„Absenţii sunt de vină”. Regret acest rendez-vous ratat de la Salonul de Carte de la Paris

Mă bucur că voi lua mâine TGV-ul şi voi « urca » de la Nantes la Paris, cum spun provincialii în Franţa, să mă întâlnesc cu scriitorii şi intelectualii români, invitaţi de onoare la Salonul de Carte. Sper că-mi vor povesti despre România lor, cum văd ei ţara lor în Europa de astăzi, despre ce le-a rămas din prietenia care a unit-o cu Franţa.

În decursul acestor patru zile, în care cultura română va fi pusă pe un piedestal, întru fericirea tuturor francofonilor care o apreciază, mă gândeam că voi găsi o ocazie să prind câteva minute cu unii dintre cei mai reputaţi reprezentanţi.

Trosc... Aud că, rând pe rând, Mircea Cărtărescu renunţă să mai vină, Andrei Pleşu, apoi Gabriel Liiceanu la fel, urmaţi de Neagu Djuvara şi Augustin Buzura. Ce epidemie ciudată de gripă a lovit deodată România? Când se va opri? Toţi aceşti invitaţi la o manifestaţie literară dintre cele mai prestigioase de pe planetă au un respect aşa de mare pentru publicul francez încât nu doresc să-l contamineze ?
 
Bineînţeles, cunosc contextul. Perspectiva de a toasta diseară pentru un prim-ministru « copy-paste » care face un voiaj la Paris pentru a-şi reface reputaţia; de a ciocni o cupă de şampanie cu cel care te invită oficial în numele Institutului Cultural Român şi ilustrează un trecut nu prea strălucit, declanşând în instituţia să o vânătoare de vrăjitoare împotriva intelectualilor consideraţi « neconformi » ... toate acestea nu au nimic îmbucurător, e adevărat.

A refuza să serveşti drept cauţiune unei puteri care pare să-şi ia deja destulă libertate… cu libertatea, poate părea legitim.

Aceasta este mica deosebire care face ca România de azi nu este, din fericire, Italia lui Mussolini, Germania lui Hitler sau Rusia Lui Stalin... chiar dacă, prin multe aspecte, ea pare moştenitoarea mai fină a regimului precedent.
 
Tot din fericire, « refuznicii » Salonului de carte de la Paris nu au fost nevoiţi să arate acelaşi eroism că Soljenitin, în epoca lui, ca Willy Brand, să aleagă să trăiască în rezistenţă contra ţării sale sau să înfrunte încercările îndurate de Primo Levi. Ei puteau foarte bine să participe, păstrând distanţa faţă de toate manifestările oficiale.
 
Dacă n-ar fi români, am spune că este vorba de încă o manifestare de nombrilism exasperant franco-francez. Să-ţi imaginezi că eşti centrul lumii, exportându-ţi ciondănelile şi să te gândeşti că întreagă planetă te priveşte. De fapt ei se dovedesc mai degrabă « româno-români ».

Dar la Paris este vorba de o cu totul alta dimensiune. Vizitatorilor Salonului de Carte nu le pasă de Ponta-Antonescu-Voiculescu-Marga etc. Ceea ce vor ei este să cunoască adevarata Romanie, cea pe care au descoperit-o şi iubit-o din cărţile marilor săi scriitori.

Vizitatorilor Salonului de Carte nu le pasă de Ponta-Antonescu-Voiculescu-Marga

Deci, a renunţa este o forma de impoliteţe facută organizatorilor care au avut buna idee de a o face invitaţia de onoare. Pe viitor, Salonul de Carte de la Paris va trebui să-şi facă programarile în funcţie de calendarul electoral al ţării pe care doreşte s-o evidenţieze?

În franceză exista o expresie: „absenţii sunt de vină”. Regret acest rendez-vous ratat.