Când „a ucide” devine algoritm

Într-o altă viață, la Moscova, am călcat de câteva ori pragul unui centru de analiză, numit pompos ”Centrul de Analiză a Strategiilor și Tehnologiilor / CAST”, unde niște băieți, uneori și niște fete, cercetători vreau să zic, se ocupau să realizeze lucrări de analiză, desigur obiective și neutre, despre ceea ce se întâmpla în acele vremuri în, să zicem, de exemplu, complexul militar industrial rus.

Foto rusi.org

Ca să nu pară că sunt legate instituțional de vreunul din organele centrale și oficiale, aceste centre - CAST nu era singurul, bineînțeles -, aveau birouri prin locuri comune, uneori în apartamente de bloc, alteori prin spații închiriate în clădiri modeste, la primul contact ți se servea și o poveste despre cât de mare era chiria și cât de greu era plătită, ce sacrificii făceau colaboratorii ca să lucreze acolo.

Produsele lor, reviste, buletine, studii erau pe lângă linia oficială, nu mult, dar evident, puneau și întrebări directe, erau și critice, nu mult, dar erau, și, mai ales, se traduceau, de obicei în engleză. 

Nu era o surpriză, deci, când te întâlneai, pe scara întunecată a blocului unde se aflau, într-un permanent provizorat, birourile centrului, cu un câte un cunoscut, de la o altă misiune diplomatică, aflat și el tot într-o vizită de curtoazie.

Era un aer auster în acele locuri, începeai să crezi că sunt puține șanse ca aceste structuri să reziste, poate băieții aceia, vorbitori, nu toți, dar majoritatea, de limbă engleză sau franceză, se vor fi risipit între timp pe la marile corporații petroliere unde era banul gros, vorba unui cântec de la noi.

După aproape douăzeci de ani, CAST e, însă, tot acolo, undeva, probabil cu alți colaboratori, dar producând același lucru, analize și prognoze, independente desigur, despre războaie și echipamente.

Probabil, diplomații, mai ales cei din tabăra occidentală, nu mai circulă, așa cum o făceau odată, prin zone ca acestea, în afara primului inel circular al Moscovei, posibil, de aceea, CAST a făcut un pas înainte și s-a gândit să explice, fără să mai fie întrebat pe la colțuri, cum e cu războiul, pardon, cu ”operațiunea militară specială” din Ucraina.

Tehnic, fără pic de ideologie sau parti-pris, ca să nu credem că ar reprezenta punctul de vedere a ceva sau al cuiva.

Rezultatul este un volum de contribuții, intitulat ”Algoritmi de foc și oțel” - un titlu deja cam departe de analiză, chiar un pic lozincard -, menit să adune o parte din lecțiile învățate de partea rusă din acest conflict.

Cartea e, cu siguranță, interesantă pentru multă lume, chiar dacă, aparent, e doar produsul unor cercetări și analize făcute de oameni din afara sistemului.

La Moscova e, totuși, dificil să fii ”din afară” și să poți publica studii și lucrări pe subiecte atât de importante.

Să spunem că poate fi considerată un fel de punct de vedere neoficial despre ceea ce cred rușii că sunt învățăturile acestui război.

Sintetizate chiar de unul din foștii șefi ai Statului Major General rus, generalul Iuri Baluevski, care scrie prefața volumului. 

Așa, ca un pic de bârfă, generalul Baluevski a fost unul din cei care s-au împotrivit reformelor inițiate de fostul ministru al apărării, Anatoli Serdiukov, despre care nu a încetat să spună, chiar și când era șeful armatei ruse, că a rămas doar ”un vânzător de mobilă deghizat în ministru”, făcând referire la una din ocupațiile anterioare ale demnitarului civil.

Mde, mofturi de general rus la contactul cu o conducere politică a armatei.

Era însă înainte de războiul din 2008 din Georgia, au trecut anii, s-au schimbat învățăturile, foștii generali au devenit analiști și teoreticieni, independenți desigur. 

Să ne întoarcem la carte.

La război, nu strică să știi cum gândește inamicul, măcar în ceea ce privește partea tehnică, relativ mai obiectivă, a acestuia.

 Până la urmă, războaiele se câștigă mai puțin cu slogane și mai mult cu tactici și tehnologii, cu gloanțe și proiectile, cu bombe și cu torpile, în ultima perioadă și cu drone și arme inteligente. 

La fel ca și cartea, concluziile (ex)trase de Baluevski arată că războiul din Ucraina are consecințe importante pentru dezvoltarea forțelor armate, nu numai ruse, infirmând multe din prognozele și soluțiile anterioare de înarmare și echipare, impunând noutăți care pot face diferența în războiul modern.

Deci, pe scurt:

• războiul din Ucraina a devenit un imens poligon de testare pentru echipamente militare, tactici de luptă, sisteme de arme etc.;
• evoluțiile de pe câmpul de luptă au impus reașezarea rolului și locului unor categorii de arme;
• un paradox al acestui război este ”transparența”, aproape totul, până la nivelul soldatului poate fi vizualizat, înregistrat, lovit;
• un  impact imediat este faptul că devine din ce în ce mai greu să organizezi operațiuni de amploare cu concentrări de forțe, totul poate fi identificat și distrus;
• un alt paradox este că, într-o epocă a marilor viteze, războiul devine unul static, de poziții (pe modelul primului război mondial), în care orice mișcare imprudentă este pedepsită;
• artileria revine pe piedestalul ”zeiței războiului”.  E vorba, mai ales, de artileria cu rază lungă de acțiune, cu muniție de înaltă precizie. Infanteria, ”regina bătăliei”, nu-i așa?, e și ea pe acolo, dar practicând un cu totul alt război decât cel pentru care erau scrise manualele și regulamentele cu câțiva ani în urmă;  

• apărarea anti-aeriană a câștigat, deocamdată, confruntarea cu aviația, aceasta din urmă executând cu dificultate misiuni de luptă nu numai pe teritoriul inamic dar și într-un spațiu apropiat graniței, pe teritoriul național;
• spațiul aerian de deasupra liniei frontului și, într-o mare proporție, câteva sute de kilometri de o parte și alta a acesteia, aparține acum dronelor, de toate categoriile. Unele pot lovi obiective strategice, altele anihilează soldații din tranșee;
• nimic nu rămâne neobservabil pe noul câmp de luptă, a crescut vizibilitatea asupra mișcărilor inamicului, tot ce se mișcă e înregistrat, etichetat, transmis, analizat. Informația e furnizată în timp real sau în fracțiuni de ore și minute;
• ”ceața războiului”, cea invocată de Clausewitz, nu mai există, metodele moderne electronice și cibernetice de cercetare fac ca teritoriul pe care se duce lupta să fie cunoscut până la detaliu și tot ce există acolo să devină o țintă identificabilă. Nu mai rămâne decât decizia de a alege cu ce se poate lovi și când. Și să nu coste mai mult lovitura decât ținta;
• tancurile sunt printre ”victimele” acestui conflict.  Ușor de observat, ușor de distrus, fără imunitate la câmpurile de mine și la drone;
• s-a dus vremea atacurilor cu zeci de tancuri, a ofensivelor de proporții, lucrurile se pot schimba doar dacă viitoarele blindate reușesc să execute foc direct mai eficient ca artileria, să fie mai bine protejate contra loviturilor adverse și acțiunii dronelor, să fie capabile să identifice și să evite / treacă prin câmpurile de mine;
• în principiu, e vorba de un alt concept de tanc, cu noi capabilități de protecție fizică, unul care nu există deocamdată;
• artileria este ea ”zeița războiului” dar sunt și aici îmbunătățiri de făcut: mărirea razei de acțiune, muniție inteligentă, dezvoltarea preciziei de lovire a pozițiilor artileriei adverse, creșterea mobilității, reducerea timpul de executare a focului;
• artileria, ca și tancurile, nu mai poate fi utilizată în formațiuni mari, totul se individualizează, ținte, lovituri etc.;
• când totul devine electronic și digital, tot astfel și măsurile de contracarare, de bruiaj, de mascare, de război electronic devin din ce în ce mai importante;
• așa cum apărarea antiaeriană a pus stop operațiilor aviației, tot astfel dronele au devenit durerea de cap a acestei apărări. Dronele sunt cu o etapă în fața sistemelor de apărare bazate pe sisteme de rachete și artilerie. Dronele sunt mai eficiente și muuuult mai ieftine. Războiul din Nagorno – Karabah a fost doar încălzirea, cel din Ucraina pare a fi cu adevărat ”războiul dronelor”. Doar la ucraineni se vehiculează  că sunt 10.000 de operatori drone, la ruși, teoretic, numărul ar trebui să fie și mai mare;
• tot paradoxal, accentul pe utilizarea dronelor a început să fie mutat către cele de dimensiuni mici, capabile să execute misiuni de-a lungul frontului, pe ținte individuale. Clasicele ”avioane fără pilot”, de dimensiuni mai mari, au, în general misiuni de identificare și distrugere a obiectivelor strategice, sau misiuni sinucigașe, pentru a permite localizarea apărării antiaeriene, distrugerea acesteia în valul doi de atac;
• probabil, în viitorul destul de apropiat, drona va deveni echipament individual, ca și pistolul mitralieră, de exemplu, la dispoziția fiecărui soldat;
• iar într-un viitor, poate la fel de apropiat, câmpul de luptă va fi ca un stup de albine în care vor bâzâi imperceptibil zeci de mii de libelule digitale ucigașe, capabile să lanseze grenade, chiar și gloanțe sau rachete de dimensiuni mai mici;
• în același viitor, se vor perfecționa și metodele de combatere a lor, pe principiul că fiecărei arme noi trebuie să i se găsească o soluție de contracarare.

Foto: Twitter / X

Generalul, de modă mai veche, nu bagă în seamă inteligența artificială, sistemele de arme deja utilizate în Ucraina, e adevărat încă în testare, nu este atent nici la schimbările din structura profesională a forțelor armate, unde un loc din ce în ce mai important și mai larg aparține ”digitalilor”, tehnicienilor care asigură funcționarea noilor echipamente de comunicații, a rețelelor de calculatoare, a acoperirii cu servicii Internet.

A, și nu spune nimic de marină, unde lecțiile pentru armata rusă sunt multe și unele pe care cel puțin Flota de la Marea Neagră pare a nu dori / a nu fi capabilă să le învețe.

Dar nu e timpul pierdut, războiul nu s-a terminat, se vor mai scrie cărți cu învățături despre ofensive și contraofensive, despre tactici și tehnologii.

Ați observat, cred, că am mai colorat un pic, chiar am și adăugat, pe ici pe colo, la concluziile stoice ale generalului Baluevski. 

Până la urmă, vorba unui alt teoretician militar, un chinez, de data asta, unul Sun Tzu, războiul, așa violent și sângeros cum se manifestă, e, totuși, o artă, o ”Artă a războiului”, care are nevoie, periodic, de un ușor retuș care să-l facă mai ușor de privit și înțeles.

Și de un manual revizuit de utilizare plus câțiva ”algoritmi de foc și oțel”.