Acorduri de pace pentru Ucraina? Există riscul să se poată repeta eșecul lamentabil al „Acordurilor de la Minsk”?
0Pentru a măsura corect șansele diverselor scenarii de pace în Ucraina, cred că e necesar să vedem cum s-au înfundat drumurile ce se doreau deschise prin acele Acorduri de la Minsk. Vă mai amintiți? E esențial să vă amintiți deoarece, semnatarii viitoarelor acorduri vor fi, în mare, tot protagoniștii din trecut...Citiți istoria care urmează și de-abia după aceea urmează să vedem ce au adus complet nou discuțiile din ultimele ore, element surprinzător gândit pentru a rupe echilibrul conflictului de acum.
Istoria unui eșec monumental și sângeros
Protocolul de la Minsk (cunoscut și sub numele de Mnsk1) precum și Memorandumul asupra supravegherii punerii în aplicare a aplicării Protocolului din septembrie 2014 ca și „ansamblul măsurilor pentru aplicarea acordurilor de la Minsk (cunoscute sub numele de Minsk2) sunt acorduri între Rusia și Ucraina pentru rezolvarea conflictului existent în zona de est a Ucrainei.
În ziua de 5 septembrie 2014, reprezentanții Grupului de contact trilateral privind Ucraina - adică Rusia, Ucraina, OSCE – au semnat la Minsk textul protocolului Minsk1. Documentul mai este semnat și de reprezentanții republicilor autoproclamate din Donețk și Luhansk. Speranțele erau uriașe deoarece era vorba, ca și azi, de încetarea focului, lucru ce părea chiar posibil deoarece, imediat, intensitatea luptelor din zonă a scăzut considerabil. Doar câteva luni, până când Protocolul Minsk 1 să fie declarat eșuat în ianuarie 2015.
Urmează imediat, în februarie 2015, semnarea Acordului Minsk 2, semnat din nou de reprezentanții Grupului trilateral și ai republicilor separatiste. Noutatea a fost introducerea în ecuație a unora dintre marile puteri occidentale europene, cele aflate și azi în miezul evenimentelor: chiar înaintea semnării Protocolului Minsk 2 a fost un Summit (în „formatul Normandia”) la care au participat șefii de stat din Ucraina, Rusia, Franța și Germania. Și atunci, ca și acum, chestiunea centrală a fost luarea unei decizii privind garanțiile de securitate.
Iată-le. Foarte importante.
- Negocierea BILATERALĂ a unei încetări a focului
- Retragerea armelor grele de pe întreaga linie de front
- -OSCE primește dreptul de control a încetării focului
- Retragerea unităților armate și militarilor străini, dezarmarea grupărilor ilegale
- Ucraina primește din nou controlul frontierei imediat după organizarea de alegeri în regiunile ocupate de ruși
- În Ucraina va urma un proces de descentralizare a puterii care să fie definit printr-un amendament special adus la Constituție
- Adoptarea de către Ucraina a unei legi speciale privind acordarea unui statut special regiunilor ocupate de ruși
- Ucraina va oferi amnistie tuturor participanților la conflict
- Organizarea de alegeri locale în termenii noii legi
- Schimb de prizonieri pe principiul „toți pentru toți”
- Reluarea completă a distribuției de ajutoare umanitare
- Restabilirea legăturilor socio-economice cu Ucraina, mai ales în domeniul fiscalității și sistemelor bancare
Ce s-a ales din toate astea? Doar un expozeu de bune intenții, absolut nimic altceva.
N-avea cum să fie altfel din moment ce OSECE nu avea nici un fel de mijloc de presiune pentru a verifica cu adevărat ce se petrecea pe linia frontului și, mai ales , de a impune sancțiuni, cu atât mai mult fiind în imposibilitatea de a sugera formarea unor misiuni militare de interpunere.
Dilema
Cu toate astea în memorie să cântărim șansele (sau neșansele strategice) ale ecuației pregătite acum de mai marii lumii. Sunt probleme deoarece pare limpede că soluția va fi, din nou, pentru europeni, să rămână singuri pentru operațiunea trupe terestre, căci Trump a repetat că nu vor fi trimiși acolo militari americani, sprijinul SUA limitându-se la suportul aerian.
Operațiuni terestre complexe care, în termenii specificați de un posibil viitor acord, vor asigura o prezență la linia de contact cu forțele rusești? Foarte posibil dar, esențial atunci va fi mandatul de angajare pe care-l primesc forțele aliate. Cine-l scrie, cine-l va aplica? Cât de extinsă va fi reacția de răspuns de cealaltă parte și, într-un scenariu de conflict extins, este de măsurat riscul ca rușii să aplice lovituri în zonele considerate de ei de interes strategic, de exemplu aeroporturile de unde ar fi lansate drone sau misiuni de luptă ale avioanelor aliate...
Cu ce bani?
Până ieri, oficialii Comisiei Europene dădeau un răspuns triumfător, invocând marele program SAFE – ReARM EUROPE, denumit ulterior ReARM Readiness 2020, cel care prevedea mobilizarea a până la 800 miliarde Euro pentru a dota continentul nostru cu o forță de descurajare credibilă. Și asta s-a dovedit un fâs major deoarece, spre surpriza unora, Parlamentul European a dat ieri în judecată Comisia la Curtea de Justiție pentru a anula regulamentul SAFE...
Cine s-a bazat pe bani din programele astea ar putea să aibă mult de așteptat. Și atunci, vorba unui răposat celebru, ce-i de făcut? Am auzit că ar pluti în aer asigurări date de unele state din grupul celor care s-au angajat să susțină Ucraina că o vor putea face din fonduri proprii. Poate, exact în acest moment, ar fi bine să se audă glasul argumentat al ministrului apărării, al ministrului de externe și, dacă nu visez la chestii imposibile, chiar al Primului Ministru și, dacă e disponibil, chiar și al Președintelui. Mărim la peste 5,5% procentul din PIB alocat pentru cheltuieli de apărare chiar dacă, uite, alți europeni fac figuri și pun diverse piedici?
Cred că am intrat deja în cea mai sensibilă fază, cea în care, din păcate, nu mai este vorba doar despre Ucraina.
Este în joc soarta lumii și configurația alianțelor viitoare. Pentru pace, pentru menținerea ei sau pentru obținerea acesteia în urma unui conflict final. Cât de final? Să nu așteptăm răspunsul la această întrebare...
Se încarcă comentariile...
