Analiza OSCE asupra alegerilor parlamentare de la noi, text foarte corect politic. Cu câteva excepţii care dor foarte tare

FOTO Shutterstock

Între Belarus, Ucraina sau Nagorno-Karabach, între probleme esenţiale cum ar fi continuarea negocierilor de pace pentru Ucraina în „formatul Normandia“ şi organizarea unei misiuni în Nagorno-Karabach, este interesant şi sugestiv că OSCE a decis trimiterea unei misiuni de observatori în perioada alegerilor din România.

Are o valoare relevantă deoarece, practic, se suprapune peste procesul numirii noii conduceri, proces aşteptat, negociat şi în permamenţă renegociat (cel puţin în perioada ultimului an), diplomaţia românească dovedindu-se a avea mecanisme de influenţă prea fragile pentru a susţine candidatura lui Cristian Diaconescu, cel mai intersant ministru de Externe din generaţia tânără, noii lideri fiind Helga Schmid (venită cu susţinerea ultra-solidă a instituţiilor europene şi Serviciului de acţiune externă), apoi Kairat Abdrakhmanov ca Înalt Comisar pentru Minorităţi, Maria Teresa Robeiro, Reprezentantă pentru libertatea presei, şi Matteo Mecacci, directorul ODIHR, Biroul pentru instituţii democratice şi drepturile omului.

Acest ultim organism (în cooperare cu dimensiunea parlamentară de specialitate a OSCE) a căpătat în ultima perioadă o importanţă cu totul şi cu totul nouă, în acord cu deschiderea legislativă rapidă dezvoltată de instituţiile europene. Am încercat, vorbind despre noile construcţii de la Bruxelles, să vă transmit faptul că, de acum înainte, în evaluarea progreselor unei ţări (fie Stat Membru, fie entitate terţă), pe primul loc se va situa analiza aspra modului în care respectă statul de drept şi se încadrează cu stricteţe în cadrul documentelor adoptate de Naţiunile Unite în acest sens. ar trebui să ne mândrim că, într-un anume fel, România a contribuit la geneza proiectului din momentul în care - poate vă amintiţi cu ce perseverenţă şi intensitate a argumentelor - a cerut ca nu numai noi şi fraţii bulgari să fim supuşi procesului monitorizării, considerând că era vorba de o nedreptate strigătoare la cer care nu corespunde sistemului teoretic al democraţiei, chiar dacă cele două ţări semnaseră că aceea era una dintre precondiţiile pentru aderare.

Aşa să fie, au decis mai marii UE, şi aşa am ajuns la un mecanism mult, mult mai complicat şi exhaustiv care, pentru a fi totalmente eficient, ajunge să taie accesul la finanţările europene statelor găsite vinovate că nu respectă criteriile statului de drept, Pe cale de consecinţă, misiunile de evaluare a alegerilor (cu deosebire cele în statele considerate democraţii fragile sau cu probleme din cauza deformării cadrului de normalitate politică prin apariţia partidelor extremiste ultranaţionaliste, şovine şi antisemite) devin un instrument esenţial, poate chiar singurul în multe cazuri, cu autorul căruia instituţiile europene care au responsabilitatea aprobării fondurilor respective să poată obţine o viziune corectă şi cuprinzând cât mai multe criterii de evaluare. Dacă, până în acest moment, misiunile de evaluare de acest gen aveau, în general, un caracter constatativ şi, din această cauză, aveau o importanţă efectivă care se oprea doar la porţile exercităii suveranităţii naţionale a statelor, de data asta, pentru prima oară, pot să determine luări de decizii extrem de importante cu aplicabilitate imediată. Desigur, nu vor exista numai rapoartele OSCE şi nu numai pe baza estimărilor de acolo se vor lua deciziile finale, mai ales financiar-punitive de mare intensitate, dar vor deveni unul dintre vectorii pe baza cărora se va lua decizia. Atât în cazul accesului accesului Statelor Membre la fondurile comunitare, cât şi în evaluarea distribuirii sau închiderii liniilor financiare de asistenţă către ţări terţe, inclusiv în cazul fondurilor umanitare.

În acest sens, Statele Membre ar trebui să fie extrem, extrem de atente la textul acestor rapoarte, mai ales că, aşa cum se vede, tensiunile în domeniu sunt pe cale să explodeze şi, în lipsa unui acord de ultimă oră, peste trei zile să asistăm la prima măsură punitivă extremă pentru nerespectarea valorilor europene şi statului de drept, ceea ce ar putea scoate Ungaria şi Polonia din distribuirea pachetului financiar de urgenţă destinat recuperării economice post-pandemie.

Aveţi aici raportul preliminar al delegaţiei OSCE conduse de estoniana Marianne Mikko, fosta mea colegă de la Bruxelles imediat după căderea Cortinei de Fier, ajunsă acum unul dintre politicienii cu cea mai mare experienţă internaţională şi acvitate în domeniul politicilor europene şi în instituţii reprezentative.

Veţi remarca echilibrul analizei şi, spre liniştea tuturor, concluzia sa pozitivă. Ce este interesant, este nu numai ceva aplicabil acum, pentru situaţia de acum, ci pentru peisajul organizării administrativ-politice a României din ultimii 30 de ani, marcată de o continuă improvizaţie şi nesiguranţă.

„Alegerile parlamentare din 6 decembrie au fost organizate profesionist, în ciuda provocărilor generate de pandemia de COVID-19 și a adoptării tardive a unor reglementări procedurale importante. Cadrul legal prevede, în general, desfășurarea de alegeri democratice, însă numeroase modificări au afectat calitatea acestora și au contribuit la creșterea incertitudinii juridice. Alegerile au fost competitive și libertățile fundamentale au fost respectate, însă restricțiile privind libertatea de mișcare, combinate cu regulile restrictive pentru desfăşurarea campaniei, au dus la o campanie anemică. Radiodifuzorii publici au oferit acces gratuit și echitabil candidaților; totuși, lipsa generală de reflectare a știrilor legate de alegeri a limitat expunerea alegătorilor la diferite platforme politice. Lipsa unor mecanisme eficiente pentru promovarea participării politice a femeilor indică necesitatea unui angajament mai mare pentru a asigura o reprezentare adecvată a ambelor sexe. În numărul restrâns de secții de votare vizitate, procedurile au fost respectate, iar votarea s-a desfășurat, în general, într-o manieră calmă și ordonată.“

Raportul cuprinde şi o destul de neobişnuită evaluare personală a prestaţiei Preşedintelui Iohannis şi aici, după părerea mea, ar fi nevoie de un răspuns clar din partea domniei-sale sau măcar din partea cancelariei prezidenţiale. Nu din partea Externelor, aşa cum ar fi cel mai comod şi tradiţional gest reflex de răspuns din „şcoala veche“. Aici, acuzaţiile sunt direcţionate personal şi, cred, personal ar trebui să fie răspunsul deoarece, astfel, ar trebui să fie introdus, cel puţin ca referinţă obligatorie, în varianta oficială finală a raportului OSCE. „Președintele s- a implicat în campanie, criticând în mod frecvent Partidul Social Democrat și apărând Partidul Național Liberal în declarațiile publice, în exercitarea prerogativelor sale pe perioada campaniei, uneori la limita graniței dintre atribuțiile sale oficiale și campanie, contrar standardelor internaționale“, se afirmă la pag. 5 a Raportului, remarcile continuând într-o adnotare explicativă în subsolul paginii.

Din punctul meu de vedere, o explicaţie sau propria analiză prezidenţială a situaţiei ar face bine mai ales că nici nu trebuie făcută „la cald“, acum înaintea Summitului fierbinte de la Bruxelles. Este timp pentru reacţie că, precizează şefa misiunii cu 9 experţi internaţionali, „acest Raport privind Constatările și Concluziile Preliminare este prezentat înainte de finalizarea procesului electoral. Evaluarea finală a scrutinului va depinde, în parte, de desfășurarea etapelor rămase din procesul electoral, inclusiv numărarea și sortarea voturilor și anunțarea rezultatelor, și gestionarea posibilelor plângeri sau apeluri post-electorale. ODIHR va emite un raport final cuprinzător, inclusiv recomandări pentru potențiale îmbunătățiri, la circa opt săptămâni de la finalizarea procesului electoral (sbln.n).“

PS: Marţi a fost adoptat regimul umanitar global în cazul nerespectării drepturilor omului.