87% şi perversitatea alegerilor ȋn România

La mijlocul lui martie am urmărit, ca pe un fapt banal, ȋnregistrarea unei noi „victorii” electorale cu 87% din voturi a lui Vladimir Putin.

Nesurprinzător, ştiam deja că ordinul ȋn sistem era de 75% şi depăşirea planului cu 15 procente este obisnuită ȋn sistemele care sugrumă orice urmă de viaţă democrată. Nimic nou.

Nouă, ȋnsă, este seninătatea cu care ȋn România se declară intenţia celui mai puternic actor electoral de a câştiga 90% din primării şi 95% ȋn consiliile judetene. Nu există, prin insăşi natura sistemului, nici o democraţie ȋn lume ȋn care o singură construcţie politică să controleze aproape ȋn totalitate administratia locală. Declaratia insăşi şi, cu atât mai mult, intenţia sunt o sfidare la adresa democraţiei şi a alegătorilor români şi o declaraţie de intenţie de putere absolută. Pasivitatea cu care este receptata o astfel de declaraţie este ȋncă o dovadă că ne obişnuim, pas cu pas, cu siluirea democraţiei şi cu o situaţie căreia obişnuiam să ne opunem.

Mai rău este că o astfel de „realizare” este posibilă.  Nu datorită performanţei politice a partidului/partidelor care şi-o propun, performanţă pe care de altfel cetatenii o apreciază, conform sondajelor, ca nesatisfăcătoare. Ci datorită cadrului legislativ electoral, care favorizează, la orice pas al procesului, partidele mari. Cu cât mai mari, cu atât mai bine se vor pozitiona ȋn alegeri, in repetate cercuri vicioase care duc, ȋncet dar constant, la construcţia unui mamut politic a cărei simplă existanţă sfidează regulile democraţiei. Legea electorală pune ȋn calea partidelor mici şi a candidaţilor independenţi toate obstacolele posibile, sugrumand astfel, legal, performanţele lor electorale.  

In primul rând, partidele parlamentare sunt finanţate din bani publici, adică ai noştri. Fiecare cetăţean plătitor de impozite şi taxe finanţează generos partidele, cu cât mai mari cu atât sunt mai bine finanţate. In mod pervers, candidaţii independenţi şi partidele mici nu primesc niciun ban public ba chiar, ca cetăţeni plătitori de taxe, contribuie la finanţarea partidelor ȋmpotriva cărora candidează. O perversitate politică pe care societatea civilă a reclamat-o ȋn repetate rinduri, fara succes. O mare parte din aceste finanţări, in 2023 ajungind chiar la jumătate, merg către contracte cu mass media şi acţiuni de propagandă lipsite de transparenţă (www.banipublici.ro ). In ciuda insistenţelor societăţii civile, partidele ȋncă refuză să declare contractele cu mass media pentru anul trecut. Aceste contracte le permit o foarte buna vizibilitate, creând candidaţilor independenţi şi partidelor mici, al căror acces la mass media este considerabil mai redus, ȋncă un handicap – cel de vizibilitate. Lucrurile nu stau altfel in reţelele sociale, şi acolo banii investiţi ȋn promovare şi creare de material scris sau vizual generează, sau nu, vizibilitate.

 In al doilea rind, strângerea de semnături crează un al treilea, sau poate cel mai important, handicap electoral. Un candidat independent sau un partid mic se văd nevoiţi să strângă 100.000 sau 200.000 de semnături (pentru alegerile europarlamentare, respectiv prezidenţiale), un efort considerabil organizatoric, financiar şi uman. Din nou, partidele mari sunt imens avantajate de aparatul de partid, foarte numeros şi bine pus la punct ȋn treizeci de ani de funcţionare. Si tot ȋn mod pervers, folosesc pentru aceasta bani proveniţi din taxele noastre, inclusiv cele ale candidaţilor independenţi şi ale membrilor partidelor mici. Mai mult, perioada de strângere de semnături este foarte scurtă, 25 de zile pentru europarlamentare, respectiv 20 pentru prezidentiale. Un nou avantaj pentru partidele mari.

In al treilea rând, candidaţii independenţi nu au dreptul să nominalizeze membri ȋn comisiile secţiilor de votare, la nici una dintre alegeri. Işi pot trimite observatori, dar nu membri. Observatori pe care trebuie şi pe aceştia să ȋi platească din propriul buzunar, ȋn timp ce, din nou, partidele mari plătesc membri ȋn comisiile secţiilor de votare din bani publici. Din nou candidatii independenti si partidele mici isi finanteaza contra-candidatii.  

Sistemul, fără să includem neregulile şi manipulările electorale ȋn discuţie, defavorizează candidaţii independenţi şi partidele mici, lăsând foarte puţin loc unui joc democratic, unei competiţii electorale cu şanse egale pentru toţi participanţii. Dacă includem ȋn ecuaţia electorală şi posibilitatea neregulilor - furtul sau cumpărarea de voturi, folosirea resurselor administrative pentru campanie - ȋnţelegem că pericolul ca cele 90% să nu fie doar o aberaţie este real. Nu plec de la prezumţia de vinovăţie, includ doar ȋn ecuaţia electorală percepţia a jumatate dintre români, care nu cred ȋn corectitudinea alegerilor, adică ȋn ceea ce este fundamentul democraţiei.

Cum s-a ajuns aici? Incetul cu ȋncetul, prin schimbări legislative succesive, ignorare repetată a opiniei publice, ȋmpingerea limitelor democraţiei cu fiecare alegere. Intr-atât incât ceea ce avem seamănă, pe ici pe colo, dar nu este, ȋn punctele esenţiale, un sistem democratic.  Ce mai putem face? In primul rind să intelegem. In al doilea, să ajutăm candidaţii independenţi şi partidele mici să strângă semnături, să ajutăm jocul electoral să fie real, viu si democratic.

Sa nu ajungem la 87%. Altfel, in Romania democratia moare sub ochii nostri.