Alina Mungiu-Pippidi: Zece prognoze pentru 2021
Tendinţele anului 2021 se profilează deja. Ele permit o prognoză. Pentru cine se întreabă dacă o prognoză este speculaţie pură, răspunsul este nu, este o estimare bazată pe trecut şi prezent.
Vedeţi un exemplu pe pagina mea www.againstcorruption.eu unde prezicem tendinţele calităţii guvernării pentru peste 120 de ţări (sau masa rotundă despre metodologia unei asemenea prognoze cu colegii mei pe situl OECD). Cele de mai jos nu sunt la fel de sistematice, dar există o bază suficientă pentru ele, aşa editorialistice cum sunt. Ca la orice prognoză însă, pot exista elemente de neprevăzut care să schimbe tendinţa sau să o întîrzie. Sper ca asta să se întîmple mai ales la cele negative…
1. Pandemia, încă un an
Ne va lua tot anul ca să aducem sub control pandemia, deşi numărul de morţi va scădea drastic în cele mai dezvoltate state după primele şase luni de vaccinare. Duşmanul numărul unu va fi libertatea de a călători, care va face să fluctueze graniţele între comunităţile de imunitate colectivă pe care încercăm să le construim. Presiunea oamenilor de a avea o vară normală va fi o ameninţare majoră. Legăturile trans-continentale vor fi al doilea mare risc. Dar vor fi treptat controlate prin testarea tuturor celor care călătoresc, ajutată de teste mai rapide. În ţările une există suficientă democraţie dar insuficientă educaţie (ca România, dar nu numai…) vor fi plătite costuri semnificative de întîrziere datorită opoziţiei la vaccinare.
2. Opinia publică a pandemiei, nerăbdare şi protest
Rezistenţa oamenilor faţă de politicile anti-pandemie va creşte pe măsură răbdarea lor scade şi resursele economice se diminuează. Deşi numărul de infecţii noi va rămîne multă vreme la nivel ridicat şi efectul vaccinării se va vedea la început doar în scăderea fatalităţii, sensibilitatea publică la ştiri despre cine se îmbolnăveşte sau moare îşi va atinge limitele rapid şi va deveni secundară în opinia publică, unde alte subiecte, ca situaţia economică, şcolară sau psihologică (plus agendele grupurilor activiste precum schimbarea de climat) vor prelua iarăşi prioritatea. Departe de a dispărea, grupurile disidente online vor prolifera şi acolo unde vor găsi un canal politic vor marca puncte. Va mai dura cel puţin un an pînă să vedem refluarea acestor mişcări şi unele se vor transforma după dispariţia pandemiei, fără să dispară şi vor mai fi cu noi, sub steaguri şi etichete diferite, şi peste zece ani, pentru că au un public al lor, cu propriul sistem cognitiv şi propria sensibilitate, care va găsi subiecte comune şi după pandemie.
3. Economia, viteze diferite
Economia îşi va relua performanţa foarte diferit de la continent la continent şi de la ţară la ţară. Toţi depindem de performanţa economiei americane şi de normalizarea relaţiei cu China. Zona euro îşi va reveni greu cu stimul cu tot şi europenii vor fi forţaţi să dezbată şi să rezolve chestiunile amînate pe moment, adică cine va acoperi costurile enorme ale acestor împrumuturi pe termen imediat sau mediu, că nu pot fi rostogolite către generaţiile viitoare integral şi perpetuu? Evident, răspunsul diferă de la cine se împrumută cu cost zero sau mai puţin ca Germania la cine se împrumută scump. Zona euro a fost forţată de pandemie la mai multă solidaritate ca de obicei, dar bătălia nu e cîştigată, şi nu se poate impune germanilor să plătească pentru italieni, greci sau spanioli pentru veşnicie, sau partidele care propun asta vor pierde alegerile în Germania. Alternativa este de a face pe cei mai bogaţi europeni (în Germania unu la sută deţin o treime din avuţie) să plătească o contribuţie mai mare, dar acest lucru nu e simplu logistic de rezolvat, cine are mai mulţi bani ştie să-şi plimbe averea. În orice caz va fi mare agitaţie politică pentru a găsi resurse suplimentare de achitat nota de plată pentru că nu o să avem suficientă creştere în Europa să o acoperim doar din creştere, oricum nu în toate ţările.
4. Uniunea Europeană, reconfigurare şi fragilitate
După Brexit şi pandemie, UE va continua să se transforme, rămasă cu un singur hegemon (Germania) în condiţiile unei Franţe fundamental slăbite, cu o încredere în guvernare şi sistemul politic catastrofală. Germania se bazează mai mult decît se admite pe dna Merkel şi capitalul ei personal de încredere şi va avea mari probleme să creeze coaliţii de guvernare coerente şi stabile pe viitor, cu partidul verde devenind principalul pol la stînga şi creştin democraţii erodaţi de Alternativa pentru Germania la dreapta. Dna Merkel ar trebui să se retragă în acest an (din nou), dar o va face? Nu e un an bun pentru succesori, deşi lupta e în toi. Ar fi bine şi ca ca social democraţii să îşi găsească un lider care să îi refacă, dar deşi au de unde şansele nu sunt prea bune pentru viitorul coaliţiei de centru stînga-dreapta. De stabilitatea ei depinde viitorul întregului continent şi menţinerea fragilului consens realizat în jurul unei rate comune de dobîndă măcar la împrumuturile europene pentru relansarea economiei după Corona. Statele cu bune guvernări mai mici – Olanda, Danemarca, Suedia vor încerca să joace un rol mai mare după ieşirea engleză. Toate au electorate unde există şi o doză suficientă de eurocepticism liberal, care ar putea profita să înveţe ceva din Brexit. Dar deşi lucrez pentru unele din aceste guverne şi le admir sincer nu cred că o să ne iasă. E foarte greu pentru instituţiile europene să înveţe, acolo e blocajul, Comisia Europeană are prea multă putere ca să mai înveţe ceva, orice s-ar întîmpla în statele membre sau în tribunalele europene. Compromisul preşedinţiei germane cu Viktor Orban a fost raţional, Orban trebuie înfrînt la vot, nu pedepsit la masa verde. Toţi cei care împing la o Europă organizată cu Comisia Europeană jandarm şi statele subordonate, şi care vor continua pentru că e în interesul lor, fiind vorba de grupuri care nu au cîştig de cauză naţional sau sunt contra naţiunii şi îşi caută revanşa la nivel european nu fac decît să accentueze fără să vrea tendinţele de destrămare europeană.
5. Politica externă americană sub Biden, nu chiar aşa diferită
Oricît de fericiţi sunt europenii că au scăpat de Trump şi de oripilaţi de aministiile cu care gratulează pe toţi traficanţii de influenţă pe care i-a folosit se va vedea repede că Biden are alt stil, dar nu integral altă politică. Cu o Americă îndatorată şi mai sever pentru a stimula economia, chestiunea prea micii contribuţii a europenilor la NATO va rămîne pe tapet. Dacă Trump, care avea relaţii bune cu Putin a impus sancţiuni pentru conducta de gaz North Stream, e greu de crezut că Biden va relaxa lucrurile în această privinţă. Americanii sunt înrgijoraţi de influenţa economică rusească în Europa, mai cu seamă în Germania, şi vor continua să facă presiuni să o reducă. Unde vom vedea progres este la ”multilateralism”- vor fi progrese la refacerea WTO (OMC), acordul de la Paris, politica faţă de Iran, etc. Per total însă, acolo unde Trump nu reuşea că era prea excentric şi mai ales izolat internaţional, Biden nu va răzbi prea mult ca va reduce forţa de împingere sau radicalismul propunerilor din motive diplomatice. Acesta e alt fel de a spune că influenţa americană asupra lumii nu va creşte, chiar dacă ostilitatea e posibil să mai scadă.
6. Rusia şi China, subminare şi occidentalizare
Rusia şi China vor continua acţiunea lor de subversiune a unui Occident care nu mai e demult solidar şi autoidentificat ca atare cu aceeaşi eficienţă din ultimii ani. Marele lor succes este impunerea la nivel global a unui tip de capitalism propriu, ceea ce Branko Milanovic numeşte capitalism politic, diferit de cel clasic de cumetrie (”crony”), pe care îl predau eu la clasă, prin supraimpunerea unui obiectiv geostrategic. Statul crează o clasă de capitalişti pe care îi poate ridica sau scufunda prin metode fără legătură cu piaţa, dar ei servesc global ţelurile statului. China a uzurpat influenţa europeană în Africa, unde construieşte căi ferate şi autostrăzi, dă ajutoare fără condiţionalitate de bună guvernare, pe scurt, e mult mai eficace decît era URSS în deceniul opt al secolului trecut. Ruşii se bat să controleze piaţa de energie şi în America Latină, noua lor înţelegere cu Turcia va supravieţui conflictului din Caucaz (Armenia, sacrificată deja). Noua lor bancă de dezvoltare, la care state din Occident cooperează din oportunism economic şi miopie politică subminează instituţiile Bretton Woods (FMI, Banca Mondială) prin care Occidentul promova ordinea globalistă de tip liberal, ajutată şi de slaba capacitate a acestor instituţii de a se reforma intern. Rezilienţa extraordinară a acestor ţări care altfel dau şi bîlbe istorice (vezi încercarea de otrăvire a lui Navalny, acest George Simion rus) vine din occidentalizarea spectaculoasă a elitei lor, formată în universităţi occidentale şi care a copiat tot know howul, şi stilul de viaţă- desigur, nu şi valorile. Se vede că primele pot funcţiona autonom faţă de cele din urmă fără mari probleme…
7. NATO, un supravieţuitor, dar nu un game changer
NATO va supravieţui defecţiunii majore a Turciei, jucînd mai asumat rolul din ultimii ani, de stabilizator politic, nu militar, în Balcani sau Orientul Mijlociu. Biden va sprijini refacerea Alianţei, unul din principalii cîştigători ai căderii lui Trump. Schema europeană de apărare nu va ajunge niciodată un pericol pentru NATO, care ar putea chiar cîştiga din ea dacă europeni reuşesc măcar să facă o cale ferată integrată de la Vilnius la Atena ca să nu le mai ia o săptămînă să se aprovizioneze cu necesarul militar pentru cîteva ore de luptă. Există la NATO suficientă putere analitică pentru a continua o redefinire a rolului alianţei, iar alăturarea Suediei va aduce un plus de imagine.
8. Majoritatea UDMR-PNL+USR, supravieţuire şi asalt asupra administraţiei
Majoritatea înjghebată după alegerile din 2020 la Bucureşti va rezista în 2021 pentru că aceleaşi elemente care au creat-o, preşedintele liberal şi serviciile secrete amestecate în politică nu au o alternativă la ea. Dar avînd în vedere slaba ei coeziune programtică şi şi mai slaba reprezentare publică (vreo 15% din electorat) nu va realiza lucruri majore. USR va continua o agendă populistă menită să le crească performanţa la alegerile viitoare care va deturna atenţia de la subiecte reale şi va consuma energie pentru pseudosubiecte ca numărul de parlamentari, noi referendumuri inutile, etc. Noii veniţi sunt cam prea nerăbdători să distrugă orice insule de opoziţie din administraţie şi au schimbat numele ministerelor, inclusiv a celor care nu se comasează sau divid ca să poată da afară şi numi după bunul plac, deschizînd încă un val de politizare în administraţie (şi procese). Deşi fostul premier Orban a promis în cele din urmă că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici îşi va recăpăta rolul care i se cuvine, guvernul Cîţu e plin de lupi tineri cu colţi lungi. Ultimul lucru pe care îl vor e să consulte lumea sau să accepte ei cenzura unei instituţii, vor să îşi aducă înăuntru clienţii şi să se consolideze pe vreo zece ani, după modelul de la USR, deci or să calce în picioare democraţia locală (s-a terminat cu domnia liderilor regionali, decretaţi baroni, deşi aceştia erau aleşi totuşi) şi regulile administraţiei publice (iarăşi va ploua cu HG şi ordonanţe, sub pretextul slabei majorităţi în Parlament). În plus, fondurile guvernametale vor fi folosite pentru a controla primarii, singurii care avînd o bază electorală reală se pot opune băieţilor de la centru filtraţi de servicii. Emil Boc, Nicuşor Dan sau Allen Coliban nu se pot baza pe mare ajutor ca să devină potenţiali candidaţi la preşedinţie de succes sau măcar să cîştige un nou mandat data viitoare. Ilie Bolojan va rămîne premierul ziariştilor, chiar dacă şi premierul şi miniştrii vor fi remaniaţi frecvent. Primarii PSD, chiar dacă justiţia indepedentă le va mai închide din dosarele care erau mai ales politice, ca la Olguţa Vasilescu, vor deveni – mulţi dintre ei – independenţi sau se vor muta la PNL.
9. Reformarea sănătăţii publice, haos şi contestare
Florin Cîţu va încerca să ţină o balanţă de plăţi pe cît posibil, deşi va continua să se împumute ca să plătească facturile, şi nu va identifica nici o sursă substanţială nouă de venit, că nu sunt liberalii cei care să taxeze averile mari ca să plătească factura Corona – sau să revină la taxarea progresivă, deşi alte soluţii nu sunt. Mai periculoase vor fi încercările de a satisface lobbyuri private ca firmele de asigurări din sănătate cu „soluţii” paralele cu totul cu problemele (un raport al Curţii de conturi arată cum reformele de la guvernul Boc la Darius Vîlcov au fost de succes în a colecta contribuţiile mai bine de la cele şase milioane care plătesc pentru 18, şi nu e nevoie de introducerea unei asigurări private de sănătate obligatorii, după modelul pensiei private- aceasta nu ar face decît să crească inegalitatea în accesul la servicii, de asta în ţările occidentale se discută renunţarea la ea). Dat fiind că reforma din sănătate e dictată de lobbyuri, nu de studii, ea va consta în gesturi populist simbolice, şi deşi va beneficia de sprijin politic – de ex fonduri europene dirijate ca să îl sprijine pe dl. Voiculescu, în care se investeşte de ani de zile ca să ajungă în vîrf, dar nu vor fi rezultate măsurabile după un an. Avem noroc dacă măcar se identifică şi introduc acei indicatori care să permită măsurarea vreunui avans. În sfîrşit, opoziţie va fi, pentru că nici aici nu va consultare pe fond, cum nu va fi nicăieri, deci centura de siguranţă, urmează drum accidentat spre nu se ştie ce.
10. Educaţia publică, rămâne cum am stabilit
Numirea cinică a lui Sorin Câmpeanu, pe ideea că e un om „de-al lor” care vine dintre rechinii educaţiei şi vorbeşte limba rechinilor arată din nou că lobbyul rectorilor e cel care dictează ce se va întîmpla, şi nu studiile OECD sau testele PISA. Dl Câmpeanu ştie domeniul, a fost ani de zile rectorul uneia din cel mai corupte universităţi şi preşedintre al Consiliului Naţional al Rectorilor, organizaţia care ar trebui să dispară ca să se schimbe ceva. E evident însă şi omul altora, sau nu ar fi fost numit. Or să reuşească prin infiltrare cei care gîndesc asemenea numiri să rezolve ceva din marile probleme, digitalizarea, abandonul şcolar, impostura şcolilor doctorale? Nu e probabil. Regulile sunt deja create ca nici oamenii bine intenţionaţi să nu poată face nimic. Membrilor CNATCDU li se spune deja că ei trebuie să facă proba lipsei de calitate cînd trimit la plimbare vreun plagiator care vrea să se fie abilitat, nu invers (pe scurt, chiar la un plagiat dovedit poţi deveni profesor dacă nu incluzi opera printre cele din dosarul de avansare – juriştii ministerului colportează că altfel plagiatorul dă în judecată instituţia şi cîştigă). Nu există la ora asta baza legală şi administrativă clară pentru a curăţa educaţia, nici măcar în anexa raportului prezidenţial de la România educată (nu era nevoie de mai mult de două pagini). Nici USR nu o are, nici nimeni. Deci nu are cum să vină, dacă nu pleacă de nicăieri!
În rest, rămîneţi sănătoşi, puneţi masca cînd vă apropiaţi sau mai ales cînd vorbiţi cu alţii şi redescoperiţi muzica, lectura, alergatul şi grădinăritul, care au ajutat mulţi oameni să rămînă normali în 2020. La mulţi ani!
Se încarcă comentariile...
