Acord de pace în Afganistan înainte de luna iulie? Ce înseamnă revenirea „Emiratului Islamic al Afganistanului“?

Zalmay Khalilzad, trimisul special american pentru Afganistan, a declarat că este optimist că se va ajunge la semnarea unui acord de pace „înainte de alegerile din luna iulie”, deschizând astfel cât se poate de larg calea pentru retragerea trupelor americane.

Şi nu numai a lor deoarece, dacă acordul va răspunde şi primei condiţii pusă acum de delegaţia talibanilor prezentă la negocierile de la Doha, atunci va trebui să fie vorba despre asumarea unui calendar precis privind plecarea tuturor trupelor străine prezente acum în Afganistan.

Este şi posibil? Pentru a linişti apele, americanii transmit că “retragerea se va petrece respectându-se câteva condiţii’ reamintind ce înseamnă “linia roşie” pusă de ei în timpul negocierilor. Adică, mai precis, două puncte care, de principiu, au fost agreate deja cu talibanii: 1. insurgenţii s-au angajat ca “niciun grup terorist, plecând din Afganistan, să nu mai ameninţe SUA” 2. Administraţia americană a acceptat “un cadru pentru o posibilă retragere americană inclusă într-un acord global”.

Iată viziunea de un viguros optimism a negociatorului american, aşa cum a expus-o în cadrul unei reuniuni la US Institute for Peace:

“Nu va fi uşor, dar nu ne putem substitui deciziilor pe care Afganii trebui să le ia...Ne vom apoăra în continuare, cu tărie, valorile noastre, drepturile omului, libertatea presei şi drepturile femeilor...şi vom continua să ne asigurăm că trebuie să respecte aceste valori dacă vor să aibă în viitor o relaţie pozitivă cu SUA”. Adăugând şi un element esenţial, cel care reprezintă încununarea supremă a cererilor talibanilor, adică redactarea unei noi Constituţii, o “Constituţie islamică”, aşa cum solicitau şi participanţii la conferinţa de pace de la Moscova unde au fost prezenţi principalii lideri politici ai opoziţiei şi şefii mişcării talibane.   

‪@AFPusa Trump dit qu'"il est temps" de mettre fin à la guerre en Afghanistan, mais le peut-il?, par ‪@thomaswatkins ‪http://u.afp.com/JJB2  ‪#AFP

Nu este o cerere oarecare, este însăşi esenţa tuturor cererilor mişcărilor jihadiste islamice: cu aprobarea americanilor şi consfinţită într-un eventual acord de pace, ar fi prima mişcare definitorie pentru tipologia noului stat sub Steagul Verde al Profetului şi dominat de principiile Sharia, legea islamică. Mai departe, se transmite un mesaj cum nu se poate mai clar şi deosebit de îngrijorător: înfrângerea ISIS din Siria este urmată acum de o posibilă recrudescenţă în forţă a grupării Al-Quaeda cea care, provizoriu, “cedase” teritoriile sale tradiţionale din Asia Centrală şi Orientul Apropiat pentru a se concentra pe construirea de noi reţele în Africa şi, mai nou, pe revigorarea organizaţiilor sale din statele musulmane foste republici sovietice.

Aici este problema. Aici putem identifica nucleul unei viitoare provocări globale. Căci această nouă Constituţie Islamică despre care vorbeşte acum absolut toată lumea ca despre un fapt deja acceptat şi absolut necesar, va defini statutul viitorului stat redenumit Emiratul Islamic al Afganistanului.

Atenţie, nu este ceva nou. Dimportivă, şi asta mi se pare îngrijorător tocmai pentru că ar simboliza în ochii întregii lumi falimentul celor 17 ani de sacrificii umane şi materiale enorme ale Coaliţiei care a promis, dacă vă mai amintiţi, să înlăture filierele puterii talibane din Afganistanul ce urma să devină un stat modern sub “pax americana”, este un regres istoric.

Emiratul Islamic din Afganistan a fost format iniţial în 1994, data la care talibanii au preluat conducerea în Afganistan pe care l-au controlat până în 2001. Pentru a fi foarte precişi, au controlat aproximativ 90% din teritoriu, restul fiind spaţiul de acţiune al unei mişcări rivale, tot fundamentalist islamice, Frontul islamic unic şi naţional pentru salvgardarea Afganistanului. Pentru a înţelege dimensiunile explozive ale problemei de acum şi ecuaţiei mortale care se rescrie în Afganistan, aş vrea să vă reamintesc faptul că Emiratul Islamic nu a fost recunoscut atunci pe plan internaţional decât de trei ţări care i-au oferit însă o continuă şi extrem de importantă susţinere logistică: Pakistan, Arabia Saudită şi Federaţia Emiratelor Unite. Dintre toate elementele constitutive ale acestei organizări statale, serviciile de informaţii au remarcat cu deosebire unul care, într-adevăr, avea să evolueze şi să se perfecţioneze în timp, servind drept model pentru constituirea unităţilor ISIS.

Este vorba despre “armata musulmană” al cărei prim conducător a fost Mollahul Omar, un conglomerat de unităţi provenind din clanuri locale şi studenţii şcolilor coranice. Armată fără uniforme distinctive, fără o ierarhie de comandament vizibilă dar şi soldaţi extrem de disciplinaţi şi îndoctrinaţi pentru a accepta ideea unui angajament total în luptă, ignorând pericolele şi indiferenţi la perspectiva morţii. Ceea ce era semnul lor distinctiv era fidelitatea absolută faţă de liderul religios care era şi lider militar. Forţele militare erau alimentate de un flux permanent de soldaţi care proveneau dintr-un sistem original de recrutare, prin intermediul moscheilor, care instauraseră recrutare obligatori peste 18 ani şi fără limită de vârstă. Lor li se adăugau “voluntarii străini” proveniţi în principal (după cum nota un raport al serviciilor franceze de informaţii) din grupurile jihadiste şi din partidele politice religioase din Afganistan, beneficiind de reţele de susţinere în taberele de refugiaţi din Pakistan şi de susţinerea necondiţionată a partidului pakistanez al clerului islamic – facţiunea Fazl-ur-Rahman dar şi în şcolile islamice pakistaneze. Exact aşa cum avea să se întâmple mai târziu în cazul ISIS, “voluntarii străini” erau antrenaţi în tabere speciale, un loc de onoare fiind rezervat jihadiştilor arabi (ceceni, uiguri, uzbeci etc.).

Talibanii au reprezentat un model pentru tot ce avea să urmeze în Orientul Mijlociu şi bază pentru modul în care au fost antrenate psihologic şi militar unităţle jihadiştilor şi este de presupus că o Emiratul Islamic din Afganistan va însemna şi o recrudescenţă istorică a mişcării Al Quaeda.

Asta deoarece, istoric vorbind, şeful Al Quaeda a recunoscut întotdeauna autoritatea morală şi religioasă a Emirului talibanilor denumit “Emirul drept credincioşilor”. Şi nu numai că l-a recunoscut la modul teoretic, ci i-a şi jurat supunere absolută. Asta a făcut Bin Laden în raport cu Molahul Omar, , apoi Al-Zawahiri faţă de Molahul Mnasur, apoi faţă de succesorul său Hibatullah Aguzadza. În acest sens, noul Emirat Islamic al Afganistanului va prelua oficial şi în mod deschis controlul asupra tuturor ramurilor mişcării Al Quaeda, preluând sub umbrela sa protectoare şi militanţii ISIS aflaţi în plin proces de reconstrucţie a reţelelor proprii.

Legăturile dintre cele două organizaţii sunt puternice, iar Aym Al-Zawahiri vorbea despre Emiratul Islamic al afganilor ca drept “exemplul de urmat... un exemplu binecuvântat şi fiind piesa centrală a resurecţiei Califatului Mondial”

Sigur că americanii îşi menţin speranţa că echipa talibană de negociatori promite şi se va ţine de cuvânt. Minuninile sunt oricând posibile şi angajamentele sunt extrem de uşor de pronunţat. Realitatea ar putea fi alta. caz în care Emiratul Islamic al Afganistanului să redevină exact ceea ce a fost, acum într-o reunire prezumabilă de forţe cu Pakistanul, Iranul şi puternicele reţele afiliate la Al Quaeda, resuscitate acum în salba de state musulmane foste republici sovietice. Un coşmar.

Ce va însemna asta în viitor pentru pacea regiunii şi a lumii, urmează să vedem. Ceea ce se pare că se anunţă acum este reconfirmarea istorică a enunţului înscris în manualele militare: nimeni nu a putut vreodată cuceri Afaganistanul. Dincolo de experienţele tragice ale sovieticilor şi acum ale americanilor şi coaliţiei internaţionale, o imagine este profund simbolică, cea a chirurgului Brydon care este lăsat să ajungă la Jalalabad ca singur supravieţuitor al corpului expediţionar britanic, 16.500 de oameni masacraţi sau luaţi ca sclavi de afgani în noiembrie 1841.

Din păcate, nimeni nu vrea să ia în seamă cărţile de istorie şi, cum este regula absolută în asemenea cazuri, istoria se răzbună.