Bătălia câștigată pentru limba română în Ucraina

Mâine, 31 august, va fi celebrată pentru prima dată Ziua Limbii Române în Ucraina. Este un moment cu o puternică încărcătură simbolică, dar care exprimă și schimbarea unei realități: încetarea divizării artificiale a comunității românești din Ucraina prin eliminarea așa-zisei „limbi moldovenești”. Crearea unei zile de celebrare a limbii române înseamnă recunoașterea de către statul ucrainean a unicității limbii române pentru comunitatea românilor din Ucraina. Am lucrat ca ministru de Externe la drumul care a dus la acest succes al României.  

Foto: Arhiva

Pentru mine, acest obiectiv a fost esențial pentru că în spatele acestuia se aflau oameni, familii, copii care trebuiau să învețe în limba lor maternă. Dar și identitatea unei comunități românești istorice, pe care o invenție lingvistică a perioadei sovietice o împărțea artificial în „români” și „moldoveni”.

Cum am îndeplinit acest obiectiv

Încă de la începutul celui de-al doilea mandat de ministru al afacerilor externe, am pus drepturile comunității române printre temele prioritare ale dialogului cu Ucraina. La  25 martie 2020, în prima mea convorbire cu Dmytro Kuleba după preluarea mandatului de ministru de externe al Ucrainei, am cerut găsirea unei soluții privind dreptul la educație în limba română.

În septembrie 2020, la prima vizită la București a omologului meu, am reluat demersul. În februarie 2021 i-am adresat o scrisoare pe acest subiect. Ca urmare, ministrul Kuleba mă informa în scris în aprilie că partea ucraineană a recunoscut explicit identitatea dintre limba română și așa-zisa „limbă moldovenească”.

Era un pas important, dar nu suficient.

Următorul pas: România și Republica Moldova vorbesc pe aceeași limbă

La întâlnirea pe care am avut-o cu ministrul Kuleba la București, la 23 aprilie 2021 (în marja Trilateralei cu Polonia și Turcia, format pe care l-am inițiat în 2012), am insistat: dacă cele două sunt identice, concluzia logică este că nu există o „limbă moldovenească” distinctă de limba română, deci era necesară recunoașterea oficială a inexistenței acesteia. Am repetat acest lucru pe 19 iunie 2021, la discuția noastră de la Antalya.

Uneori diplomația înseamnă tocmai acest lucru: să nu te mulțumești cu jumătate de rezultat. Să revii asupra unei probleme, cu argumente, în formate diferite și la niveluri diferite, până când o rezolvi.

Un moment pe care îl consider foarte important a venit în februarie 2022. Colegul și prietenul  meu Nicu Popescu, pe atunci ministrul de externe al Republicii Moldova, a fost de acord să eliminăm unul dintre argumentele care mai puteau fi invocate la Kiev: acela că Republica Moldova nu ar fi avut o poziție suficient de clară în această privință. Astfel, la 11 februarie 2022, am semnat împreună o scrisoare către Dmytro Kuleba. Un gest simbolic și strategic în același timp. Argumentația era construită pe baze greu de contestat: realitatea științifică și lingvistică, hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova din decembrie 2013 și poziția Academiei Române, concordantă cu cea a Academiei de Științe a Moldovei.

Am solicitat în scrisoare Ucrainei să adopte o decizie prin care, pornind de la inexistența „limbii moldovenești”, să recunoască explicit limba română drept unica limbă maternă a întregii comunități vorbitoare de română din Ucraina, iar această decizie să fie urmată de acțiunile administrative subsecvente.

Era o soluție diplomatică importantă prin efect: România și Republica Moldova vorbeau pe aceeași voce. Relația foarte bună cu Nicu Popescu a ajutat, ca și susținerea președinților noștri Iohannis și Sandu pentru demers. La fel cum, de-a lungul acestor ani, a contat relația de încredere construită cu Dmytro Kuleba. Dincolo de argumente juridice, în diplomație obiectivele se ating și prin credibilitatea pe care o construiești în timp cu interlocutorul, prin capacitatea de a spune direct lucrurile dificile fără a distruge relația de care ai nevoie pentru a le rezolva. (De altfel, ulterior, în septembrie același an, am lansat la Odesa Trilaterala România–Republica Moldova–Ucraina la nivel de miniștri de externe, un format pe care l-am inițiat tocmai pentru ca cele trei state să poată lucra împreună, pe termen lung, asupra problemelor strategice comune.)

Câteva zile mai târziu, la 19 februarie 2022, la München, într-un moment internațional critic, am discutat din nou cu Dmytro Kuleba inclusiv despre drepturile românilor și recunoașterea inexistenței așa-zisei „limbi moldovenești”.

La reuniunea miniștrilor de externe NATO de la București, din noiembrie 2022 (pe care am găzduit-o în premieră în România), am reluat în bilaterala mea cu ministrul Kuleba solicitarea României. În ianuarie 2023, am discutat din nou direct cu Dmytro Kuleba și am cerut pași concreți privind drepturile comunității române și recunoașterea inexistenței acestei construcții lingvistice artificiale. Am avut o altă discuție cu mesaj similar și în aprilie 2023.

Rezultatul avea să vină la câteva luni după încheierea mandatului meu de ministru.

Astfel, la vizita la București din octombrie 2023 a președintelui Zelenski, pe care am pregătit-o în calitate de consilier prezidențial, președinții celor două state au cerut în Declarația Comună pe care au semnat-o ca guvernele lor să rezolve fără întârziere „distincția artificială” dintre limba română și așa-zisa „limbă moldovenească”.

Ca urmare, autoritățile ucrainene au pus în aplicare decizia de folosire a limbii române în locul acesteia în sistemul de învățământ și în materialele școlare. Decizia guvernului ucrainean din octombrie 2023 a fost urmată în noiembrie de dispoziția oficială a ministerului Educației de înlocuire a sintagmei „limbă moldovenească” în toate actele sale normative și manualele școlare, iar în decembrie 2023 parlamentul de la Kiev a votat o lege prin care „limba moldovenească” a fost exclusă definitiv din lista limbilor regionale protejate în Ucraina conform Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare, fiind înlocuită integral cu limba română.

Pentru mii de copii români consecința a fost cât se poate de concretă: limba în care învață la școală este limba română.

Iar la 12 martie 2026, președintele Zelenski a semnat decretul prin care 31 august a devenit, în Ucraina, Ziua Limbii Române. Anunțul oficial a venit, în mod semnificativ, cu ocazia primirii sale la București de către președintele Nicușor Dan – o recunoaștere oficială, la cel mai înalt nivel, a unui adevăr pe care diplomația română l-a susținut constant, cu argumente, cu răbdare și cu relații construite în timp.

Ce înseamnă această victorie

Ceea ce rămâne este un adevăr simplu, acum recunoscut oficial: românii din Ucraina vorbesc o singură limbă – limba română.

În această victorie au contat echipele MAE de la București și Kiev, președintele României și celelalte instituții implicate, reprezentanții comunității românești, ministrul de externe de la Chișinău și președintele R. Moldova și, desigur, disponibilitatea interlocutorilor ucraineni de a înțelege, în cele din urmă, cât de importantă era această chestiune pentru România și români.

Spuneam recent, la Universitatea din Târgu Mureș, că succesul nu este de regulă rezultatul unui moment conjunctural sau spectaculos, ci al pregătirii riguroase, al muncii în echipă, deseori ani la rând. Și că trebuie să învățăm să prețuim valoarea proiectului dus la bun sfârșit. Experiența acestui dosar mi-a reconfirmat această convingere.

Pentru mine, diplomația a fost felul în care am simțit că pot fi de folos României. Iar după mulți ani în serviciul public am ajuns să cred și mai mult că, dincolo de funcții și de zgomotul inevitabil al vieții publice, singurul lucru care contează cu adevărat este ceea ce faci și lași durabil în urma ta. Uneori este vorba despre mii de kilometri pătrați câștigați pentru România. Alteori, despre un cuvânt eliminat dintr-o lege și despre un copil care își poate deschide manualul și poate citi, în sfârșit, numele adevărat al limbii pe care o vorbește acasă.

Mâine este Ziua Limbii Române. Pentru prima dată, și în Ucraina. Sper că va fi sărbătorită cum se cuvine, frumos și cu demnitate.