Bătălia pentru succesiunea lui Putin

În plin război ai Rusiei în Ucraina, bătălia pentru succesiunea lui Putin a fost lansată deja pe multiple planuri. Desigur, în interiorul Rusiei lucrurile sunt mult mai complexe și greu de separat, iar rivalitățile inter-grupuri se manifestă sub arbitrajul lui Putin, ca și poziționările pentru succesiunea în rândul grupului de apropiați, putiniștii. Unii ar spune că ei au și cele mai mari șanse, pentru că după Putin va exista un putinist, cel mai probabil, cineva, un succesor din cadrul regimului, nicidecum un dizident sau un membru al opoziției. Totuși perspectiva schimbării de regim, legată sau nu de războiul de agresiune din Ucraina, deschide și calea lebedelor negre, a singularităților și anarhiei. Asta chiar dacă primul pas nu ar fi neapărat unul de ruptură profundă de regim, ci unul intermediar, care ar machia putinismul. De aici și marile reașezări și coagulări de forță în Rusia și în diaspora în perspectiva creării bazelor de putere pentru a succede Țarului actual de la Kremlin.

A fost lansată bătălia pentru succesiunea lui Vladimir Putin FOTO Profimedia

Disputele opoziției anti-Putin: democrați, imperialiști, putiniști

În mod paradoxal, divergențele dintre formulele de succesiune la Putin sunt cele mai acerbe în spațiul opoziției, oricum ar funcționa și am numi această opoziție. Aici constatările merg de la faptul că Prigojin și rebeliunea sa a făcut mai mult rău lui Putin decât valorile și pozițiile susținute de opozanții care i s-au contrapus în cursa electorală - aducând lumea la vot dar având drept rezultat doar consacrarea și legitimarea exercițiului formal al alegerii la Putin – până la celebra discuție și limită fină între colaboratorii regimului și oponenții lui. Desigur, nici diferitele forme de opoziție nu sunt ignorate aici.

Prima preocupare este, desigur, leadershipul: unii consideră că liderul natural pe care-l au încă în viață și care are relevanță este Navalnyi, alții că formula revoluției fără lideri, care să nu fie expuși și vânați, e cea mai bună. Liderul viitor urmează a fi ales(democratic?) după ce se produce schimbarea de regim. Apoi sunt diviziuni în privința opțiunii față de războiul din Ucraina: unii au o problemă cu Putin, nu cu putinismul și nici cu războiul; alții consideră că opoziția trebuie din start să oprească războiul de agresiune, ilegal, care este a lui Putin, pentru a redobândi prestigiul internațional.

Aici se mai naște un paradox: unii consideră că Rusia va fi înfrântă în Ucraina, și atunci Putin va fi schimbat și vor veni ei. Alții consideră că victoria din Ucraina nu poate fi obținută până când nu se schimbă regimul de la Moscova. Cei pro-activi consideră că legitimitatea în Rusia post-Putin trebuie obținută cu arma în mână, eventual pe teren, alături de ucraineni. Desigur paleta este foarte vastă, deci e simplu ca suspiciunea, penetrarea, provocările să fie proiectate între mmbrii opoziției. Aceste abordări apropie opoziția de Ucraina, dar există oponenți care doresc să mențină obiectivele, dacă nu și mijloacele lui Putin.

Desigur, cea mai importantă diviziune – și indicatoare a acestor abordări și a perspectivei – ține de raportarea la imperialismul Rusiei, frica să nu care cumva să colapseze Rusia, armele nucleare să nu iasă de sub control. Excepționalismul, statutul de mare putere, Măreția Rusiei și perspectiva de a juca un rol important în lumea secolului 21 sunt aproape în întregime teme care se regăsesc, într-o formă sau alta, în conștiința și percepțiile fiecărui opozant rus, oriunde ar trăi el.

Despre democrație, lucrurile sunt și mai complexe. Da, majoritatea opoziției și-ar dori o Rusie democratică, cu nenumărate formule alternative și vot. Dar, totodată, mulți consideră că Rusia nu prea a fost o democrație în istorie, deci perspectiva credibilă este tot o autocrație, dar de data aceasta cu un “autocrat bun”. E adevărat că drepturile omului trebuie să revină, ca și libertatea de opinie și a cuvântului. Totuși o mână de fier trebuie să țină sub control imensa întindere de teritoriu și suma de crize și probleme ale Marii Rusii.

Puncte de inflexiune în succesiunea lui Putin: rolul militarilor din războiul cu Ucraina

Altfel, între cei din opoziție persistă diferențe profunde: unii vor doar eliminarea lui Putin, nicidecum a sistemului său putinist. Chiar dacă este o caracteristică a celor din interiorul regimului, abordarea se reflectă și la nivelul opoziției. Alții vor eliminarea putinismului cu totul, a lui Putin și grupului său, a regimului său, dar rămân imperialiști și legați de măreția și excepționalismul Rusiei. O parte substanțială vorbește despre democrație, dar e conștientă că un asemenea regim va veni și se va încetățeni cu greu în Rusia. Toți susțin că e necesară multipolaritatea și diversitatea(chiar anarhică) a opiniilor rușilor, că nu există o singură Rusie.

Totuși puțini lucizi pun și degetul pe rană: ei subliniază problemele imperialismului, grandomaniei și excepționalismului rus pentru întreaga elită și pentru Rusia profundă. Istoria predată joacă și ea rolul ei în a menține siajul trăsăturilor negative și a elementelor care fac și mențin Rusia amenințătoare pentru toți vecinii săi de ieri și de azi, pe care va încerca să-i cucerească atunci când va avea resursele și puterea să o facă.

După mai toate scenariile serioase și cu probabilitate ridicată susțin că după Putin vine un putinist care distruge Rusia din necunoașterea instrumentelor puterii și nevoia sa personală de legitimare, există și variante supuse unor inflexiuni, chiar dacă gradul de realism și probabilitatea e mai redusă. În orice caz, la nivelul de fragmentare a societății ruse și la dimensiunea dezastrului intern real în Rusia lui Putin, eventuala implozie și capotare a regimului, dispariția, eliminarea sau măcar pensionarea lui Putin de către acoliții săi poate fi înlocuită și o singularitate poate oricând apărea de nicăieri. Nici Putin nu ar fi fost niciodată identificat drept succesor al lui Elțîn anterior cooptării sale ca premier, tot așa cum Elțîn nu era neapărat o lumină în aparatul sovietic, comunist și al Rusiei din anii 90, când a preluat puterea de pe tanc, după Puciul de la Moscova din 21 august 1991.

Deci după o lovitură de stat din interiorul regimului, formulele anarhice sau punctele de inflexiune pot veni de peste tot: din închisori, din diaspora, din dizidenții tăcuți aflați la domicilii și supraviețuind în Rusia lui Putin sau din foști aparatchiki care au lucrat cu regimul, pentru regim și au reușit să se detașeze, simțind că nu sunt legați, ci doar servitori forțat ai regimului.

Dar poate cele mai importante puncte de inflexiune, așa cum o arată istoria Rusiei, pot veni din întoarcerea trupelor din război. Oamenii se pot întoarce din război răniți și înfrânți și să vrea să îi ceară socoteală lui Putin. Sau alții, precum Prigojin, pot considera că sunt indispensabili, victorioși pentru Rusia și să ceară participarea la putere sau schimbarea și înlocuirea lui Putin tocmai pentru că sunt legitimați de război. Apoi nu trebuie uitat că Rusia a renunțat benevol la monopolul violenței în stat, creând companii militare private instituționale, regionale, legate de intreprinderi de stat diverse, în foana după soldați pentru linia întâi. Acest lucru poate veni oricând cu costuri. În toate aceste cazuri, e dificil de văzut dacă se pune problema dacă succesorul lui Putin este măcar adeptul denunțării imperialismului ca să nu mai vorbim despre instaurarea democrației.

Un Nurenberg al Rusiei

Problema poate cea mai discutabilă, fragilă și sensibilă a tematicii succesiunii lui Putin rămâne cea relativă la responsabilități. Cine plătește pentru războiul lui Putin, pentru distugerile făcute de Rusia în Ucraina, pentru costurile și pierderile aduse lumii prin declanșarea acestui război. Și, ca în cazul Germaniei naziste, dezbaterea este dacă de vină e Putin, cei apropiați și regimul său sau întregul popor rus care l-a adus, l-a susținut și i-a permis lui Putin să facă ce a făcut cu lumea, în plin secol 21. De principiu, dezbaterea e veche și presupune o împărțire a responsabilităților: lideri plătesc direct, pentru acțiuni și costurile determinate e acțiunile lor în război și împotriva populației; iar cetățenii vor plăti indirect prin despăgubiri de război și costurile încasate de Rusia în cadrul războiului – inflație, prețuri, penurie de produse, pierdere de credibilitate etc.

În formula aspirațională a finalului războiului pentru Occident intrau trei puncte, care se regăsesc în toate documentele: mai întâi, Rusia trebuie să piardă războiul, Ucraina să-l câștige; astfel am evita precedentele și am marca respectarea dreptului internațional, al lumii bazate pe reguli; apoi Rusia trebuie să plătească: individual, pentru crime de război și crime împotriva umanității, apoi ca stat, pentru reconstrucția Ucrainei, despăgubiri de război și, ulterior, prin controlul armamentelor și forțelor armate în așa fel încât să nu mai utilizeze instrumentul militar în viitorul previzibil; în fine, toți cei care au ajutat Rusia să lupte în război sau să ocolească sancțiunile – indivizi, companii, state - trebuie să plătească.

Pe acest fond se impune problematica unui Nurenberg al Rusiei: un proces major, desfășurat în inima Rusiei, în Mosova, cu judecători internaționali dar cu asesori, avocați, procurori, anchetatori ruși. Din lecțiile învățate de la Nurenberg, scopul nu e umilirea Rusiei sau crearea altor răni care să se răzbune în viitor, ci vindecarea Rusiei de către ea însăși. În fața rușilor, cu mediatizare completă. Iar această perspectivă, îmbrățișată de opozițiile ruse de toate culorile, să fie anunțată din timp. Să fie o amenințare credibilă pentru acțiunile oricui de astăzi și până după Putin, în tranziția post-război.

Un Nurenberg al Rusiei trebuie anunțat pentru că acest fapt ar juca rol de descurajare credibilă a rușilor birocrați și colaboraționiști. Alături de perspectiva creării condițiilor pentru schimbarea de loialitate. Într-adevăr, opoziția reclamă și faptul că nu este creată nici o variantă celor din aparat și birocraților, și nici apropiaților lui Putin, pentru a fi atrași și a trece în “tabăra bună”. Asta în timp ce Ucraina și-a definit propriile poziții față de dizidența rusă eventuală: “rușii buni” trebuie să respingă războiul, să nu ajute lui putin nici măcar cu impozitele și să sprijine Ucraina.

Desigur, putem argumenta faptul că un Nurenberg pentru Rusia este improbabil: mai întâi pentru că celebrul proces al naziștilor de prim rang care au putut fi capturați vii s-a derulat după înfrângerea și ocuparea Germaniei, în timp ce aliații o reconstruiau. Lucru care nu se va întâmpla vreodată în cazul Rusiei: nimeni nu va ocupa Rusia și nu-și propune un asemenea periplu. Apoi pentru că Rusia nu a fost încă înfrântă. Și, din contra, chiar și opoziția rusă ar trebui să se gândească cum va putea să activeze și să acționeze dacă Rusia lui Putin câștigă războiul. Un scenariu la care va trebui să reflecteze toți analiștii lumii, de fapt: cum procedăm cu Rusia după o eventuală victorie în Ucraina?