Amintiri fulgurante. Am onoarea, domnule colonel! (2)
0Soțul Mariei Pop, fiica Lodovicăi, se numea Simion Morărescu. Era din Mărginimea Sibiului, din satul Tilișca. Tâmplar de lux, școlit la Cluj și scoborât în Regat, la Râmnic, unde pusese la cale și izbutise o fabrică întreagă de mobilă Biedermeier, se îmbogățise și intrase în rândul burgheziei orașului alături de frații Simieni și ei din Mărginimea Sibiului, veniți la Râmnic să se chivernisească.
Aflat aici cu povestirea, voi apela la o pagină din cartea „Râmnicul meu”, reproducând conferința ținută în sala de protocol a Arhiepiscopiei Râmnicului, la împlinirea de către mine a vârstei de 70 de ani.
„Simion Morărescu intrase – mi se spusese – repede în cercurile bogătașilor orașului de la poalele Capelei, era chiar unul dintre aceștia, chefurile se țineau lanț, mesele de poker nu se mai strângeau zile și nopți întregi, la început avusese noroc la cărți, mobila de lux din Atelierele Morărescu se vindea bine, patronul se întorcea de la petrecere exact ca în poveștile timpului cu trei trăsuri, melonul și bastonul cu cap de șarpe din argint masiv, fiecare în câte o birjă, el – tânăr și puternic și cu o lăcomie de viață fără nicio măsură – în ultima, pe caldarâmul străzii Traian coborând în pantă ușoară spre podul Vinerii Mari, caii birjelor cu muscali pe capră făceau să răsune în liniștea zorilor tropotul victorios al unei cavalerii ușoare, căreia cei treziți din somn îi spuneau «cavaleria Morărescu».”
Se încarcă comentariile...
