Afganistan: democraţie în sos de droguri
0
Poate mai ţineţi minte marea promisiune făcută în momentul începerii misiunii forţelor internaţionale în Afganistan: unul dintre obiectivele centrale avea să fie eradicarea sursei primejdiei enorme pe care o reprezentau culturile de mac şi laboratoarele de fabricare a heroinei.
Sigur că era vorba despre un obiectiv care, în primul rând, viza nivelul de sănătate publică de pe continentul european şi nu numai, dar miza profundă era demantelarea uneia dintre cele mai mari reţele de putere ocultă din lume, iradiind pe toate continentele, cu o infrastructură materială şi umană enormă, garantând venituri fabuloase, rapide şi extrem de facile în raport cu alte domenii ale crimei organizate.
„În doar 30 de ani, Afganistanul a devenit cel mai mare producător ilicit de opiu din lume, dar şi, foarte probabil, primul producător mondial de heroină destinată, în ce mai mare parte, consumatorilor europeni. În consecinţă, situaţia din Afganistan, dincolo de „marele joc” strategic şi de securitate al marilor puteri în inima atât de disputatei regiuni a Asiei Centrale, priveşte în mod direct Europa deoarece heroina rămâne substanţa ilicită cea mai problematică în termeni de sănătate publică…Aceasta înseamnă că merită să fie examinat bilanţul războiului împotriva opiului din Afganistan şi ale strategiei de eradicare forţată a culturilor de mac. Aceasta cu atât mai mult cu cât perspectivele nu îndeamnă deloc la optimism. În ciuda eforturilor comunităţii internaţionale, culturile cu mac continuă să se extindă pe fondul unei insurecţii talibane din ce în ce mai îndrăzneţe. În ce priveşte producţia de heroină, favorizată de corupţia endemică şi de nevoile financiare ale diverselor facţiuni armate, nu pare deloc să descrească…Din această cauză, este legitimă concluzia că fluxul de heroină care alimentează Europa, mai ales pe ruta denumită „drumul Balcanilor”, este departe să înceteze a fi aprovizionat ”
Laurent Laniel, Observatorul european asupra drogurilor şi toxicomaniei, Revista Drogues, enjeux internationaux, 2013
Repere istorice (sursa Revista Drogues, enjeux internationaux, 2013, p.2)
Cultura macului şi folosirea opiului constituie o practică multiseculară în Afganistan: primele mărturii istorice datează din sec. XIII, atunci când primii călători europeni au putut observa direct fenomenul în provincia Badasktan, în nordul ţării, Până în momentul aplicării politicilor bazate pe prohibiţie de la începutul sec. XIX, opiul a fost chiar un monopol al statului afgan şi, în ciuda interdicţiei oficiale de cultivare a macului, practica va continua, mai ales în provinciile din nord, acolo unde o parte din recoltă era exportată înspre Turcia şi Iran, unde era transformată în heroină. Cu toate acestea, până în anii ‘70, producţia se limita la câteva sute de tone şi nu se fabrica heroină.
Războiul care se declanşează în urma invaziei sovietice din 1979 va permite dezvoltarea apoi înflorirea reală a producţiei de opiu. Pe de o parte ca sursă de finanţare a luptei mujahedinilor împotriva invadatorilor, apoi deoarece traficanţii vor profita de haosul din ţară pentr a incita ţăranii să cultive mac.
La 20 de ani după intrarea trupelor sovietice în Afganistan, producţia de mac se multiplicase de şase ori. Ritmul va fi în continuare ascendent, indiferent de problemele puse de unele condiţii meteorologice nefavorabile. După 1990, ritmul de creştere continuă a fost alimentat de reîntoarcerea refugiaţilor. În principal ţărani, confrunaţi cu o economie rurală distrusă, şi-au găsit locul într-o veritabilă industrie a drogurilor de care profitau în primul rând grupările armate care-şi disputau puterea centrală şi cărora le lipseau mijloacele financiare după ce încetaseră ajutoarele venite din SUA şi Arabia Saudită.
După războiul transnaţional, războiul civil avea să devină principalul vector de creştere al producţiei de opiu în timp ce Afganistanul se transforma în producător de heroină pură, până atunci fabricată mai ales în Turcia şi Pakistan. Economia în creştere a opiaceelor este la un moment dat primejduită de talibani în momentul în care preiau puterea în 1996.
În momentul în care, în 1999, producţia va atiunge nivelul record de 4600 tone, mollahul Omar, şeful mişcării, publică în iulie 2000, un decret prin care interzice cultura macului, punându-l în afara legii islamice. În combinaţie cu câteva valuri succesive de secetă, aplicarea decretului va avea un impact major deoarece producţia de opiu va scădea la cel mai jos nivel în 30 de ani, adică 181 de tone. Fenomenul este de scurtă durată deoarce, odată cu apariţia spectrului războiului care însoţeşte intervenţia occidentală după atentatele din 11 septembrie 2011, producţia de opiu se reia în forţă pentru a finanţa insurgenţii şi facţiunile de putere legate de NATO.
După aceasta, în ciuda afirmaţiilor făcute de statele occidentale şi de guvernul afgan privind eradicarea opiului, suprafeţele cultivate se extind şi opiul prosperă mai mult ca niciodată: în 2007 sunt produse 8200 de tone, adică mai mult decât totalitatea estimată a producţiei mondiale din anul precedent (6100 tone) şi mai mult decât oricare altă ţară din lume din momentul în care China a suprimat producţia de opiu în prima jumătate a sec.XX.
Este adevărat că în 2008 producţia a scăzut uşor (7700 tone) dar, cu toate acestea, Afganistanul tot producea 90% din producţia ilicită de opiu pe plan mondial. În 2010, producţia fost la jumătate (3600 tone), dar asta nu din cauza succesului misiunii internaţionale ISAF, ci a unei maladii care a afectat culturile de mac. Producţia revine la 5800 de tone în 2011…
Cauzele eşecului
Foarte simple, răspunde Adeline Guerra (23 ianuarie 2013): Pentru un ţăran afgan, în 2007, un hectar de grâu revenea la 550 USD, iar un hectar cultivat cu mac 4500 USD („gate price”), iar în 2013 preţul pentru hectarul cu mac s-a dublat sau chiar s-a triplat…„Printre actorii traficului cu droguri din Afganistanul de azi sunt Statul afgan şi reprezentanţii săi la nivel naţional, regional şi local, vechii „seniori mujahedini ai războiului” apăruţi în perioada războiului contra URSS, ţăranii cultivatori de mac, traficanţii…
Continuă să se perpetueze sistemul de credit islamic, SALAM, cel care formează cercul vicios al culturii macului. SALAM reprezintă un avans pe care „seniorii războiului” (iniţial şefi de clan, dar acum şi şefi de grupări armate independente care controlează porţiuni de teritoriu şi constituie fie adversari, fie aliaţi ai trupelor ISAF) sau talibanii îl acordă ţăranilor pentru achiziţionarea în avans a producţiei, recolta fiind astfel vândută la jumătate din preţul său real, iar profiturile înregistrate fiind imense pentru grupările de crimă organizată”…
Producţia de heorină s-a multiplicat de 40 de ori din momentul intervenţiei NATO din 2001, afirmă Victor Ivanov, directorul serviciului federal rus de control al narcoticelor într-un discurs ţinut la Viena pe 11 marie 2013 cu prilejul celei de-a 56 sesiuni a Biroului ONU împotriva drogurilor şi criminalităţii. „Orice observator imparţial trebuie să admită trista realiate că producţia de heroină din Afganistan nu a putut fi stopată prin sosirea în teren a trupelor NATO”. Ivanov argumentează afirmaţiile sale prin faptul că, în ultimii 10 ani, ponderea culturilor de mac în agricultura afgană a crescut cu 18%, trecând de la 131.000 hectare la 154.000.
Situaţia pare a fi într-atât de serioasă încât Vladimir Kolokolţev, ministrul de interne al Federaţiei Ruse, a cerut în urmă cu o săptămână omologilor săi din CSI reuniţi la Astana instaurarea unui „cordon sanitar” în jurul Afganistanului pentru a stopa filierele de traficanţi…iar temerile sunt argumentate de cifrele avansate de partea rusă: Afganistanul produce anual aproximativ 150 de miliarde de doze de heroină şi aproximativ 30 de milioarde de doze de haşiş care ajung în Rusia via Tadjikistan şi Pakistan, Afganistanul furnizând în 2011 mai mult de 80% din substanţele opiacee fabricate la nivel mondial.
„Din momentul declanşării operaţiunii Enduring Freedom, heroina afgană a produs mai mult de 1 milion de morţi în întreaga lume şi a adus criminalităţii internaţionale peste 1.000 de miliarde de dolari”
Victor Ivanov, şeful serviciului federal rus pentru controlul narcoticelor (FSKN)
Problemele sunt reale şi foarte grave, afirmă şi Dawood Azami (pentru BBC News, Asia, la 26 februarie 2013) deoarece, „în ciuda unei campanii agresive de distrugere a culturilor, totalul suprafeţei cultivate cu mac a crescut cu 18% în 2012, crecând la 154.000 ha fa’ă de 131.000 ha în 2011. O ştire aparent bună ar fi că producţia totală de opiu a scăzutt cu 36%, de la aproape 6000 tone în 2011 la 3700 tone în 2012…dar experţii spun că asta se datorează unor condiţii climatice proaste combinate cu o maladie a plantelor….Guvernul afgan estimează că, în 2011, aproape 191.00 de gospodării ţărăneşti depindeau de culturile destinate producţiei de droguri, în principal mac.
Obiectivul „eradicarea traficului de droguri în Afganistan” este deci unul ratat pentru coaliţia internaţională? Deocamdată, în lumina acestor cifre concordante, se pare că da. Întrebarea este ce se va întâmpla după retragerea trupelor misiunii ISAF în 2014 când se prefigurează reaprinderea unui război dur între trupele talibane în căutarea recuceririi puterii şi „seniorii războiului” de toate culorile, acum principalii beneficiari ai unui comerţ cu venituri colosale pe care talibanii s-ar putea să încerce să-l întrerupă din nou. Este oare posibil?
Că va urma un crunt război civil nu se îndoieşte nimeni, dar cine vor fi noii actori implicaţi, căci nimeni nu va lăsa de bunăvoie să piară noul triunghi de aur din zona Asiei Centrale, mult mai proiductiv decât cel de odinoară din Birmania- Laos-Thailanda. Raţiunea este simplă: Afganistanul e mult mai aproape de toate rutele terestre strategice şi, vom vedea mâine, poate îndeplini cu maximum de succes o funcţie dublă: pe de o parte visterie pentru traficanţi şi grupruri rebele de sub toate steagurile Islamului, dar şi bază de antrenament pentru luptele din interiorul sau exteriorul spaţiului tradiţional islamic.
Se încarcă comentariile...
