Atenţie, urmează un nou Sarajevo!
0
Ce avem pe lista crizelor din Orientul Mijlociu? Războiul civil din Siria continuă. Convorbirile de pace dintre israelieni şi palestinieni sunt în colaps, iar războiul reîncepe. Egiptul este în proces de eliminare a grupării Fraţii Musulmani. Discuţiile SUA-Iran sunt marcate de incertitudine. Irakul este în convulsii, iar pericolul ruperii în trei provincii devine tot mai pronunţat, pe zi ce trece.
America face eforturi deosebite de a ţine Irakul în construcţia actuală.
Secretarul de stat american, John Kerry, în vizită în Irak, încearcă să determine autorităţile de la Bagdad să schimbe guvernul monocolor şiit într-unul de coaliţie, în care să includă comunitatea sunnită. Kerry a negociat inclusiv în provincia semiautonomă Kurdistan cu unul din liderii importanţi de acolo Massud Barzani. Provincia semiautonomă kurdă speră să profite de pe urma situaţiei şi să devină independentă. A făcut deja un prim pas extrem de important a început vânzările de petrol în nume propriu şi a încheiat cu Turcia un acord de livrare de hidrocarburi pe 50 de ani. La fel ca şi suniţii, kurzii nu se consideră reprezentaţi de guvernul şiitului Nuri Al-Maliki. Aşa încât se folosesc de moment ca să-şi ceară dreptul la autodeterminare. Sub presiunea înaintării jihadiştilor din Statul Islamic din Irak şi Levant, kurzii fac pas după pas spre independenţă.
Cine luptă în Irak şi cine antrenează trupele guvernamentale?
Conflictul din Irak este unul vechi, religios, între suniţi şi şiiţi, dar confruntările actuale vor genera o criză a refugiaţilor similară cu aceea din Siria. Şiiţii iranieni sunt deja în tranşeele din Irak să-şi ajute fraţii în credinţă. 100 de operativi din Arabia Saudită, potrivit unor informaţii neconfirmate în totalitate, sunt la Mosul pentru a-i sprijini pe sunniţi cu asistenţă militară şi fonduri. Ruşii au trimis instructori pentru cele 12 avioane SU-25, livrate în regim de urgenţă armatei irakiene. Maliki i-a acuzat pe americani că nu au livrat avioanele F-16 pe care Bagdadul le-a comandat, deşi acestea trebuiau să fie oferite în septembrie anul acesta.
Sunt discuţii între cehi şi irakieni pentru un contract de vânzare elicoptere de atac Mi-24, la mâna a doua, şi avioane de însoţire trupe L-159 (produse de Aero Vodochody). Cehii operază 17 elicoptere Mi-24 şi sunt dispuşi să livreze 7 dintre acestea irakienilor, ceea ce constituie subiectul unor discuţii. Elicopterul Mi-24 are două motoare şi dezvoltă o viteză de 310 km/oră, având o autonomie de 750 km. Valoarea contractului pentru elicoptere se ridică la 12 milioane de dolari. America are 300 de militari în Irak, care pregătesc trupele guvernamentale în vederea opririi ofensivei SIIL, în timp ce Iranul are în jur de 24 de ofiţeri din trupele speciale Quad, care asigură consultanţă militară regimului de la Bagdad. Siria, la rândul ei, foloseşte aviaţia pentru a bombarda poziţiile SIIL (Statul Islamic în Irak şi Levant - n.r.) din Irak.
Aliaţii SUA din Orientul Mijlociu sunt îngrijoraţi de implicarea Teheranului în Irak. Sunt pregătite, după unele surse, 10 divizii ale Forţelor Quad de-a lungul graniţei cu Irakul, gata să intervină. De asemenea, Iranul are 24 de avioane de luptă pregătite să intervină în Irak. Punctul de comandă iranian este la baza Rasheed, aparţinând aviaţiei irakiene, unde se găseşte şi o unitate de interceptare comunicaţii între luptătorii SIIL. Liderul Hezbollah Hassan Nasrallah s-a oferit să trimită luptători în Irak. Deocamdată, în zonă sunt prezenţi numai consilieri militari. Luptătorii Hezbollah sunt deja prezenţi în conflictul din Siria de partea regimului Assad. Începând cu 2003, Forţele Quad au solicitat serviciile Hezbollah în Irak. Astfel, aceştia au creat unitatea U 3800 care a trimis personal militar în Irak să pregătească luptători de gherilă urbană. Hezbollah a asigurat fonduri şi arme miliţiilor şiite irakiene şi a pregătit luptătorii irakieni în derularea operaţiunilor speciale. Conform unui raport al Pentagonului din 2010, insurgenţii şiiţi au primit pregătire specială în tacticile operaţiunilor de răpire de persone şi de utilizare a dispozitivelor explozive improvizate sofisticate. Un exemplu a fost atacul din ianuarie 2007 asupra Centrului Comun de Coordonare a Forţelor americane din Karbala, unde au murit patru militari americani. Operaţiunea a fost planificată de Hezbollah şi Forţele Quad, conform declaraţiilor celui care a organizat acţiunea, capturat mai târziu de americani, Ali Musa Daqduq, şi a fost executată de insurgenţii şiiţi. Astăzi, Hezbollah şi Forţele Quad cooperează în Yemen, Bahrein, Irak şi Siria. Noul comandant al U 3800, Hajj Khalil Harb, un experimentat operativ şi un bun cunoscător al operaţiunilor teroriste a adus o nouă orientare a pregătirii acestei unităţi.
Ce face Bagdadul?
În îndeplinirea cerinţelor constituţionale, Parlamentul irakian a convenit formarea unui nou guvern care să certifice alegerile din 30 aprilie, câştigate de şiiţii lui Nuri al-Maliki. Diplomaţii europeni, liderii politici şi clericii şiiţi l-au îndemnat pe actualul premier să includă suniţii şi kurzii în noul guvern pentru a crea o forţă etnică în măsură să răspundă cu vigoare insurgenţilor. De asemenea, multe voci politice cer înlocuirea lui Nuri al-Maliki, care a fost deja de două ori prim-ministru. Partidul lui Maliki, Regula Legii, deţine 92 de locuri din cele 328 ale Parlamentului, iar pentru a forma un guvern sunt necesare 165. Kurzii şi suniţii au cerut o serie de revendicări prim-ministrului pentru a se alătura unui cabinet condus de acesta. În acest timp, situaţia continuă să se deterioreze, iar tensiunile sectare sunt la ordinea zilei. Răpirile şi crimele împotriva suniţilor s-au înmulţit, astfel încât, numai în a treia săptămână din iunie, au fost aduse la morga din Bagdad peste 20 de corpuri neidentificate, cele mai multe împuşcate în cap. Guvernul de la Bagdad a abandonat singurul punct de trecere dintre Irak şi Siria, Turabil, în mâna triburilor sunite, ei fiind aceia care negociază trecerea grupurilor înarmate ale SIIL. Gruparea SIIL deţine controlul punctelor de trecere dintre Irak şi Siria. În aceste condiţii, Iordania şi-a pus militarii în alertă pe cele 112 mile ale graniţei cu Irakul. De asemenea, înaintarea SIIL în vestul Irakului a dus la capturarea aeroportului de la Tal Afar. SIIL îşi consolidează poziţiile în Irak şi trebuie să notăm că acest lucru se întâmplă numai în cooperare cu triburile sunite şi populaţia civilă, dar şi cu sprijinul foştilor generali ai lui Saddam Hussein. Conducătorul puternicului trib Dulaimi, Sheikh Ali Hatem al-Suleimani, cel care a fost în centrul revoltei împotriva premierului Nuri al-Maliki, începând de anul trecut, spunea unui reporter de la The Globe că teroriştii nu sunt mai mult de 10% dintre insurgenţi şi rolul lor în războiul declanşat între suniţi şi şiiţi este exagerat de media, Facebook şi Twitter: Noi vom amâna lupta cu SIIL după ce pleacă al-Maliki şi nu va fi o problemă pentru noi. Acum este timpul să luptăm cu Maliki. Este însă neclar cum se vor desfăşura evenimentele după plecarea lui Maliki.
Ce s-ar putea întâmpla în Irak?
Împărţirea Irakului în trei zone – şiiţii în sud şi est, kurzii în nord şi suniţii într-un califat în vestul ţării – ar face ca Afganistanul din vremea premergătoare lui 9/11 să fie o poveste fără importanţă. Califatul a fost declarat, urmează să fie împarţit Irakul. În acest scenariu, zona şiită ar deveni un vasal al Teheranului, iar centura şiită care se întinde din Liban, prin Siria şi Irak, către Iran s-ar rupe. Sute de irakieni vor pieri într-un conflict fără de sfârşit. Reconcilierea pare ceva irealizabil în viitorul apropiat, dar dacă s-ar întâmpla aşa ceva, atunci ar însemna pieirea SIIL şi preluarea locului său de o altă grupare sunită, naţionalistă, care să înceapă negocierile cu şiiţi. De asemenea, triburile sunite pot întoarce armele în cazul în care Bagdadul le rezolvă revendicările. Orice coaliţie conciliatoare necesită un răspuns moderat de la autorităţile din Bagdad. Din păcate, guvernul lui Nouri al-Maliki se pare că nu are un interes în a angaja negocieri de pace, iar suporterii de la Teheran nu au pe agenda lor un guvern cu suniţi în coaliţie la Bagdad.
După o lungă şi sângeroasă confruntare, suniţii sunt învinşi şi eliminaţi din Bagdad şi Diala, urmând ca, în final, după un colaps economic al provinciilor sunite, acestea să se reconcilieze cu administraţia centrală şiită. Nu este un scenariu bun, dar este cel mai aproape de realitate.
Opţiunile variază în cazul kurzilor răspândiţi într-o regiune mai largă care cuprinde Irakul, Siria şi Turcia. Ne îndreptăm cu paşi repezi spre un Kurdistan independent, dorit de populaţia kurdă de sute de ani şi niciodată realizat. S-ar putea ca inclusiv turcii să le dea o mână de ajutor, pentru că vor avea un producător de petrol la graniţă. În orice caz, turcii nu se simt confortabil în vecinătatea unui stat kurd independent, dar timpurile se schimbă şi interesul economic este mai important decât ceea ce cred politicienii. Tel Avivul s-a pronuţat pentru un stat kurd, având în vedere relaţiile pe care le pot dezvolta cu acesta în domeniul energetic.
Cât despre Irakul de sud, este clar că va deveni o provincie şiită sub controlul Teheranului. Marea problemă a sudului va fi producţia de petrol, care se estimează la aceleaşi valori ca înaintea începerii conflictelor. Agenţia Internaţională a Energiei prognozează ca Irakul va produce, în 2020, în jur de 6 milioane de barili pe zi, faţă de 3,3 cât realizează acum.
Confruntările din Irak vor duce la diminuarea producţiei de petrol. În primul rând, SIIL va conduce operaţii militare pentru a controla infrastructura energetică pe care se întemeiază finanţele Bagdadului. În al doilea rând, ineficienţa guvernului irakian, de care se plâng companiile de petrol ce operează în zonă, va fi accentuată de focalizarea Administraţiei de la Bagdad pe ostilităţile ce se derulează de-a lungul şi de-a latul Irakului. Securitatea în sudul Irakului, unde sunt o serie de câmpuri petrolifere importante, se va deteriora odată cu plecarea pe front a personalului. Toate aceste probleme se vor adăuga la soluţiile financiare necesare pentru păstrarea securităţii instalaţiilor petroliere şi a personalului. Aruncarea Irakului într-un război sectar a făcut ca preţul petrolului să urce spre 115 dolari, pentru prima dată în ultimele nouă luni. Trei sferturi din producţia de petrol a Irakului, peste trei milioane de barili pe zi, aparţine terenurilor petrolifere din sud (Irakul este al doilea mare producător din OPEC), controlate de şiiţi şi care nu sunt, deocamdată, în pericol. Situaţia se poate schimba însă într-o bună zi. În acelaşi timp, Rusia a tăiat livrările de gaz către Ucraina, pentru a treia oară din 2006. SUA au devenit, astfel, principalul producător de petrol şi gaze naturale din lume, preluând locul deţinut istoric de Arabia Saudită. Creşterea aceasta se limitează la America de Nord şi Canada, pentru că în restul globului, în Marea Nordului, Mexic, Venezuela şi în alte regiuni, producţia scade.
Harta distribuţiei puterilor în Irak: SIIL (în Ar Raqqah, Deir ez-Zur, Tel Afar, Mosul, Tikrit, Jalawin, Saadiyah, Saqlawiyah, Ramadi, Fallujah), oraşe controlate de de kurzi: Arbil şi Kirkuk, oraşe controlate de guvernul şiit: Baquabah, Baghdad, Najaf, Karbala şi oraşe disputate: Baiji şi Samarra
Mită pentru comandanţi
Provincia Ambar, cu o majoritate sunită importantă, poate fi cheia SIIL spre Bagdad. Dacă forţa brută nu va merge, SIIL va folosi mita pentru a corupe liderii suniţi. Mita a funcţionat cu succes în capturarea Kabulului de către talibani, în 1996, ei cupărând comandanţii din cealaltă tabără. SIIL este, poate, cel mai bogat grup terorist din Orientul Mijlociu, având la dispoziţie 1,3 miliarde de dolari cash (!), din care 875 de milioane sunt acumulate în Siria, prin vânzarea de petrol sirian.
Militanţii suniţi sunt aproape de un nod energetic important, barajul Haditha de pe râul Eufrat. Controlul barajului va duce la controlul reţelei de energie electrică a Irakului şi va putea cauza inundaţii importante dacă vanele vor fi deschise. Bagdadul a trimis peste 2.000 de luptători să apere barajul. Controlul graniţelor cu Arabia Saudită şi cu Iordania în provincia Ambar (Trebil şi Al Waleed) taie legăturile guvernului de la Bagdad cu Siria şi Iordania.
Armistiţiul turcilor cu kurzii i-a făcut pe primii să se întoarcă la utilizarea forţei militare convenţionale pe graniţa dintre Kurdistan şi Turcia. Recentele dezvoltări militare ale insurgenţilor SIIL au făcut ca Statul Major al armatei turce să reconsidere pregătirea pentru războaiele asimetrice. Pentru ca militarii turci să poată utiliza mai bine forţa în confruntările asimetrice este necesar ca informaţiile pe care le adună, de-a lungul graniţei, să fie de mare acurateţe pentru a executa operaţii militare chirurgicale. Achiziţiile se vor îndrepta spre baloane de observare şi staţii de sol pentru culegerea şi prelucrarea datelor.
Din ceea ce se întâmplă acum, o concluzie este clară: odată cu capturarea oraşelor Mosul şi Tikrit de către militanţi SIIL, Irakul este în faţa unui pericol imens: fragmentarea, de-a lungul grupurilor etnice şi religioase, o soartă pe care o împărtăşeşte Siria de astăzi.
Care sunt axele rezultate în urma confruntărilor din Irak şi Siria?
Axa sunită
Radicalii suniţi, sub comanda SIIL, vor defini un teritoriu între râurile Eufrat şi Tigru, începând din Siria şi oprindu-se la Fallujah, pe care-l vor denumi Califat. Frontiera acestuia va fi neguvernabilă de părţile implicate. SIIL a dovedit calităţi deosebite de a guverna teritoriile ocupate. Cu fiecare victorie, organizaţia câştigă resurse umane şi financiare. Printre suporterii grupului sunt luptători din Europa, Belgia sau Olanda, Franţa sau Germania, dar şi suniţi goniţi de administraţia Maliki sau luptători din Siria. SIIL a demonstrat capabilitatea de a manageria terenurile petroliere din Siria, ceea ce ne duce cu gândul că vor opera şi capacităţile energetice capturate de la irakieni. Un lucru trebuie reţinut: suniţilor nu le place o conducere violentă şi brutală. Inima Mesopotamiei va fi foarte greu de cucerit de SIIL. Ce ar trebui să facă SIIL este imposibil: să-i ţină pe suniţi jos şi pe şiiţi afară. Peste doi ani, centrul teritoriului sunit poate va arăta ca Siria de astăzi!
Axa şiită
Dacă axa sunită are un centru de gravitaţie incert şi amorf, axa şiită rămâne dominată de Teheran. Iranul nu numai că a adus forţele Gărzii Revoluţionare Islamice – Quad, dar face presiuni asupra suniţilor prin forţele din Siria şi Liban. Iranul desenează graniţele Noii Mesopotamii. Forţele Quad sunt implicate în Liban, Siria şi, acum, în Irak.
Axa kurdă
Luptătorii kurzi, denumiţi peshmerga, au fost singurii care au contracarat luptătorii SIIL şi au păstrat zonele petroliere de lângă Kirkuk. Retragerea armatei irakiene a creat o oportunitate pentru kurzi de a-şi crea un viitor propriu şi independent. Deşi acest lucru nu se va întâmpla pe termen scurt, statul kurd se va organiza pe teritoriul actualului Kurdistan irakian. Solidificarea unei relaţii economice cu Turcia va duce, în final, la împlinirea dezideratului de secole al kurzilor. Bazată pe petrol, apropierea turcilor şi kurzilor irakieni va fi evidentă în următori 2-3 ani, la fel ca apropierea lui Assad de kurzii sirieni, însoţită de deteriorarea relaţiei dintre Recep Tayyip Erdoğan şi kurzii turci.
Axa internaţională
SUA are o multitudine de interese în zona Orientului Mijlociu. Între acestea se situează blocarea Iranului de a obţine arma nucleară, blocarea răspândirii radicalismului sunit, ţinerea sub control a rezervelor petroliere, astfel încât producţia să crească, iar economia globală să nu fie afectată şi, nu în ultimul rând, să protejeze comunităţile şiite şi kurde.
Dar cel mai important obiectiv care-i aduce la aceeaşi masă cu americanii pe chinezi, ruşi şi saudiţi este protejarea câmpurilor petroliere de o eventuală preluare a acestora de SIIL.
China importă din Orientul Mijlociu peste 40% din totalul petrolului utilizat. În condiţiile în care China nu-şi poate proiecta forţele în regiune, ea este capabilă să facă unele compromisuri pentru ca situaţia să revină la normal. Dezvoltarea producţiei în Irak, în următorii 10 ani, este o problemă. Singura zonă care poate menţine ritmul va fi zona kurdă din jurul Kirkukului. Dar şi aici sunt necesare investiţii în infrastructura de exploatare şi transport. Toate rămân în suspans până la stabilizarea situaţiei din zonă.
Concluzia este că Irakul pe care îl ştiam este o amintire! Noii jucători sunt cei care vor stabili regulile în zonă (şiiţii, suniţii şi kurzii). La fel ca în Siria, ţara s-a împărţit în trei. Cele trei zone nu sunt capabile să se extindă pe seama celorlalte, dar pot apăra ceea ce deţin. Reunirea Irakului este un efort aproape imposibil de realizat. Influenţa se reduce la a calma radicalii şiiţi şi suniţi, a păstra capacităţile de producţie ale Irakului şi la prevenirea revărsării pentre graniţe, în Iordania sau în ţările din Golf, a militanţilor SIIL.
Califatul Islamic şi Jihadul de primăvară
Primăvara Arabă, primită cu entuziasm de lumea internaţională, s-a transformat treptat în Primăvara Jihadistă, după ce Libia s-a destructurat din cauza luptei între miliţiile tribale şi cele rezultate din fostele forţe militare ale lui Gaddafi. Egiptul s-a întors la dictatura militară, iar războiul împotriva dictaturii lui Assad s-a transformat într-un război civil sectar, revărsat peste graniţa cu Irakul. Ne întoarcem în timp, la momentul 11 septembrie 2001, şi constatăm că ceea ce se întâmplă acum este un punct de cotitură în privinţa terorismului global. Conducătorii SIIL au anunţat, de curând, crearea Statului Islamic/Califatul, al cărui şef/calif şi lider al musulmanilor de pretutindeni va fi Abu Bakr al-Baghdadi. Purtătorul de cuvânt al SIIL, Abu Muhammad al-Adnani, a anuţat acest lucru într-un discurs audio la începutul lunii sfinte a Islamului, Ramadan. Statul se întinde de la Aleppo, în Siria, până la nord de Diala, în estul Irakului. Ultimul califat al ultimului sultan turc a fost abolit în 1922.
SIIL vrea să şteargă graniţele trasate după Primul Război Mondial de puterile coloniale.
Califatul, subvenţionat din terenurile petrolifere din Siria şi Irak, a devenit o oportunitate pentru extremiştii de pretutindeni care doresc să lupte în jihadul global. Cruzimea cu care SIIL a reuşit să sperie nu numai populaţia, dar şi armata regulată irakiană este fără margini. Execuţii sumare ale şiiţilor, crucificări ale rebelilor rivali sirieni, tăierea membrelor pentru cei care fură etc., toate acestea au făcut ca ceea ce înseamnă terorismul practicat de al-Qaida să pară un joc de copii. Dispare al-Qaida de pe firmamentul grupărilor teroriste? Nu. Mişcarea SIIL, vizând crearea califatului, este o provocare imensă pentru al-Qaida, dar mai ales pentru lumea civilizată. SIIL nu este numai o mişcare teroristă, ci mai mult decât atât: este o mişcare militară bine organizată, echipată şi finanţată, ale cărei operaţii teroriste sunt concurate de operaţii militare convenţionale.
Un nou Sarajevo, la fel ca în 1914?
Da. Toate scenariile se îndreaptă spre acest final. De unde am evaluat că Ucraina va fi începutul unui nou Război Rece şi este, de fapt, începutul unui nou Război Economic, desfăşurat de Federaţia Rusă împotriva Europei Centrale şi de Est, mai bine zis împotriva Poloniei şi României, iată că Iordania ar putea genera, în curând, începutul unui nou război global. Extremiştii SIIL sunt la graniţa Iordaniei.
Dacă linia roşie (graniţa care desparte Iordania de Irak) este încălcată, explozia Orientului Mijlociu este garantată. Acest tip de linie roşie înseamnă o schimbare a istoriei, ale cărei consecinţe nu pot fi prevăzute decât parţial. Este o linie roşie similară cu cea care a marcat începutul Primului Război Mondial, la Sarajevo, acum exact 100 de ani.
Ea va invita SUA şi Israelul să intre în război cu zone unde guvernele au legături strânse cu Moscova şi Teheranul. Dacă actualul premier irakian, Nouri al-Maliki, nu va demisiona, va fi nevoit să se sprijine pe Moscova şi Teheran, ca aliaţi şi, implicit, pe sprijinul lui Assad (deja acordat, prin folosirea aviaţiei siriene împotriva SIIL). Cele două războaie, din Siria şi Irak, se contopesc pe zi ce trece într-unul regional. Cine îl opreşte?
Se încarcă comentariile...
