Când Norica zicea că violenţele sunt trucaje pe calculator...
0Iată ce făceau alţi europeni în timp ce europarlamentara Norica Nicolai afirma că violenţele comise de jandarmi la mitingul din 10 august au fost trucate:
Poliţia de la Belgrad închidea tabăra organizată pe muntele Zlatibor de către Uniunea Patriotică, în cadrul căreia instructori sârbi şi ruşi învăţau copii de 12 ani să tragă cu puşca.
Nigel Farage hotăra să se implice în campania „Leave means leave”, care susţine o despărţire completă a Marii Britanii de UE.
Armenii ieşeau în stradă pentru a aniversa 100 de zile de la preluarea puterii de către reformatorul Nikol Paşinian.
Autorităţile portuare din Gibraltar interziceau navei Aquarius să mai salveze imigranţii care doresc să ajungă în Europa traversând Mediterana.
Parlamentul sloven vota desemnarea ca prim-ministru a unui fost actor, Marjan Sarec, pentru a pune capăt crizei post-electorale care a durat mai bine de două luni.
Karin Kneissl, deţinătoarea portofoliului afacerilor externe în cabinetul de la Viena, dansa la propria nuntă cu Vladimir Putin.
Deputaţii din Republica Srpska revocau un raport adoptat acum 14 ani despre crimele comise la Serebenica în 1995.
Aeroportul din Porto îşi suspenda toate activităţile timp de o oră, după identificarea unei drone la peste cinci mii de metri înălţime.
Guvernul de la Podgorica decidea trimiterea armatei la graniţa cu Albania, pentru a împiedica intrarea imigranţilor în Muntenegru.
Italienii organizau funeralii de stat pentru victimele prăbuşirii viaductului de la Genova.
Hashim Thaci, preşedintele kosovar, sugera realizarea unui schimb de teritorii cu Serbia, pentru a pune capăt conflictului Priştina-Belgrad.
Preşedinţia Cehiei anunţa că Milos Zeman nu va vorbi la ceremonia de comemorare a 50 de ani de la intervenţia trupelor Pactului de la Varşovia împotriva Primăverii de la Praga.
Autorităţile din Lausanne refuzau să acorde cetăţenia elveţiană unui cuplu de musulmani, care au refuzat să strângă mâna unor persoane de sex opus.
Ministrul bulgar pentru dezvoltare regională anunţa negocieri avansate cu investitori chinezi, pentru a construi o autostradă între Veliko Târnovo şi Ruse.
Preşedintele francez Emmanuel Macron îşi întrerupea concediul pentru a evoca figura generalului de Gaulle, la o ceremonie de aniversare a eliberării Provence.
Sondajele de opinie realizate cu trei săptămâni înainte de alegerile din Suedia arătau că Social-democraţii, Democraţii suedezi şi Moderaţii oscilează între 18 şi 20 de procente.
Regele Spaniei şi premierul Sanchez participau la comemorarea atacului terorist produs în urmă cu un an la Barcelona.
Lidera Partidului Democratic Unionist din Irlanda refuza invitaţia de a asista la o întâlnire cu Papa Francisc organizată pe 25 august la Dublin.