„Balul pompierilor“, varianta Mediaş

Cea de-a patra ediţie a Festivalului de Film Central-European de la Mediaş (MECEFF) a oferit o selecţie de excepţie, dar s-a confruntat şi cu dezinteresul (sau absenţa) publicului, precum şi cu inerente dificultăţi organizatorice.

Principalul merit al festivalului, iniţiat în 2011 de regizorul Radu Gabrea, este că, la această ediţie, în anul în care se aniversează 25 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est, a oferit prilejul vederii (sau revederii) unor filme esenţiale est-europene ante-1989, purtând semnătura unor Forman, Wajda, Jancso, Tatos, Pintilie, Nemec, Kawalerowicz etc.

Cel mai pregnant motiv de tristeţe este că, în general, publicul pentru aceste capodopere a lipsit: Mediaşul, din păcate, nefiind un centru universitar, nu are deloc un public format de spectatori de film, iar turiştii cinefili, pe care organizatorii mizau ca „soluţie de rezervă“, au lipsit. MECEFF-ul nu are încă prestigiul unui TIFF Cluj-Napoca, de exemplu, care atrage anual numeroşi spectatori-vizitatori din Bucureşti şi restul ţării.

Ulrich Seidl pe viu

Privilegiul de a viziona filme de excepţie, vechi sau noi, ca şi bucuria de a admira străzile şi clădirile misterioase ale burgului transilvan, te făceau însă să treci cu vederea inevitabilele, poate, minusuri ale festivalului medieşean. Ce mai contează, astfel, că cea mai mare parte a spectatorilor era formată, la multe proiecţii, din persoanele cu deficienţe, fizice şi mintale, aflate în îngrijirea Bisericii lui Iisus Christos (a Sfinţilor Zilelor din Urmă)? Spectatori conştiincioşi ai unor filme care clar le depăşeau înţelegerea, respectivii produceau un efect tragicomic, de parcă s-ar fi aflat într-un film al austriacului Ulrich Seidl (prezent, de altfel, în selecţie cu documentarul său din 1992, „Pierderi de luat în calcul“).

Ce mai contează că cetatea săsească, spre deosebire de alte surate ale ei (Sibiul lui Johannis, de exemplu), se află într-o stare de subdezvoltare materială şi de acută lipsă de fonduri necesare restaurărilor şi renovărilor? Aspectul fanat al clădirilor coşcovite produce o mai mare plăcere eventualilor esteţi. Mai grav, din punct de vedere organizatoric, este că DVD-urile filmelor româneşti – spre deosebire de cele originale ceheşti sau poloneze, de calitate excelentă – făceau aproape imposibilă experienţa cinematografică, a vizionării filmului în sală, din cauza calităţii precare (cu excepţia notabilă a transpunerii filmului „Fructe de pădure“ al lui Alexandru Tatos). Iarăşi, subtitrările (română/engleză) ori lipseau, ori erau des nesincronizate, ori erau scoase pe motivul, pentru cele româneşti, că „străinii nu vin la filmele astea“, iar pentru cele străine, că „toată lumea ştie engleză“. Oricum, armata de adolescenţi voluntari (90 pentru un festival cu două săli principale!) mai mult încurca lucrurile, prea puţini dintre ei făcându-şi cu adevărat treaba.

Când vine Hurezeanu. La Mediaş

Una peste alta, festivalul – care a premiat, în final, cu Trofeul MECEFF filmul Agnieszkăi Holland despre sacrificiul lui Jan Palach, „Rugul aprins“; interpretare: Luminiţa Gheorghiu în „Poziţia copilului“, imagine: „Ida“ (Polonia), regie: Slovacia, premiul publicului: Austria – a oferit cinefililor înveteraţi şi câteva surprize remarcabile. Una dintre ele a fost proiecţia filmului „Când vine pisica“ (Cehoslovacia, 1963), regia Vojtech Jasny, o bijuterie ignorată, în cheie fantasy, a cinematografiei din acea perioadă.

Nu trebuie neglijată nici existenţa simpozioanelor tematice şi a invitaţilor speciali. Ziua a doua a fost Emil Hurezeanu, vorbind despre paralela dintre tranziţia spaniolă la democraţie şi cea românească („Mă, ştii cine era ăla după care te uitai tu? Hurezeanu, măăă!“, se putea auzi, pe la ora simpozionului, în parcul central din Piaţa Ferdinand).

CTP faţă cu masele

În ziua a patra a venit rândul lui Cristian Tudor Popescu, fascinant şi doct cum îl ştim, cu un discurs percutant despre propagandă şi manipularea prin cinema, plecând de la recentul său volum dedicat subiectului. „De cum simte mirosul raţiunii, mulţimea fuge“, este una dintre frazele memorabile rostite de CTP, despre efectul discursului intelectual asupra ratingului TV. Într-adevăr, masa nu agreează raţionamentele şi silogismele, ea este opacă la concepte şi abstracţii, preferând imaginile sau discursurile care pot crea imagini de efect.

În calitate de invitaţi speciali, Mircea Albulescu şi Dan Nuţu au prezentat câte o proiecţie a opusului lui Radu Gabrea din anii ’70, „Dincolo de nisipuri“, în care joacă roluri principale, film prezentat acum într-o variantă refăcută, apropiată de concepţia regizorală iniţială. Un alt moment de vârf al festivalului a fost prezenţa doamnei Liana Tatos, soţia regretatului regizor Alexandru Tatos, atât de apreciat acum de tinerii cinefili, care a introdus două dintre filmele acestuia: „Rătăcire“ şi „Mere roşii“ (momente moderate de criticul clujean Ioan-Pavel Azap). Pe lângă emoţionantele amintiri despre omul Tatos, invitata a atras atenţia asupra faptului că jurnalul regizorului (excepţional, de altfel), publicat integral la Editura Nemira, este cel mai sincer jurnal din literatura română: după cum se ştie, Tatos a murit în ianuarie 1990, iar soţia sa nu şi-a permis să modifice nici măcar o virgulă în jurnalul rămas de la acesta.

Procesul totalitarismelor

Ca o impresie generală, marea majoritate a filmelor din selecţie tratau moştenirea şi rănile încă deschise ale celor două totalitarisme ale secolului XX, cărora Europa Centrală le-a fost spaţiul de experimentare predilect. Teritoriu martirizat, supus experimentelor utopice de tot felul, Europa Centrală şi de Est îşi vindecă greu rănile, lucru vizibil în multe dintre filmele vizionate la Mediaş.

Dacă peliculele mai vechi, de dinainte de 1989, tratau mai ales traumele nazismului şi ale lagărelor de concentrare – exemple: „Diamantele nopţii“ de Jan Nemec sau „Peisaj după bătălie“ de Andrzej Wajda –, cele mai noi, de după căderea comunismului, se concentrează pe ravagiile produse de acesta sau spun adevărul istoric imposibil de exprimat înainte de 1989 – exemple: filmul Martei Meszaros despre procesul lui Imre Nagy, „Omul fără mormânt“, sau filmul câştigător al Agnieszkăi Holland despre Praga anului 1969, „Rugul aprins“.

Nu numai, însă: filmul polonez „Ida“, al lui Pawel Pawlikowski, aflat în competiţie, de mare succes la festivaluri, este plasat în Polonia anilor ’60 şi vorbeşte despre Holocaust şi identitatea evreiască (un alt subiect predilect al festivalului, vezi şi excelenta selecţie de filme interbelice în limba idiş, produse în SUA, proiectate timp de trei seri în incinta Sinagogii medieşene).

Un oraş formanian

O lume scufundată, s-ar putea spune, un continent, o Atlantidă accesibile doar celor care au mai prins cât de cât nişte ani din epoca respectivă. Filmele lui Forman din perioada cehă (proiectate toate patru la actuala ediţie a festivalului) fac portretul-tip al familiei din Europa comunistă a vremii, „celula de bază a societăţii“, dar cât se mai pot regăsi în ele tinerii de acum (dincolo de faptul că, întotdeauna, capodoperele rămân capodopere şi îşi păstrează forţa de generalizare)? Ar fi păcat, pentru că, orice s-ar spune, tinerii sunt cei cărora li se adresează în primul rând astfel de evenimente.

Şi totuşi... Plecând, seara, de la proiecţia în aer liber a „Iubirilor unei blonde“ dădeai, pe străzile burgului transilvan şi prin parcul central, de aceleaşi cupluri de adolescenţi şi tineri, răvăşite de furtuni hormonale, desprinşi parcă de pe ecranul unde rulase filmul lui Forman. Peste tot şi oricând, tinerii vor să agaţe şi să facă sex, astfel încât unele lucruri nu se pot schimba prea mult. Mai mult, ospătarii grei de cap par desprinşi, la rândul lor, din filmele cehului, semnificative pentru dolce far niente-ul central-european. De-a dreptul formanian era să fii salutat după-amiaza, pe străzile burgului, de un tânăr aflat la braţul unei fete frumoase şi să-ţi dai seama că nu era altcineva decât ospătarul care te servise cu o seară înainte! Identitatea dintre ecran şi viaţa reală face, probabil, parte din farmecul discret al burgului de pe Târnava Mare...