonă a Caspicii.

FOTO Profimedia

Criza i-a surprins pe decidenții noștri interimari așa cum se întâmplă întotdeauna când ceva iese din tiparul adormitor al obișnuinței și a demonstrat, din nou, dacă mai era nevoie, faptul că nu există organisme și analiști specializați în detectarea factorilor care pot determina crize strategice cu consecințe majore. O asemenea criză este determinată, din punctul meu de vedere, de incapacitatea factorilor noștri de decizie de a imagina scenarii de ieșire din crizele care era logic să apară în Marea

Neagră, altele decât cele de insecuritate militară și pentru care să fie create scenarii precise privind noi parteneri care să poată fi direct accesați conform unor contracte deja stabilite tocmai pentru asemenea situații-limită.

Este absurd și rușinos că de-0abia acum, spunea interimarul nostru Prim Ministru, cu doar două săptămâni de securitate în materie de rezerve, am început să cautăm soluții, piețe sau destinații care costă oricum mai mult în asemenea cazuri, asta dacă raționamentele geo-politice permit România încheierea unor noi alianțe de aprovizionare, fiecare dintre ele cu un cost politic evident.

Sigur că nu e vorba doar de România, cu toate că analiștii spun că suntem țara cel mai greu supusă consecințelor deciziei autorităților de la Astana. A crescut brusc nivelul primelor de asigurare maritimă în Marea Neagră, situația de aici fiind oricum dificilă în urma retragerii Exxon și Chevron din operațiunile de încărcare în Marea Neagră, invocând un risc securitar crescut. Pentru UE, petrolul din Kazahstan reprezenta, până în acest moment, principala alternativă pentru a face față consecințelor interzicerii importurilor din Rusia (sancțiunile din 2022).

Ai noștri ce variantă preferă la negocieri?

Cel puțin în acest stadiu, două sunt răspunsurile urgente.

Primul este unul politic deoarece doar în asemnea momente poți realiza pe care dintre Aliați și promisiunile lor teoretice magnifice

te poți baza în cazul în care, cum a spus premierul nostru interimar, a trebuit să umblăm la rezervele strategice ale României.

Tehnic, decizia politică va trebui să indice preferințele punctului de export prin care petrolul din Kazahstan (până acum asigurând peste 60% din necesarul țării noastre) va fi deschis spre Europa.

Prima soluție ar fi Axa trans-caspică (maritim și oleoducul BTC). Presupune transportarea petrolului până la portul Aktau din Kazahstan, transportul pe Caspica până la Baku (Azerbaidjan) pentru a fi mai apoi injectat în oleoducul Baku-Tiblisi-Ceyhan (BTC) către Turcia. Costurile sunt însă enorme: față de ce însemna ruta CPC (38 $/tonă) se ajunge la 115$/tonă. Ruta asta are 1768 km , nu poate absorbi decât cel mult 2% din fluxul CPC, adică un maximum de 1,5 milioane t anual. Decizia proprietarilor conductei va fi politică și va însemna, foarte posibil, costuri non neglijabile directe și indirecte.

O altă soluție ar fi, în ciuda tuturor restricțiilor de ordin politic ale UE, Coridorul de Nord: Atirau-Samara-

Drujba, deci folosirea infrastructurilor terestre din Rusia pentru a ajunge în Germania. Cine însă, în actualele condiții, garantează că UE va ridica restricțiile existente deoarece , în acest caz, operatorul rus Transneft pune toate condițiile și tarifele pentru tranzit.

Cine negociază pentru România, cu ce mandat, pentru ce tip de contracte?