Asta e, nu putem mai mult: despre „România-Schengen” nici măcar o mențiune în Concluziile Consiliului European

În afara entuziast-sentimentalilor noștri europarlamentari, complet rupți de marile jocuri politice europene, nimeni nu avea cum să-și facă cea mai mică iluzie în legătură cu un eventual succes al unui demers al Bucureștiului, nesusținut de nimeni, în a schimba cumva sensul jocurilor și înțelegerilor care au dus la actuala situație nedemnă și rușinoasă. Desigur, cu totul altceva dacă diplomația românească ar fi putut mobiliza un cumul de forțe prietene care să se constituie într-un vector de presiune sau, la modul ideal, asemeni Ungariei spre exemplu, să fie avut atâta credibilitate la nivelul liderilor încât să se impună ca punct de forță peste care , ani și ani de zile, n-au putut să treacă eforturile reunite ale Comisiei , Parlamentului și Consiliului European.

Că este așa, cum scriam ieri despre bătălia europarlamentarilor români cu morile de vânt, o dovedește, din nefericire, la cel mai înalt nivel, textul în limba română al concluziilor Consiliului European desfășurat ieri la Bruxelles. Nici măcar o singură remarcă, nici măcar un singur cuvințel în care să se consemneze faptul că printre subiectele de discuție s-ar fi aflat tema care ne doare cel mai tare, adică tratamentul nedrept aplicat României. Ni credeam că va fi acceptată o mișcare de ultimă oră, adică înscrierea subiectului pe ordinea de zi dar, logic, ar fi fost normal ca, în urma intervenției diplomației românești, să se convină asupra unei cereri minimale: în textul Concluziilor finale să fie anunțat faptul că Președintele României ași-a susținut punctul de vedere privind aderarea țării noastre la Spațiul Schengen, eventual cu indicarea reacției pozitive, de sprijin, primite din partea omologilor săi, împreună cu indicarea unui consens (cel de care amintește Klaus Johannis, în ce privește asigurări date că în 2023 s-ar încheia parcursul României împreună cu cel al Bulgariei. Ce avem, sunt doar asigurările verbale ale domnului Președinte cum că totul e bine și, desigur, la vară va fi cald. Atât.

Dar se putea ceva mai mult?

Cred că da. În anumite condiții care, deocamdată, sunt doar deziderate  strict teoretice.

Prima și cea mai importantă este, sau ar fi, cum doriți, începerea drumului dificil de formare a unei echipe de profesioniști -în afara cazanului politic – care să acționeze în viitorul pe termen mediu pentru promovarea intereselor naționale printr-o acțiune oficială de lobby pentru imaginea și credibilitatea României. La noi, spre deosebire de ceea ce se petrec în multe țări europene și nu numai, activitatea de lobby nu poate exista deoarece nu a fost oficializată de lege. Din cauza scandalului uriaș de corupție din Parlamentul European – care par să se extindă acum spre Comisie și alte organisme europene, a început din nou discuția mai veche care cerea redefinirea formală a instituției de lobby și precizarea foarte clară a formelor prin care se poate face lobby în favoarea unor interese naționale sau a unor companii comerciale.  Și, așa cum veți vedea, noile reguli de transparență  în materie de lobby vor specifica extrem de limpede în ce domenii (multe, foarte multe dintre cele esențiale) se va putea face lobby, care vor fi procedurile de verificare a activității acestor unități de lobby și care sunt limitele acestora în influențarea procesului decizional.

România ar trebui să înțeleagă că lobby nu este sinonim cu darea de mită, după străvechiul obicei oriental care ne-a îmbolnăvit de multe ori și reflexele noastre naționale, ci este o formă suplimentară, extrem de puternică și legal recunoscută, prin care interesele unei țări sunt reprezentate, la un nivel informal, de către specialiști în diverse domenii, inclusiv în comunicare publică, dar care nu au o calitate politică și nu depind de nominalizările și veniturile din partea unor partide politice. Lucrează complet în afara canalelor oficiale și formale ale diplomației clasice – la nivelul de performanță pe care-l cunoaștem în România – și are o libertate de mișcare garantată tocmai prin capacitatea sa de a accesa canale informale care se bazează, poate în primul rând, pe relații personale clădite în decenii de activitate și încredere reciprocă și discreție operațională.

Prin calele astea, la nevoie, se acționează pentru realizarea unor contacte, întâlniri sau chiar reuniuni restrânse, în cele mai neobișnuite locuri, atunci când canalele oficiale nu mai au timp să se miște și să ia cuvenitele aprobări „de mai sus”, cu trimiterea de zeci de telegrame cifrate pe care cine știe dacă vor fi citite înainte ca un eveniment crucial să aibă loc. Cei dintr-un canal profesionist de lobby au capacitatea de a reuni cvasi instantaneu, la o cafea de urgență, câțiva responsabili sau consilieri principali ai acestora, pot argumenta, pot negocia și transmite mai departe rezultatele, absolut informal deoarece, cum se știe, discuțiile respective nu au existat niciodată.

Cine să facă asta în numele României și intereselor lor, deblocând sau, dacă este cazul, obținând blocarea unui demers nociv? Rezultatele a ce avem se văd și este aproape de neconceput că, după săptămâni întregi de discuții, politicienii noștri sunt incapabili să genereze o soluție, drept urmare și diplomația formală este blocată între mesajele contradictorii ale Președinției, Parlamentului și liderilor partidelor din coaliția de guvernare.  Neavând nici canale de legătură stabile și profunde de lobby, România navighează prinsă între curenții contrarii, trăind doar cu speranța că anul ce vine va fi mai bun și va aduce rezolvarea tuturor problemelor.  

Așteptăm acum Mesajele de Sfintele Sărbători și de Anul Nou în care „stimaților și dragilor concetățeni” li se va promite Paradisul terestru pentru 2023. Cine știe, dacă iese așa?