Bardella, încercuit de dosare: extrema dreaptă franceză își joacă viitorul în tribunal

În timp ce Franța redescoperă pe ecran modelul de integritate al lui de Gaulle, extrema dreaptă se confruntă din nou cu umbrele propriilor dosare.

Imagine generată de AI

Extrema dreaptă franceză, prizoniera propriilor dosare: Bardella moștenește nu doar partidul, ci și justiția pe urmele lui

Nu am să vorbesc astăzi nici despre Ziua Americi ( zic pentru americani din toat inima God bless America!) nici despre războiul din Irak. Am să vorbesc despre Franța și partidele sale care se luptă pentru putere.

Într-un moment în care Franța este dominată de dezbateri despre identitate, suveranitate și leadership, succesul neașteptat al filmului biografic dedicat lui Charles de Gaulle depășește granițele cinematografiei și devine un fenomen cultural. După un debut modest, producția a cunoscut o revenire spectaculoasă, ajutată și de un factor cu totul neașteptat: valul de caniculă care i-a împins pe francezi să caute refugiu în sălile de cinema cu aer condiționat, transformând un potențial eșec comercial într-un adevărat fenomen de box office. Dincolo de acest detaliu aproape anecdotic, filmul a readus în prim-plan valorile asociate lui Charles de Gaulle — rezistența, integritatea, independența națională și autoritatea statului. În mod simbolic, această redescoperire a figurii fondatorului celei de-a Cincea Republici coincide cu o perioadă în care extrema dreaptă franceză, favorită în sondaje, este din nou absorbită de propriile scandaluri judiciare, iar întrebarea despre cine poate întruchipa credibil ideea de conducere a Franței revine în centrul vieții politice.

Săptămâna care ar fi trebuit să elibereze Adunarea Națională de trecutul său judiciar riscă să se transforme în momentul în care partidul descoperă că viitorul său poartă aceleași lanțuri. La Paris, formațiunea de extremă dreapta aștepta cu sufletul la gură verdictul în apelul lui Marine Le Pen, programat săptămâna viitoare — decizia care ar fi trebuit să tranșeze definitiv întrebarea candidaturii prezidențiale pentru 2027 și să permită partidului să își concentreze, în sfârșit, toată energia pe campanie. În locul eliberării, marți au venit perchezițiile. Iar ținta lor nu a mai fost Le Pen, ci tocmai omul pregătit să îi preia moștenirea: Jordan Bardella, președintele partidului și favoritul sondajelor pentru Palatul Élysée.

Perchezițiile de marți sunt legate de o anchetă a Parchetului European privind modul în care grupul Identitate și Democrație, astăzi desființat, a folosit banii contribuabililor europeni în perioada în care Bardella era vicepreședintele său. Un audit confidențial, dezvăluit anul trecut de POLITICO, indica încălcări ale regulilor de cheltuieli de cel puțin 4,3 milioane de euro. Simetria istorică este frapantă și, pentru Adunarea Națională, de-a dreptul toxică: Bardella se confruntă acum cu acuzații de fraudă de aceeași natură cu cele care amenință să deraieze ambițiile prezidențiale ale mentoarei sale. Le Pen a fost condamnată în primă instanță, în 2025, pentru deturnarea fondurilor destinate asistenților parlamentari europeni — sistemul prin care partidul și-a plătit, ani la rând, angajați ai aparatului național din bani europeni — iar pedeapsa pronunțată atunci, incluzând ineligibilitatea cu execuție imediată, a transformat apelul într-o chestiune de supraviețuire politică. Presa franceză, de la Le Monde la France Info, a subliniat constant miza fără precedent a acestui proces: niciodată sub a Cincea Republică principalul partid de opoziție nu și-a jucat candidatura prezidențială într-o sală de tribunal. Dosarul Identitate și Democrație nu este însă decât una dintre fisurile care se lărgesc sub picioarele lui Bardella.

Grupul Patrioții, pe care îl conduce în Parlamentul European, este acuzat de utilizarea abuzivă a 276.967 de euro din fonduri europene în a doua jumătate a lui 2024, potrivit unui raport confidențial. În mai, procurorii europeni au deschis o anchetă privind presupusa deturnare de fonduri UE legată de sesiunile de media training de care Bardella a beneficiat înaintea prezidențialelor din 2022, pierdute de Le Pen în fața lui Emmanuel Macron. Iar săptămânalul satiric și de investigații Le Canard Enchaîné — instituție redutabilă a presei franceze, cu un palmares lung de scalpuri politice — anunță că autoritățile franceze urmează să deschidă, în zilele următoare, o anchetă privind documente presupus false depuse de Bardella drept dovadă a activității sale la Parlamentul European în 2015, pe vremea când era un tânăr asistent parlamentar. Acumularea este remarcabilă: omul construit meticulos ca versiunea imaculată a extremei drepte franceze, fără trecutul sulfuros al clanului Le Pen, fără derapajele verbale ale bătrânii gărzi, se trezește împresurat de patru fronturi judiciare simultan.

Riposta partidului a urmat un scenariu rodat până la automatism. Miercuri, 1 iulie, Bardella a condus contraofensiva împotriva procurorilor europeni, acuzându-i de motivații politice: „Nu avem de ce să ne fie rușine și o vom demonstra", a scris el online. Deputatul Sébastien Chenu a denunțat un partid „hărțuit de Parlamentul European" și „o dorință politică evidentă de a ne lovi". Iar Le Pen, într-un interviu în prime-time la LCI, a pus sub semnul întrebării calendarul perchezițiilor, desfășurate cu o săptămână înaintea verdictului său: „Pentru mine, nu e o coincidență. Nu mai cred în coincidențe când vine vorba de astfel de lucruri." Strategia este veche și asumată intern — „Marine Le Pen ne-a spus întotdeauna că bătălia judiciară face parte din bătălia politică", mărturisește un oficial de rang înalt al partidului. Ea copiază, în fond, manualul folosit de Donald Trump în Statele Unite: transformarea fiecărui dosar într-o dovadă a persecuției, a „lawfare"-ului orchestrat de un sistem ostil, și convertirea inculpării în capital electoral. Până acum, rețeta a funcționat surprinzător de bine. Adunarea Națională zboară în continuare sus în sondaje, iar Bardella s-ar califica lejer în turul doi al prezidențialelor, unde ar putea câștiga sau pierde la limită, potrivit anchetelor recente. Electoratul francez, trebuie spus, a dezvoltat de-a lungul deceniilor o toleranță aparte la scandalurile financiare ale clasei politice: de la Jacques Chirac, condamnat pentru angajările fictive de la primăria Parisului, la Nicolas Sarkozy, trecut prin condamnări succesive, până la fostul premier François Bayrou, judecat în dosarul asistenților europeni ai partidului său centrist.

Sociologul electoral Mathieu Gallard, de la Ipsos, surprinde esența acestui fatalism: alegătorii nu cred neapărat că Adunarea Națională este nevinovată — cred, mai degrabă, că toate partidele sunt vinovate. Votul pentru extrema dreaptă se hrănește din imigrație, identitate și securitate, nu din certitudinea probității sale contabile. Iar adversarii lui Bardella au motive serioase să nu apese prea tare pe pedala moralizatoare: candidatul centrist Édouard Philippe, fost premier, este el însuși anchetat pentru fapte asimilabile deturnării, iar liderul stângii radicale Jean-Luc Mélenchon a trecut printr-o anchetă similară privind fondurile europene, clasată recent. În Franța lui 2026, piatra aruncată în vecinul inculpat riscă să se întoarcă bumerang.

Și totuși, ar fi o eroare să se conchidă că aceste dosare sunt electoral inofensive. Problema lui Bardella este de altă natură decât cea a lui Le Pen. Fiica fondatorului și-a construit cariera în război deschis cu „sistemul", iar condamnarea nu a făcut decât să confirme narațiunea pe care alegătorii săi o cumpăraseră deja. Bardella, în schimb, a fost vândut publicului exact pe promisiunea contrariului: tânărul impecabil, produsul reușit al „dediabolizării", fața prezentabilă care putea, în sfârșit, să spargă plafonul de sticlă al extremei drepte și să cucerească electoratul conservator clasic — acel electorat, cum notează Gallard, „atașat de valorile probității și respectabilității", care ar putea fi descurajat dacă anchetele durează și devin o temă a campaniei prezidențiale. Cu alte cuvinte, dosarele nu amenință nucleul dur al partidului, ci exact marja de creștere care desparte un finalist de turul doi de un președinte ales. Este diferența dintre a pierde cu 48% și a câștiga cu 52% — diferența pe care Adunarea Națională o vânează obsesiv de un deceniu.

Dincolo de aritmetica electorală, acumularea anchetelor pune o întrebare mai incomodă, pe care presa franceză o formulează tot mai apăsat: cea a metodelor de lucru și a profesionalismului unui partid care aspiră să administreze a doua economie a zonei euro. Tiparul care se desprinde din dosare — de la asistenții fictivi ai epocii Le Pen la cheltuielile grupurilor europene succesive conduse de Bardella — sugerează mai puțin un accident izolat, cât un mod de funcționare: utilizarea sistematică a resurselor europene drept vistierie a aparatului național, practicată de o formațiune care denunță, zi de zi, Bruxelles-ul și birocrația sa. Ironia este consistentă: partidul care vrea să elibereze Franța de Europa s-a finanțat, ani la rând, din banii ei.

Săptămâna viitoare, verdictul în apelul lui Le Pen va tranșa, probabil, întrebarea candidatului: o confirmare a ineligibilității ar face din Bardella purtătorul unic al speranțelor extremei drepte pentru 2027. Dar ceea ce trebuia să fie o încoronare se anunță, mai degrabă, o predare de ștafetă sub escortă judiciară. Adunarea Națională spera ca ruling-ul să îi permită, în sfârșit, să vorbească despre imigrație, securitate și costul vieții. În schimb, dauphin-ul riscă să își petreacă drumul spre Élysée răspunzând la aceleași întrebări despre fraudă și bani publici care i-au urmărit mentoarea ani de-a rândul. Extrema dreaptă franceză a schimbat generația, chipul și retorica. Dosarele, în schimb, au rămas aceleași.