Axa Atena - Bucureşti

Muncitorul german susţinea standardul de viaţă al muncitorului grec, achitând din munca lui berea, telefonul, concediul grecului.

Vizita preşedintelui grec, Karolos Papoulias, la Bucureşti a coincis cu demonstraţiile violente de la Atena şi cu şedinţa parlamentului elen, care trebuie să aprobe planul de austeritate negociat de guvernul premierului socialist Papandreu cu FMI, UE şi BCE. Votul ar aduce o nouă tranşă din împrumut - de 12 miliarde de euro -, fără de care Grecia intră în incapacitate de plată, adică nu are bani în iulie pentru pensii şi salarii. De ce se agită atât Occidentul? Nu prea suntem obişnuiţi cu generozitatea sa. Şi de ce ar fi? Dacă e de luat ceva, ia fără să-şi facă multe probleme. Adevărul este că băncile occidentale, dar şi guvernele respective şi-au cam prins mâna în uşa cu balamale proaste a economiei greceşti. Cât a fost creştere economică, până în toamna anului 2008, calculele arătau o ţară solvabilă, o bună afacere, unde poţi să dai bani cu împrumut, să investeşti, să faci profit. Au jucat un rol aici şi minciunile oficiale. Guvernul de la Atena, pur şi simplu, a minţit cu privire la bugetul şi la finanţele sale. A raportat fictiv la Bruxelles şi peste tot o stare de sănătate perfectă, când, de fapt, economia sa era mâncată de cancer pe dedesubt. Şi când s-a aflat ce se întâmplă, când adevărul nu a mai putut fi ascuns, era prea târziu.

Cine onorează nota de plată? Grecul de rând, deşi a beneficiat ani la rând, nu vrea. A ieşit în stradă să protesteze. Oamenii de afaceri şi politicienii? Nu! Mai bine Occidentul! Cam asta e filosofia la Atena. Cum s-a ajuns aici? Întâi de toate, prin ştiuta, inevitabila corupţie. Clasa politică, administraţia şi oamenii de afaceri au tras multe miliarde în folos propriu din banii veniţi din Occident pentru asistenţă şi pentru modernizarea Greciei. Ca şi la Bucureşti, „nişte băieţi deştepţi" au găsit aici un prilej extrem de favorabil să-şi rotunjească averile, să-şi constituie unele în caz că nu aveau deja. Cum sacul are fund, la un moment dat lucrurile s-au oprit. Inevitabil. Altă sursă a scurgerii iraţionale a banilor a fost, în această ţară împătimită de politică, cumpărarea electoratului cu o mulţime de proiecte de asistenţă, de măriri excesive ale salariilor şi pensiilor, cu acordarea supradimensionată în raport cu bugetul public de aşa-zise drepturi. Fireşte, în schimbul voturilor, nu gratis. Cu ce bani? Din vorbe, căutând adânc în buzunarele Occidentului. Ca să fiu clar, muncitorul german susţinea standardul de viaţă al muncitorului grec, achitând din munca lui berea, telefonul, concediul grecului. În fine, alte surse de pierderi au fost şi sunt cheltuielile statului, care întreţine clientelar o birocraţie foarte numeroasă şi prea mulţi salariaţi în sectorul public pe salarii prea mari. Aceasta este reţeta dezastrului Greciei.

România prezintă multe din aceste simptome. Cum ne apropiem de 2012, an electoral, e foarte posibil, chiar previzibil (dacă ne luăm după unele declaraţii oficiale), să vedem o creştere în sectorul public, acordarea de „drepturi", majorări de salarii şi pensii. Ele vor fi primite bine de o populaţie sărăcită de doi ani de austeritate. La schimb vor da voturi. Exact ce se doreşte. Dar toate vor fi plătite scump după aceea de contribuabil, indiferent cine câştigă alegerile.