Amintiri fulgurante. Am onoarea, domnule colonel!

0
0

Îmi încep astăzi, sub acest titlu, povestirea anunțată în numărul trecut al tabletei „Fals jurnal de ieri și de astăzi”, povestire publicată astfel în serial.

image

Așadar...

La sfârșitul lui martie din anul 1895, într-o duminică dimineața, Lodovica Pop din Bistrița Năsăud ajunsese cu o improvizată diligență, o căruță cu doi cai mărunți de munte, sub coviltirul căreia, în două leagăne paralele prinse cu gheare de fier în loitrele de lemn, se aflau câte două locuri pentru eventualii călători, în șușletele vehiculului bizar aflându-se vizitiul și însoțitorul său, șfichiuind din când în când pricăjiții bidivii.

Locul în care oprise diligența se afla în dreptul Metocului Mănăstirii Bistrița din apropierea Hurezilor și era slujit de trei călugări.

În Metoc, două chilii, cămăruțe de fapt, se aflau saci cu cartofi și fasole și în două damigene ulei, într-o damigeană, ulei de candelă și, în cealaltă, ulei de măsline pentru post. Se îngrămădeau apoi funii de ceapă albă și roșie și funii de usturoi și brădoaie de telemea și, într-un ciubăr anume, înalt de o jumătate de metru, din scânduri de brad, miere de albine. Mai erau acolo două butoiașe de dud cu țuică tare, fruntea, de prune și o lădiță cu poame uscate.

Metocul acesta nu era, cum s-ar fi crezut, o stație de schimbat caii diligenței, ci locul de la care intrarea în târgul Râmnicului era păzită astfel de unul dintre cei trei călugări care însemnau într-un catastif cine urma să intre în oraș și cu ce scop.

Metocul se afla la poalele dealului țuguiat numit Cetățuia, în mijlocul căreia, înconjurând-o cu ziduri înalte de trei și patru metri de piatră, se ridica o bisericuță cât o bucătărioară de vară cu pereții albiți de var și o singură turlă cu o cruce de lemn de stejar săgetând cerul care, bătută de vânturi, se înclinase spre stânga, spre valea șerpuitoare a Oltului pe care pluteau spre Râmnic din când în când plute cu vâslași cărând de la Sibiu mărfurile din așa zisele prăvălii și hanuri ale orașului.

Bisericuța pomenită intrase în istoria Țării Românești la 1529 printr-o tragică poveste. Voievodul Radu de la Afumați, ascuns aici după o petrecere în familia sa, la care, în timpul mesei, retezase capetele, cum se obișnuia atunci, dușmanilor săi, cei rămași în viață, urmărindu-l, l-au prins în ușa altarului bisericuței, l-au răstignit în ea și cu iataganele i-au sfârtecat trupul întreg.

Dar să ne întoarcem la Lodovica Pop pe care o așteptase din zori un muscal cu o birjă închisă ca un dric, cu lampioane, cu lumânări pe cele două laturi și o adusese în târgul cu ambiții și mândrie de scaun voievodal, cum scria într-un zapis de la Mircea cel Bătrân, în care acesta numea capitala Olteniei de sub Munte „orașul domniei mele”.

Lodovica Pop, ajunsă în Râmnic, se dăduse jos din birjă de mână cu o fată de 6 ani și în cealaltă cu un cufăr greu ca o lădiță de zestre în care se afla o mașină cu care se putea tipări și se tipăriseră afișe cu anunțuri și mesaje.

Lodovica Pop era soția răzvrătitului din Bistrița Năsăud, Liviu Pop, care îndemnase pe ardeleni să se ridice împotriva asupririi cezaro-crăiești și fusese închis de câteva ori în pușcăria din Bistrița Năsăud până la condamnarea la temniță pe viață, unde a și murit sau a fost omorât în acel martie 1895.

Soția sa, Lodovica Pop, care-l ajutase să tipărească pe mașina de fier, cărată acum în cufărul amintit, chemările lui Liviu Pop la împotrivire, fusese sfătuită la moartea acestuia să fugă grabnic în Regat, la Râmnic, unde o așteptau prieteni de nădejde în stare s-o ocrotească pe ea și pe fetița ei.

Nu se mai cunosc, din nefericire, alte întâmplări din biografia ei în afara unei fotografii în care fiica ei, Maria, apare cu Simion Morărescu la căsătoria lor din anul 1904, cum se scrie pe fotografie.

Fotografia s-a păstrat și o reproducem în serialul de față pentru a susține legendara poveste pe care o citiți.

Urmarea în numărul viitor

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite