„Borgen” - un serial despre politică şi presă. Şi un pic despre dragoste şi...
0Dacă acest serial ar fi despre politica românească, s-ar numi, poate, „Casa din Deal”. Şi ar avea, aşa, o aromă de ireal şi fantezie, de imposibil. Pentru că are câteva scene care, aici, pe dealul din dreapta Dâmboviţei, unde e o casă mare, mare de tot, plină de deputaţi şi senatori, nu se vor întâmpla niciodată în timpul vieţii noastre.
„Borgen” („Castelul”, numele în limbaj colocvial al Palatului Christiansborg, sediul parlamentului danez, dar şi al biroului prim-ministrului) este un serial transmis de Netflix şi realizat de televiziunea daneză acum aproape 10 ani. Trei sezoane, câte zece episoade, o poveste despre un prim ministru femeie, poveste care s-a şi întâmplat în Danemarca, pe la mijlocul perioadei de difuzare, mare succes acasă, mare succes în Marea Britanie (unde şi porneşte intriga primului episod şi se încheie cea din al treilea şi, deocamdată, ultimul), în total serialul fiind distribuit în vreo 150 de ţări. Nu foarte bună primire în SUA, unde poveştile sincere şi cu aer de autenticitate par a nu mai prinde la o populaţie care preferă, şi în filme, prefabricatele de consum.
Pentru că este o intrigă plasată la vârful politicii, în prim planul media, în actualitatea factuală pe care o ştim şi noi, primul lucru care îţi vine în minte sunt comparaţiile: cum e la ei, cum ar fi dacă s-ar întâmpla la noi?
Păi, cum să fie? Pentru că acţiunea se petrece în Danemarca, o ţară în care am lucrat un număr de ani şi unde fiica noastră este contributoare harnică la SKAT (ANAF-ul danez), pot spune, din experienţă personală că sunt şi lucruri ca la noi, dar şi lucruri doar ca la ei.
În primul rând, filmul e foarte bine realizat, profesionist, ceea ce nu ar trebui să ne mire la danezi, intriga fiind o combinaţie de ”The West Wing” (sau, pentru că se difuzează chiar în această perioadă, ”Designated Survivor”) cu ”Newsroom”, adică e despre puterea politică şi cea a presei, cu toate mirodeniile care pot fi adăugate: ambiţii personale, credinţă, sinceritate, lăcomie, şansă, farmec personal, conexiuni cu realitatea de dincoace de ecran, drame personale, femei hotărâte, bărbaţi şi mai hotărâţi, sau mai curând invers, trădări, oameni care au un vis, visul care are nevoie de oameni ca să devină realitate, plata pentru toate acestea.
E o poveste de nivel înalt, se petrece la vârful politicii naţionale, dar cu tuşele de firesc care, pentru că se întâmplă în Danemarca, nu par nici siropoase, nici introduse ca să umanizeze nişte personaje care, prin alte părţi, par a fi uitat de unde au plecat, nefiind însă sigure (oricum, noi nu prea suntem) dacă au ajuns undeva.
Da, sunt lucruri care se întâmplă ca la noi (din auzite, vreau să spun):
- şi acolo se minte, dar acolo, dacă ai fost prins, e bine să-ţi cauţi de lucru;
- şi acolo se trădează, dar acolo nu o poţi face şi a doua oară;
- şi acolo se şantajează, dar nu la nivelul la care să utilizezi instituţiile pentru a-ţi construi dosare despre adversarii politici.
Diferenţele nete sunt destul de multe, dar principalele, cred, sunt profesionalismul opiniei publice, exigenţa cu care sunt analizate actele politice ale aleşilor. Nivelul de la care se pleacă. Iar diferenţa se menţine şi în politica înaltă şi reală (unde „foştii” danezi devin „actuali” la ONU, NATO, Uniunea Europeană, în timp ce prin alte părţi se mulţumesc să prindă un fotoliu de deputat la Bruxelles), dar şi în cinematografie, unde ecartul este cam ca între acest „The West Wing” danez şi ”Las Fierbinţi” dâmboviţean. Una e să ai actori nominalizaţi la mari premii internaţionale, pe care să le şi câştige, alta e ca emblemele tale cinematografice să facă reclamă la farmacia cutare. E o constatare amară, dar, poate, mâine va fi mai bine şi pentru cinematografia noastră. Şi, desigur, şi pentru actorii români.
Să ne întoarcem la „Borgen”.
La momentul difuzării (2010) primului sezon, povestea cu un prim ministru danez femeie părea o utopie. Dar nu a trecut decât un an până când Helle Thorning-Schmidt, preşedinta Partidului Social Democrat, a devenit (2011) premierul ţării, exact ca în scenariul din film, fără a fi câştigat alegerile, dar fiind cea care a putut forma o majoritate funcţională. Paradoxul face ca şi ieşirea sa din politică să se producă la fel de neaşteptat, partidul său câştigând alegerile (2015), dar nefiind capabil să formeze majoritatea. Viaţa bate filmul!
Intriga filmului preia din realitatea politică daneză destul de multe, principalele partide se pot recunoaşte, în denumiri apropiate, în serial sunt trimiteri inclusiv la persoane de notorietate din societatea daneză (regina e un personaj invocat, care nu apare în serial, cel puţin până la episodul la care am ajuns, dar obiceiurile de fumătoare sunt deja anecdotice, la fel, o trimitere către un Mecena danez care sprijină artele dar care influenţează şi politica are corespondent în realitatea bogatelor corporaţii daneze).
Aproape fiecare episod e un dosar construit în jurul unei probleme de actualitate care uneori este locală (relaţia cu Groenlanda şi SUA), alteori e mai generală (terorismul, relaţiile cu un preşedinte est european autoritar, serviciile secrete, puterea presei). Uneori se oferă răspunsuri, alteori nu. Ca în viaţa reală. Viaţa oficială şi cea privată sunt amestecate, există un firesc care vine din cultura daneză şi care este ilustrat de scene precum sosirea primului ministru la serviciu pe bicicletă, plecarea dintr-o şedinţă importantă pentru a face cumpărături de Crăciun cu copiii, planificarea zilelor de făcut dragoste cu soţul, dornic, totuşi, să aibă o nevastă în casă, nu un înalt funcţionar de stat.
Serialul a luat premii internaţionale, şi nu puţine, iar actorii principali au fost propulsaţi către cariere şi recunoaştere. Cel puţin pentru Sidse Babett Knudsen (interpreta rolului principal, premierul Birgitte Nyborg), Birgitte Hjort Sørensen (ziarista Katrine Fønsmark) şi Pilou Asbæk (consilierul de presă al premierului, Kasper Juul, ”spin doctor”), serialul a însemnat o trambulină internaţională pentru producţii gen Game of Thrones sau Westworld.
”Borgen” este despre politică, aşa cum o ştim sau presupunem că o ştim, despre ambiţii, orgolii şi putere, dar este şi despre dragoste, speranţe, renunţări şi firescul vieţii.
Au fost trei sezoane, realizate în perioada 2010 – 2013, care acum se difuzează şi la noi, pe Netflix. Premierul Birgitte Nyborg va pierde la un moment dat puterea, va ajunge om de afaceri, va construi un nou partid de opoziţie, tot de centru, moderat, pentru că aşa se cere. Vom vedea curând (2022) dacă va avea din nou succes, cu sezonul patru, în care ambiţiile fostului premier, acum ministru de externe, vor fi la fel de mari, iar viaţa personală la fel de agitată.
C-aşa-i în filme! C-aşa-i în viaţă!