A împlinit 9 ani!

Cum cine?

Centrul de Teatru Educațional Replika, ce este prietenul tuturor, dar mai ales al celor din comunitățile mai puțin sau deloc privilegiate, pentru că în sala de pe strada Lânăriei toată lumea are acces gratuit.

Şi cum a putut supraviețui acest colectiv teatral, fără să “taie” bilete, într-o societate în care totul costă din ce în ce mai mult? Şi nu numai să supraviețuiască, ci să crească şi să devină o marcă, pe piața culturală românească?

Prin hotărârea cu care fondatorii lui – Mihaela Michailov, dramaturg, Mihaela Rădescu, actriță, Viorel Cojanu, actor şi Radu Apostol, regizor - şi cele care li s-au alăturat – Gabi Albu, scenografă, Elena Găgeanuau, artist video, Silvana Negruțiu, actriță, au reuşit să pună în practică un concept cu valențe culturale şi sociale la fel de importante, cel de teatru educațional.

Bazându-se pe o cercetare prealabilă în teren, creatorii desfăşoară în sala de teatru, dezbateri artistice, pe temele generate de disfuncțiile societății contemporane şi, mai ales, ale sistemului de educație, care nu sunt, din nefericire, puține.

Fiind convinşi că accesul la actul de cultură teatrală nu trebuie să depindă de posibilitățile financiare ale spectatorilor, artiştii de la Replika nu încetează să caute şi găsesc alte modalități de susținere financiară a producțiilor lor: burse naționale şi europene, coproducții cu teatre publice sau companii europene, sponsorizări etc. Ceea ce nu este deloc uşor, dat fiind cadrul legislativ românesc şi finanțările publice (şi private) precare, destinate susținerii activităților culturale.

Iar din aceste resurse ei susțin spectacolele, atelierele, platformele, cărțile şi turneele pe care le întreprind, fiindcă tot din crezul acestui colectiv artistic face parte şi dorința de a ajunge şi acolo unde oamenii abia îşi duc viața, nici nu se gândesc la teatru.

Săptămâna care se încheie a marcat cei 9 ani de existență a Centrului într-o fostă hală industrială, amenajată conform nevoilor unui teatru ce îşi bazează construcția estetică mai ales pe expresivitatea actorilor, cărora le creează un cadru scenografic minimal, dar semnificativ.

Aşa cum se întâmplă în spectacolul “Limite”, în interpretarea Mihaelei Rădescu.

Problemele abordate în textul scris de Mihaela Michailov şi Radu Apostol pornesc de la cercetarea mediului şcolar românesc, dar au relevanță mult mai largă, fiindcă la final spectatorul este pus în fața întrebării: încotro se îndreaptă şcoala, cum ar trebui să fie educația zilei de azi, dar şi a zilei de mâine, cu toate schimbările amețitoare (nu doar tehnologice) prin care trec societățile noastre?

Spectacolul începe “în stil românesc”, cu o tentativă de corupere a profesoarei care cere pedepsirea unui elev ce a fost agresiv cu o colegă suprapoderală, totul într-un ritual prin care tatăl bogat, care ştie să “ungă” mecanismele, încearcă s-o prindă pe “profă”, în învăluirile dialogului şi să-i schimbe intenția.

De aici, chestiunea devine temă de discuție şi dispută între profesorii care predau diverse materii, fiecare exprimând o opinie din perspectiva modului său de gândire - mai tradițional sau mai modern- şi de raportare la situația de fapt. O atmosferă de cancelarie, creată de o singură actriță, cu o scară, câteva cărți şi hărți dezgropate din nisipul (educației) ce acoperă scena, o reflectare teatrală a unei realități educative, al cărei realism mi l-a confirmat şi prietena cu care am văzut acest spectacol şi care a fost profesoară.  

Ce face farmecul şi dificultatea acestor dialoguri este faptul că diferitele personaje sunt interpretate de o singură actriță, care îşi schimbă rapid expresia, în funcție de fiecare intervenient în dezbaterea ce porneşte în tonalități egale, pentru a sfârşi în paroxism. Spiritul ludic pe care Mihaela Rădescu îl are o înarmează pentru acest tur de forță actoricească, ce îi solicită o mare disponibilitate afectivă, capacitatea de a menține un ritm rapid şi a-l conduce spre climaxul final, la întrebarea: “Care mai e misiunea mea?”

O interogație cu care publicul pleacă acasă, fiindcă ardoarea problematicilor abordate nu îl poate lăsa indiferent. Fiindcă toate proiectele Replika au această țintă a unui public participativ. Din momentul când ajungi la teatru şi eşti întâmpinat de creatorii care fac totul singuri, de la curățenie, la lumini, sunet, interpretare şi dialoguri cu publicul.

Aşa cum se întâmplă în coproducția Replika şi Teatrul sibian Gong, “Poveşti invizibile”, pe un text de Mihaela Michailov, în direcția de scenă a Selmei Dragoş. Pentru a pătrunde în lumea copiilor nevăzători, publicul e invitat de la început să aleagă între a vedea spectacolul integral, sau a-l simți pe bucăți, aşa cum fac elevii nevăzători, invitați la Replika. Şi cum face şi unul din personaje, fetița oarbă (Elisa Păuna), care urmează chemarea mamei ei (Mihaela Rădescu) de a străbate lumea, ținându-se de un fir al Ariadnei, la capătul căruia mama va dispărea în final (căci toți părinții se duc la un moment dat din viețile noastre), după ce şi-a învățat copila să trăiască şi să cunoască lumea.

Asemenea ei, publicul (nevăzător) are acces la o carte cu pagini încărcate de mici obiecte sau basoreliefuri din texturi diverse, care evocă traseul inițiatic al fetiței: casă, soare, grădină, scorbură etc. Şi văzătorii pot face experiența, pentru a încerca, preț de o oră, să “vadă” lumea pipăind-o, mirosind-o, auzind-o, aşa cum fac nevăzătorii (spațiu şi instalație tactilă: Gabi Albu). Un exercițiu artistic menit a zgudui prejudecăți, a stimula empatia şi întelegerea umană, printr-un demers artistic atent la detaliu şi plin de delicatețe.

Că demersul celor de la Replika este unul al unor artişti activişti social ne-o dovedesc cele 30 de spectacole noi, 22 de ateliere cu copii şi adolescenții şi 18 proiecte desfăşute de ei, ce abordează nu doar problemele şcolii, ci ale educației în sens larg, ale drumului învățării lucrurilor care ne fac oameni.

Ce ştim despre cei care ne-au crescut, mai avem amintiri despre ei, sau i-am uitat?  “Bunica e forță!” (text Mihaela Michailov şi Ioana Petre) tocmai un astfel de traseu afectuos al memoriei ne propune, în încercarea de a evoca ce ştim sau a imagina ce nu ştim despre figura tutelară a oricărei copilării, cea a bunicii. Silvana Mihai şi Mihaela Rădescu dau viață cu multă emoție, acestei căutări în timpul de început al oricărei vieți.

Tot un omagiu adus femeii, celei care ne aduce pe lume şi ne învață să facem primii paşi este puternicul spectacol “Toată liniştea din lume” (text: Mihaela Michailov şi Radu Apostol). Katia Pascariu este Mama, cea care, singură, trebuie să aibă grijă de doi copii, dintre care unul cu grave probleme de sănătate. Cu forță conținută, cu răbdare, cu tandrețe, cu disperare, cu furie şi resemnare, această mamă copleşită ades de dificultatea situației ei, dar necedând niciodată, trebie să ia o decizie grea. Şi se luptă până la capăt. Un one-woman show în care Katia Pascariu străluceşte, oferind publicului, vreme de o oră şi jumătate, un carusel amețitor de emoții, din care publicul iese cu greu, la final.   

Sărbătorind nouă ani de când s-a stabilizat în cartierul Tineretului din Bucureşti, Centrul de Teatru Educațional Replika i-a adus împreună pe creatori care au fost preocupați de această formă de teatru implicat în comunitate cu mult înainte de a decide să lucreze împreună. Din 2001, de pildă, Radu Apostol se dovedea preocupat de problema crescândă a copiilor străzii, realizând cu un grup de astfel de adolescenți, împreună cu doi actori ai Teatrului “Ion Creangă” din Bucureşti, spectacolul Ácasă”.

De asemenea, la sfârşitul primului deceniu  al noului mileniu,  echipa care a realizat spectacolul “Familia Offline”, ce trata problema copiilor lăsați în țară de părinții plecați la lucru în străinătate, a devenit motorul pentru fondarea Centrului, cu toții crezând în teatru, ca “forma cea mai empatică de educație colectivă”.

Cu un asemenea trecut şi prezent, în care artiştii de la Replika au dovedit că ştiu să comunice şi să lucreze cu diverse comunități aflate în dificultate, pentru a atrage atenția asupra inegalităților din societate, mi se pare sigur că sărbătorirea unui deceniu de existență şi viitorul artistic al acestor activişti implicați în problematicile sociale este asigurat. În primul rând prin pasiunea lor de a spune adevărul şi de a-l face auzit în spațiul public. Oferind liber acces oricui, la programele lor. Programele unor cetățeni liberi.