
Avertismentul dur al Germaniei care impune noi controale la frontierele cu Polonia și Republica Cehă
0Progresiv și extrem de rapid se definitivează noua agendă politică a Europei, acum bazată pe trei teme majore: lupta împotriva migrației ilegale, constituirea cordonului sanitar în jurul partidelor extremiste, naționaliste și suveraniste și propuneri concrete pentru încetinirea inflației și reluarea, fie ea și modestă, a creșterii economice.

Bătălia electorală începe peste două săptămâni în Polonia, cu miza menținerii sau înlocuirii de la putere a partidului Pis care dă atâtea bătăi de cap Europei instituționale și aduce în scenă alianțe cu forțe similare de extremă dreaptă din Ungaria, Italia, Slovacia, inclusiv cu admiratori în alte State Membre UE, inclusiv în România. Și începe cu problema veșnic lăsată nerezolvată, cea a migrației ilegale, subiectul pe care au eșuat lamentabil atâtea inițiative europene anunțate cu fast de șefii de stat și guvern.
Ce avem acum nou și relevant este seria de anunțuri a unora dintre țările cele mai amenințate de fenomenul imigraționist că sunt gata să reinstituie controlul la frontiere, adică, de facto, să anuleze Spațiul Schengen pentru o perioada crizei, asta în așteptarea unei discuții foarte urgente, de nevoie, despre refacerea tuturor regulilor Schengen și a criteriilor politice și tehnice valabile până acum.
Deocamdată, declarația șocantă a acestor zile – semnal foarte interesant pentru viitorul imediat – este mesajul Berlinului care spune că Zona Schengen „se va afla în primejdie” dacă nu-și poate apăra frontierele externe, asta în momentul în care Germania impune noi controale la frontierele cu Polonia și Republica Cehă în vederea stopării fluxurilor de imigranți ilegali.
De ce este așa de interesant mesajul? Pentru că Germania spune, în plină campanie electorală din Polonia, că această țară nu poate controla suficient rețelele de traficanți exportatori de imigranți dar și ar face o aluzie directă la uriașul scandal din Polonia privitor la eliberarea de către consulatele poloneze din mai multe țări a unor pașapoarte și permise de rezidență contra unor sume consistente de bani, procedeul acesta al „pașapoartelor de aur” fiind de mai mult timp în atenția Europol și Interpol deoarece a fost și este folosit inclusiv de criminali de război sau șefi de organizații de crimă organizată. Cancelarul Schulz, la un miting desfășurat la Nuremberg, a cerut nu numai controale mult mai stricte la frontiere ci a „cerut și clarificări privind posibile iregularități în chestiunea vizelor eliberate de Polonia”. Imediat, Zbigniew Rau, ministrul de externe al Poloniei, a răspuns foarte dur, afirmând că spusele Cancelarului german constituie o potențială interferență în trebuirile interne ale Poloniei și reprezintă o violare a principiului suveranității egale a națiunilor.
Ultra-delicată situație, căci au fost declanșate urmări penale pe acest subiect, au fost inițiate audieri la care a fost chemat atât Rau cât și adjunctul său Piotr Wawrzyk care, ulterior, a fost acuzat că nu colaborează cu procurorii și demis din funcție pentru ca, mai apoi, să fie internat ca urmare a unei încercări de sinucidere, așa cum relatează presa poloneză. Și să vedem cum afectează campania partidului cu platformă și reputație de justițiari cu reputație nepătată din care făcea parte, „Lege și Justiție”, faptul că se certifică acum că exista o schemă funcțională de mai mulți ani și la care se pare că participă și alte state membre UE, deschisă pentru cetățenii unor state africane (Tanzania sau Nigeria) sau asiatică (Taiwan sau Filipine) și din zona Asiei de sud-est, cu vize oferite contra sumei de 4500 Euro. Iar Germania a repetat acum că așteaptă ca Varșovia să aducă o „clarificare rapidă și completă” a problemei, solicitând imperativ „data și numărul vizelor acordate, precum și numele și naționalitatea beneficiarilor”.
O chestiune care devine din ce în ce mai problematică deoarece se adaugă șirului aproape nesfârșit de conflicte pe care Polonia (dar și Ungaria și Slovacia) le-au avut cu instituțiile de la Bruxelles și care, în mod firesc, au alimentat discursurile de extremă dreapta. Astfel încât apar acum din ce în ce mai multe apeluri ca instituțiile europene să iasă la acțiune în favoarea salvgardării democrației din țările respective. Iată, în acest sens, un cu totul neașteptat de furibund articol publicat de Foreign Policy intitulat „UE permite Poloniei și Ungariei să erodeze democrația”.
Dar, pe fond, de ce ar fi toate acestea mai importante acum decât în urmă cu câteva luni, de ce-ar putea fi discuții semnificative și pentru România aflată acum la începutul aplicării unor măsuri severe de austeritate? Simplu, spun analiștii de risc care, dincolo de toate aceste discuții care, până la urmă, și până la un anume nivel sunt proprii perioadei electorale care se îmbolnăvește de toate metehnele balcanice, stă o altă problemă, de data asta pe cât de obiectivă, pe atât de îngrijorătoare: scăderea continuă a indicelui de încredere al consumatorilor.
Aici se află cheia înțelegerii evoluțiilor viitoare, dramatice, de pe scenele politice din mai multe țări cu relevanță în construcția europeană și mondială. Consultați cu mare atenție documentul IPSOS pentru că oferă date de perspectivă pentru marele piețe, inclusiv cele din jurul nostru, cu părerea de rău că România nu este pusă pe lista economiilor și societăților cercetate pentru că ar prezenta un interes oarecare.