Video Guvernul interzice cumulul pensiei speciale cu salariul la stat. Ce categorii sunt exceptate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, 30 aprilie, proiectul de lege care interzice cumulul dintre pensia specială și salariul în sectorul public.

Ilie Bolojan, premier România FOTO: gov.ro
Ilie Bolojan, premier România FOTO: gov.ro

UPDATE 13.45 Bolojan promite creșteri salariale în sectorul public 

Premierul Ilie Bolojan a declarat că proiectul trimis Parlamentului are ca obiectiv principal creșterea eficienței în sectorul public, reducerea cheltuielilor inutile și crearea unui cadru care să permită majorări salariale într-un mod sustenabil.

Acesta a subliniat că măsurile propuse urmăresc atât echitatea între angajații din sistemul public, cât și o utilizare mai eficientă a banilor publici, promițând că eventualele creșteri salariale vor fi făcute „în limitele bugetare rezonabile”.

„Am trimis Parlamentului proiectul cu solicitarea de a fi aprobat în procedură de urgență, astfel încât să rezolvăm o problemă care ține de echitate, o problemă care ține de economiile din sectorul public și una care ține de posibilitatea de a crește, în cursul anului viitor, într-o anvelopă rezonabilă, salariile din sectorul public.”, a declarat Bolojan.

UPDATE 13.35 Executivul a aprobat, în ședință, proiectul privind interzicerea cumulului pensiei speciale cu salariul la stat, măsură care vizează mai multe categorii de angajați din sectorul public. 

Regulile noi se aplică funcționarilor și personalului plătit din fonduri publice care se află în această situație, inclusiv celor care au ieșit la pensie, dar continuă să ocupe un post la stat.

În cazul în care aleg să rămână în sistem, aceștia vor putea primi salariul, dar doar o parte redusă din pensia specială, în timp ce renunțarea la activitate le va permite să încaseze pensia integral.

De măsură sunt exceptate persoanele care dețin mandate prevăzute expres în Constituție sau funcții elective, precum Avocatul Poporului, deputații și senatorii, președintele României, membrii și președintele CSM, consilierii de conturi și judecătorii Curții Constituționale.

De asemenea, nu intră sub incidența legii anumite detașări în instituții europene sau organizații internaționale, precum și personalul din structurile de apărare, ordine publică și securitate națională aflat în misiuni externe.


Guvernul va adopta joi proiectul de lege care interzice cumulul pensie-salariu la stat. Decizia nu a fost luată în ședința de miercuri din cauza lipsei unui aviz de la Consiliului Legislativ, care urma să ajungă azi dimineață.

Premierul Ilie Bolojan declara la finalul lunii martie că efectul acestei legi ar trebui să fie ca "ori cei care cumulează pensia şi salariul să renunţe la 85% din pensie, dacă vor să lucreze în continuare, sau să renunţe la locul de muncă de la stat".

"În condiţiile în care într-o instituţie trebuie să faci reducere, aşa cum trebuie făcută în perioada următoare, în multe instituţii, dacă nu ai alte formule de a se reduce cheltuielile de salarii, este mult mai corect moral să plece din instituţie cineva care are o sursă de venit certă decât cineva care se bazează exclusiv pe acel salariu", argumenta premierul.

Măsura face parte dintr-un program mai amplu de restructurare și eficientizare a cheltuielilor publice, anunțat de Guvern în ultimele săptămâni. Autoritățile susțin că schimbările sunt necesare pentru echilibrarea bugetului și pentru creșterea eficienței administrației.

Proiectul introduce reguli noi pentru angajații din sectorul public (inclusiv companii de stat sau regii autonome) care au și calitatea de pensionari:

  • Continuarea activității până la 70 de ani: Angajații plătiți din fonduri publice care sunt deja pensionați pot continua să lucreze până la vârsta de 70 de ani, dar numai cu acordul anual al angajatorului.
  • Condiție drastică pentru pensiile speciale/militare: Persoanele care beneficiază de pensie de serviciu sau pensie militară și doresc să rămână în activitate trebuie să depună o cerere în care să își exprime opțiunea de a munci, acceptând în același timp reducerea cuantumului pensiei cu 85% pe durata activității.

Regula se aplică personalului contractual din instituții publice, angajaților din regii autonome, societăți cu capital de stat (majoritar sau unic) și autorități de reglementare. Sunt exceptați de la acest mecanism de continuare a activității până la 70 de ani funcționarii publici (pentru care există reglementări separate).

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite