America și dreptul constituțional de a ucide când ți se urcă nervii la creier. Mulți nervi pe din ce în ce mai puțin creier

0
0
Publicat:

Tragedia, noua tragedie a nu știu câta tragedie de acest fel din Texas, imagine perfectă a societății americane de azi, începe cu o secvență în care un om iese din casă și-l roagă pe vecin să nu mai tragă cu arma din dotare vineri seara, la ore înaintate, spunându-i că are un copil mic care ar trebui să doarmă. În replică, cel interpelat intră în casă, își ia arma tip AR-15 și vine la gard și începe să tragă. Trage bine, precis, ucide pe toți cei 5 membri ai familiei învecinate și apoi dispărut, căutat fiind și acum de poliție. Iată mandatul de arestare  pentru Francisco Oropeza, cetățean mexican(sursa informației NBCNEWS), și fotografiile celor asasinați (toți veniți din Honduras), inclusiv băiețelul în vârstă de 8 ani:

Picture2 png
Picture3 png

Nimic nou, veți spune, asta este America și dacă vor să se omoare între ei pe mai departe găsind inclusiv justificări religioase și invocând Constituția, chiar îi privește. Problema este că, cel puțin din punctul meu de vedere, fenomenul respectiv este profund relevant pentru ceea ce este, fără niciun fel de îndoială, vizibil – sau din ce în ce mai vizibil – și la nivelul societăților europene: un apetit din ce în ce mai ridicat la violență ca modalitate de rezolvare a conflictelor personale și, în același timp, mod ideal de a finaliza conflictele sociale, fie în raport cu grupuri sociale ostile fie, în general, cu reprezentanții autorităților statului.

Acesta este motivul pentru care încep să apară presiuni diverse chiar și pe la noi, montate cu grijă pe rețelele sociale sub pavăza fricoasă a anonimității, cerând ca politicienii să deschisă dezbaterea spre o legislație pe model american care să dea dreptul doritorilor să posede arme. La modul ideal, poate chiar ceea ce au votat deja republicanii în mai multe state din SUA, adică dreptul de a poseda arme fără niciun fel de control legal prealabil. Vedeți, în acest sens, cum se poate achiziționa în Texas o armă de foc, inclusiv o pușcă de asalt cu muniția aferentă.

Sursele citate acum de presa americană spun că suspectul ar fi fost beat, ceea ce este perfect posibil. Problema majoră este că, desigur, starea de ebrietate poate fi invocată ca un factor agravant dacă se va ajunge ca omul respectiv să fie prins și adus în fața justiției. Dar chestiunea care rămâne deschisă este, în continuare, legată de ineficiența sistemului american de a stopa acest tip de atacuri, cu toate promisiunile din ce în ce mai înlăcrimate ale liderilor politici, începând cu Președintele Biden, vizibil complet depășit și în imposibilitate de a decide sau impune ceva. Și asta este o indicație foarte clară de ce-ar putea urma în Europa.

O dezbatere teoretică despre limitele democrației? Așa a fost până nu demult. Acum însă, trăim în cu totul alți parametri. Nu mai există „statul bunăstării”, problemele sociale sunt din ce în ce mai ample și, în SUA dar și în tot mai multe state europene, procesul acesta ireversibil este dublat și de o dispariție treptată a majorității care, doar cu câteva decenii în urmă, se definea triumfător drept dominanta albă, creștină (evident, în primul rând evanghelică) și votând cu conservatorii din ce în ce mai la dreapta. Odată cu schimbarea demografică care progresează într-un ritm. extraordinar de rapid, odată cu fluxurile de imigranți care chiar nu pot fi oprite doar prin măsuri administrative, noile grupuri etnice încep să ocupe scena socială și să devină noii eroi, pozitivi sau negativi, ai viitoarele evenimente determinante în societate.

Violența naturală de tip american, cea moștenită din marea tradiție culturală de tip Far West primește (a primit deja, acum răsar primele roade) un altoi neașteptat al unui alt tip de violență socială, cel al populațiilor latino, lume închisă și păstrându-și propriile sale reguli severe și închizându-se în comunități care sunt impenetrabile, devin cartere și apoi vor fi orașele de mâine, toți cu arme permise de regulile atât de laxe ale țării de adopție. Încă nu am văzut – nici pe departe – rezultatele schimbărilor demografice din America ce ne este aliat strategic și model existențial. Dar ce urmează în Europa ar trebui să ne preocupe foarte, foarte tare, mai ales că suntem o națiune în cădere demografică liberă, tinerii pleacă în disperare, acceptând orice condiții de muncă numai pentru a părăsi România. Se creează deja un vid, la început de forță de muncă tânără, care începe să fie compensat prin import asiatic. Tineri care vin cu propriile lor valori, cu propria lor cultură și vor deschide propriul lor capitol de prezență națională cu demografie rapid înfloritoare.

Nu vrem să vorbim despre asta? Foarte bine, nu ne silește nimeni. Cum nici pe prietenii americani, iată, nu-i poate sili nimeni să abandoneze armele și să renunțe la folosirea dreptului constituțional de a ucide când li se urcă nervii la creier Mergem mai departe, cu toții, indiferenți chiar și la noi înșine dar cu din ce în ce ce mai mulți nervi repartizați la o cantitate din ce în ce mai mică de creier.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite