Când în doi devine mai absurd decât pe cont propriu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Gelozii mărunte şi nejustificate ore-n şir, zile la rând, paranoia, sufocare...”
„Gelozii mărunte şi nejustificate ore-n şir, zile la rând, paranoia, sufocare...”

Nu ştiu pe nimeni care să meargă la doctor să se trateze de gelozie. Sau, cel puţin, nimeni nu recunoaşte făţiş că gelozia e o problemă de dus la control.


Să poţi accepta cu seninătate, cu bucurie chiar, orice manifestare nevinovată a partenerului pare un semn de normalitate. Şi mă gândesc aici la flirt, la flirtul nevinovat. Să poţi accepta cu seninătate, cu bucurie chiar, plăcerile vinovate ale partenerului, care nu te includ în nicio formă, pare a fi un semn de nebunie sau apanajul iluminaţilor.

Din gelozie auzim că mor oameni. Lăsând deoparte cazurile extreme, care presupun pierderi de vieţi, ştiu că gelozia poate duce, dacă nu la pierderea sufletului, la crize relaţionale, la relaţii dezechilibrate, disfuncţionale.

Nefondată, gelozia poate face ravagii, dar lasă loc luptei, o luptă care se poate termina uneori, chiar dacă rareori, cu consolidarea relaţiei. Fondată, lupta devine inutilă de cele mai multe ori, căci disconfortul pe care-l implică gelozia distruge constant farmecul şi puterea sentimentelor, oricât de solide ar fi.

Gelozii mărunte şi nejustificate ore-n şir, zile la rând, paranoia, sufocare... Când nu a mai fost sigur pe sentimentele mele, a început declinul. Şi calvarul a continuat până mi-a întins o capcană. A încercat să mă facă geloasă. Aşa am aflat că nu-mi mai rămăsese decât orgoliul, care m-a împins sa reacţionez radical. Să plec. Când iubeşti nu renunţi şi nu alegi niciodată calea cea mai simplă. Cum gelozia dă măsura sentimentelor, să plec a fost atunci o decizie înţeleaptă. Indiferent de resorturile geloziei - nesiguranţa de sine, iubire toxică bazată strict pe dependenţă, orgoliu obez etc., când gândul naşte monştri nejustificat, când celălalt este acuzat pe nedrept şi obligat să se explice pentru „ororile" reale doar în mintea partenerului, confortul şi bucuria relaţiei devin istorie.

Cineva m-a întrebat de curând dacă sunt geloasă. I-am răspuns prompt că sunt doar demnă. Asta pentru că nu am mania controlului, nu-mi fac griji şi scenarii imaginare, nu simt nevoia să ştiu în fiecare secundă unde, cu cine şi de ce umblă partenerul meu. Tot ce mă interesează este să ştiu că e bine mereu, oriunde şi din orice motiv. Mă manifest vehement, însă, când acţiunile partenerului sfidează bunul-simţ, consideraţia pentru relaţia asumată. Am fost acuzată de gelozie când mi-am manifestat dezaprobarea faţă de un comportament lipsit de decenţă. Sub umbrela glumei, şi gluma parcă dispare când vorbim despre un comportament repetat, celălalt cerşeşte parcă atenţia altora, chiar dacă beneficiază din plin de a ta, chiar dacă nu eşti „repetentă" la capitolul afecţiune. Deseori suntem fascinaţi de mirajul cantităţii in detrimentul calităţii. Nevoia constantă de a fi valorizaţi de cât mai mulţi ne face să dorim aplauzele oricui, fără discernământ. Multe să fie palmele care bat a laudă când avem nevoie de reconfirmări. Şi, paradoxal sau nu, obţinem mult mai uşor aprecierile unui grup decât aprecierea unui suflet, la fel cum artiştilor le vine mai uşor să cânte în faţa a mii de spectatori decât „sub lupa" câtorva zeci de fani.

Daca aş fi geloasă, probabil aş accepta uşor geloziile bolnăvicioase ale partenerului. ,,Ai prea mulţi prieteni, eşti prea sociabilă şi mai ai şi deadline-uri dese!"...mi-a reproşat la un moment dat cel care urma să-mi devină soţ. La nici trei luni de la discuţie, el îmi cerea să renunţ, de dragul ideii de familie, la meseria mea, la felul meu de a fi şi a mă manifesta, la o parte din mine, o parte care îmi oferea satisfacţii constante, bucurie, sens, iar asta fără a-l pune în situaţii jenante, fără a-mi dezonora relaţia. Dacă partenerul/ familia îmi fură dreptul de a mă exprima, de a zâmbi, de a trăi cu bucurie experienţe, atunci familia este doar o iluzie a confortului, atunci în doi devine mai absurd decât pe cont propriu.

Fondată sau nu, gelozia e toxică, şi chiar dacă nu putem iubi fără să fim măcar un pic geloşi, dacă ar fi să pot alege, mi-aş dori să existe un antidot pentru toate momentele cand imaginaţia mea o ia razna.

Părerea specialistului: Ce putem face cu gelozia?

Gelozia este un mecanism pe cât de frecvent întâlnit, pe atât de periculos pentru interacţiunea umană şi de dificil de procesat şi de conştientizat. Într-adevăr, ea nu este un diagnostic propriu-zis (cu excepţia geloziei morbide, asociată altor patologii), dar, pentru cei care caută soluţii în cadrul terapiei individuale sau de cuplu, reprezintă un simptom de neignorat. După cum spune şi Maridana, cauzele sale inconştiente pot fi foarte diferite. Situaţia se complică şi mai mult atunci când, chiar şi fără o natură predispusă la aceasta, educaţia noastră conţine principiul conform căruia dragostea şi gelozia se implică între ele. În plus, teoria psihanalitică ne spune că toţi am resimţit, în perioada oedipală, gelozie faţă de părintele de sex opus, din cauza afecţiunii pe care i-o arăta partenerul. Am putea, deci, considera că prezentăm, cu toţii, potenţialul necesar pentru comportament gelos şi în viaţa adultă.

Un studiu realizat de Laurenceau şi Most, pe cupluri heterosexuale, prezenta fiecărui subiect o succesiune rapidă de imagini, din care participanţii aveau de identificat o categorie anume. La jumătatea experimentului, cercetătorii afirmau că partenerul urmează să evalueze atractivitatea unor persoane de sex opus din alte fotografii, dar imaginile rămâneau aceleaşi. Din acel moment, performanţele scădeau, adesea, dar scorurile cele mai mici au fost înregistrate de subiecţii care au resimţit mai multă gelozie în raport cu activitatea partenerului. Expresia populară care spune că ,,gelozia orbeşte” pare să-şi fi găsit o confirmare experimentală. Extrapolând, am putea spune că, dacă recunoaşterea unor imagini statice este îngreunată, identificarea comportamentului partenerului, aspect mult mai complex, ar putea fi cel puţin în aceeaşi situaţie.

Putem elimina cauzele externe ale dinamicii geloziei? Nu pe toate. Ne putem petrece doar o parte din timp cu persoana iubită; aşadar, nu putem să-i cunoaştem fiecare activitate. În plus, după cum am subliniat mai sus, e posibil să nu identificăm corect natura unui comportament şi intenţiile din spatele acestuia. În cele din urmă, există şi situaţia simplă în care partenerul chiar îşi doreşte o altă persoană alături şi se comportă în consecinţă (exemplul Maridanei cu „cerşitul de atenţie” este grăitor în această privinţă) sau se află, deja, într-o relaţie paralelă.

Cuplurile sunt alcătuite, în definitiv, din două persoane distincte, cu nevoi, dorinţe şi obiective proprii. Încrederea demonstrată prin respectarea intimităţii partenerului şi flexibilitatea exersată prin găsirea unui echilibru între necesităţile fiecăruia şi felul în care decid să şi le satisfacă, fără a-şi vicia diverse elemente din viaţa personală, socială şi profesională ajută mult la menţinerea unei legături sănătoase şi longevive. Gelozia poate distruge o relaţie, dar poate contribui şi la o mai bună cunoaştere de sine şi a persoanei iubite dacă sunt depăşite momentele dificile; terapia de cuplu este de mare folos aici. O tehnică folosită în domeniul acesta este jocul de rol invers, în care partenerul bănuit inventează un scenariu în care el devine cel gelos pe un comportament al celuilalt, sau pe o situaţie în care se află. Discutând despre ce aţi simţit şi gândit, la final, puteţi înţelege mai bine în ce situaţie se află celălalt.

Radu Bălăuţă, psiholog clinician


 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite