Adio, ţară!

Deschide dulapurile. Scoate hainele şi înşiră-le pe pat, pe podea, pe unde se poate. Renunţă din prima la jumătate din ele, oricare dintre jumătăţi, fă o alegere geometrică. Trasează o diagonală a dreptunghiului care e încăperea şi rămâi doar cu unul din triunghiuri.

Din hainele pe care ai decis să le păstrezi alege din nou jumătate. Apoi din nou, şi din nou, şi din nou. Până rămâi cu un troler. În al doilea troler vei pune cărţi şi pantofi.

Acum ia toate farfuriile, cuţitele, furculiţele şi paharele, nimicurile nefolositoare, placa de păr lunguiaţă şi placa de păr plată, revistele adunate în ultimii ani, cărţile, mai ales cărţile, ia-le pe toate şi pune-le în nişte saci pe care lasă-i afară la uşă. Poate că cineva va avea nevoie de toate astea. La fel şi hainele rămase, şi pantofii, şi păturile, şi o plasă cu farduri. Tot în saci, la uşă, căci e momentul pentru o nouă viaţă.

Îmbracă-te mai gros (vine toamna). Sună-l pe proprietar. Spune-i că i-ai lăsat cheia pe hol, sub planta amărâtă pe care n-o udă nimeni niciodată. Chiar, cum rezistă planta aia? Că doar nu plouă înăuntru. Într-o zi, un vecin a văzut câinele altui vecin pişându-se pe plantă. Nu l-a alungat, nici nu a luat atitudine. A râs şi a trecut mai departe. Era doar un câine care urina pe o plantă. Acelaşi câine care lasă zi de zi cadouri locatarilor la uşi, cale de trei etaje. Deja la al patrulea etaj nu-i mai rămâne nimic în intestinele lui oneste de căţel.

L-ai sunat pe proprietar? Ce i-ai spus? Că pleci în lume? Că îţi schimbi viaţa? Că tu nu însemni o anumită cantitate de lucruri? Sau pur şi simplu nu ţi-a răspuns? Ar fi mai bine să nu-ţi fi răspuns. Urcă-te într-un taxi şi zi-i să te ducă la gară. Nu e vreme de regrete acum. Ai cam tot ce-ţi trebuie cu tine, e adevărat că nu ai bilet de avion, dar poţi să te cari din România şi cu trenul, nu? Trebuie doar să scapi din propria ta viaţă.

Ignoră orice mustrări de conştiinţă. Ignoră-l şi pe taximetristul care înjură pe toată lumea. Ignoră şi faptul că în taxi miroase ca şi cum ai fi în interiorul unui cal. Ignoră oraşul, ignoră urmele de borală de pe bancheta din spate. Tu vezi-ţi de visul tău mai departe, dă-i încolo pe toţi şi nu blestema în gând aglomeraţia de seară, în curând o să scapi. Ignoră-l pe ăla de la radio care zice că vine codul roşu. Ignoră tot, pentru numele lui Dumnezeu, scopul e să ajungi în gară.

Să îţi târăşti cele două trolere imense până la casa de bilete, ăsta e scopul. Acolo, să stai la coadă până când casa se închide chiar în faţa ta. Să te muţi la altă casă, în spatele unui şir lung de navetişti. Să te apuce o uşoară teamă că încă nu te-ai gândit încă unde anume vei merge. Undeva spre Vest, nu? Până în Severin, Arad, Timişoara? Până în Budapesta? Viena? În Vest e bine, e civilizat, aşa zice toată lumea. În Vest e mai linişte, oamenii nu pun noaptea manele. Şi nu e ca şi cum n-o să ai bani, ai ceva pus deoparte, nu? Nu e ca şi cum n-o să te descurci, ceva o să ştii tu să faci acolo. De ceva eşti bun pe lumea asta, e clar!

„Nu e ca şi cum“, ce expresie de rahat ai învăţat. Ai putea să nu o foloseşti atât de des. Şi de cam ce anume ai fi tu bun? Chiar? Cam de ce? Ce-o să faci exact când o să ajungi acolo? Concret, cu cuvintele tale, cam ce-ţi imaginezi că o să faci? O să-ţi vină o idee bună acolo, pe moment? Orice ar însemna „acolo“. Da, acum ar fi momentul să te panichezi totuşi. Acum ar fi momentul să îţi reconsideri punctele de vedere. Panichează-te, deci. Uită-te bine la trolere. La oameni. La feţele lor. Fă un atac de panică. Pipăie-ţi conţinutul buzunarelor. Trozneşte-ţi gâtul în stânga şi în dreapta. Oare-i momentul să te întorci acasă? S-ar putea!

Ce, nu mai găseşti un taxi? Aşa e la Gara de Nord, ajungi aici, dar de plecat nu se mai poate. Trage trolerele cu tine spre ultimul metrou. Prinde-l. Fă-ţi o cruce. Nu te mai gândi la Austria şi la prostii. Ieşi din metrou şi întreabă-te cum o să ajungi totuşi de acolo până acasă. Târăşte trolerele. E greu, nu? Nu eu ţi le-am umplut. Adu-ţi aminte că ţi-ai lăsat lucrurile în pungi, pe hol. Disperă. Încearcă să mergi mai repede, dar fără succes. Ajungi în faţa blocului după 20 de minute. Urcă. Înjură. Urcă-ţi trolerele trei etaje în sus pe scări, pentru că nu merge liftul. Închină-te din nou. Sacii cu lucruri sunt încă la uşă.

Descuie şi întră în casa goală. Bine ai venit. Scoate-ţi toate lucrurile şi începi să le repartizezi la locurile lor în dulapuri. Verifică-ţi telefonul: ce bine că nu ţi-a răspuns proprietarul. A fost totuşi o seară interesantă, ai fi putut să începi o altă viaţă. Ai fost foarte aproape. Acum fă-ţi un ceai şi ia o pastilă pentru că trebuie să dormi. A mai rămas destul de puţin timp până când trebuie să te trezeşti şi să te duci la lucru, iar tu nici măcar nu te-ai culcat. E bine să mai ai şi câte o aventură din când în când, dar nu prea des, pentru că adrenalina creşte colesterolul sau aşa ceva. Somn bun.  

Citiţi şi:

N-o să te mint: o să murim

Zeităţi minuscule şi nemuritoare

Ţine minte viitorul

Teoria cafelei

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.