72 de ani de la Genocidul împotriva romilor, în timp ce în Bucureşti, femei rome fac greva foamei

Porajmos (în limba romani, distrugere) sau Samudaripen (ucidere în masă) sunt poate cuvintele de care se tem cel mai mult romii. Sunt cele care exprimă genocidul nazist în care se estimează că o jumătate de milion de romi au murit în lagărele de concentrare, ucişi, din cauza foametei sau a bolilor.

Comemorăm 72 de ani de la Porajmos, Holocaustul romilor, la Auschwitz-Birkenau, exact în locul în care se afla Zigeunerlager, lagărul de concentrare în care romii nu mai erau trataţi ca oameni.

În 16 mai 1944, naziştii plănuiseră „soluţia finală“ pentru familiile rome şi sinti de la Auschwitz, adică lichidarea totală a lăgărului, însă s-au lovit de rezistenţa acestora care, înarmaţi cu bâte, pietre şi instrumentele de muncă, au alungat cele 60 de gărzi S.S.

Curajul şi rezistenţa cu care romii au înfruntat naziştii nu i-au ajutat decât să-şi amâne moartea cu două luni şi jumătate căci, în noaptea dintre 2 şi 3 august 1944, au fost gazaţi şi apoi arşi ultimii prizonieri ai Zigeunerlager, adică 2.897 de persoane, în mare parte femei, copii şi bătrâni.

Ieri, pe 2 august, la exact 72 de ani, 350 de tineri romi din toată lumea au venit să onoreze memoria înaintaşilor lor, exterminaţi cu atâta ură de către naziştii germani şi aliaţii lor.

Ne aflăm în locul în care erau situate barăcile romilor – „loc sacru“ pentru noi, aşa cum zice unul dintre supravieţuitorii Porajmos-ului.

Este cald, peste 30 de grade, dar pe mulţi dintre noi ne trec fiori reci. Poţi să simţi în aer suferinţa, frica, oroarea. O mulţime de emoţii şi sentimente te invadează şi ştii că niciodată până acum nu ai avut o imagine atât de clară asupra morţii. Şi tu eşti rom/ă. Te identifici. Dacă trăiai acum 72 de ani, ai fi putut să fii în locul lor. Doar pentru că te-ai născut într-o etnie, iar alţii au puterea să decidă printr-o lege că e impură şi că tu eşti „mai puţin om“. Dacă erai tot femeie, ai fi fost violată de zeci de soldaţi. Dacă erai mamă, ţi-ai fi văzut copilul izbit cu capul de atâtea ori până când creierul i se lipea de zidurile barăcilor, spre amuzamentul naziştilor. Bebeluşii erau ţinuţi de un picior şi împuşcaţi în cap. Ştiu vă e greu să citiţi toate astea, dar cred că e nevoie. Dacă ne amintim, nu mai permitem din nou să se întâmple.

Unul dintre cele mai inspiraţionale discursuri pe care le-am auzit ieri la Auschwitz a fost al supravieţuitorului rom din Franţa, Raymond Gureme. La numai 15 ani, Raymond împreună cu familia lui, care se ocupa cu circul şi deţinea un cinema, au fost trimişi în lagărul Linas-Monthlery, din sudul Franţei. De şase ori. în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a scăpat de nazişti, fugind din fiecare lagăr în care era închis, ajutat de mişcarea de rezistenţă care se opunea nazismului: 

„Să scap, să fiu liber cu orice preţ, asta mă ţinea în viaţă“, ne poveşteste bătrânul de 91 de ani.

Nu pierde nicio ocazie să le vorbească tinerilor despre iadul Holocaustului, oriunde are oportunitatea, iar ce îl ţine în viaţă este această misiune de a lăsa mesajul lui în lume. Însoţit de una dintre multele nepoate şi nepoţi pe care îi are, Raymond, cel care a fugit de moarte cu orice cost, ne spune că vrea să mai trăiască încă 50 de ani ca să fie sigur că genocidul va râmâne în memoria generaţiilor viitoare.

Evenimentele din ultimii ani ne arată însă cum mişcările naţionaliste, de extremă dreaptă, câştigă teren în Europa şi reprezintă o ameninţare la adresa minorităţilor, migranţilor, refugiaţilor. Argumentele care pledează împotriva acestora sunt aceleaşi pe care le foloseau şi naziştii: sunt antisociali, criminali, paraziţi. Mecanismele rasismului sunt foarte subtile: e total legitim să persecuţi un om, dacă tu stabileşti că etnia din care acesta face parte reprezintă un pericol. În această logică inversă, în care relaţia victimă-agresor este răsturnată, rasismul pare plauzibil pentru rasişti. Ei nu fac conexiuni logice între fapte – ura este legea lor.

Ştiu încă de pe acum că nu vor fi puţini cei care vor citi toate astea şi vor spera la un nou Holocaust. Succesele electorale ale partidelor de extremă dreapta din ultimul an, în Europa, ne spun că ar trebui să ne temem. Migranţii sunt demonizaţi, refugiaţii – în căutarea unui loc sigur în care se salveze de război – sunt consideraţi, din start, fără excepţie, terorişti, iar romii sunt grupul etnic cel mai discriminat din Europa.

La 72 de ani de la ruşinea umanităţii se pare că persecuţiile rasiale nu s-au încheiat.

România, cu un număr de 26.000 de romi deportaţi în lagărele naziste din Transnistria, este, după Germania, a doua ţară care se face vinovată de cele mai multe victime în Holocaust.

Şi iată că azi, în Polonia, la Auschwitz, comemorăm Holocaustul, în timp ce în România femeile rome evacuate de pe Strada Vulturilor 50, acum aproape doi ani, fac greva foamei pentru a le fi respectat lor şi familiilor lor dreptul la locuinţă.

În Uniunea Europeană sunt 11 milioane de case goale, în timp ce persoanele fără adăpost sunt estimate la 4 milioane, iar lucrul acesta ne spune multe despre politicile discriminatorii de acordare a locuinţelor sociale. Famillile de pe Strada Vulturilor care, după ce au fost evacuate abuziv, locuiau în stradă în barăci improvizate ce au fost demolate zilele trecute la ordinul primarului Negoiţă acum nu mai au nici măcar dreptul să stea pe stradă. Unde aţi dori, domnule primar, să-i evacuaţi pe romii din Vulturilor 50? I-aţi evacuat din case, acum şi de pe stradă, care este „soluţia dumneavoastră finală“ pentru aceştia?

Niciun oficial român nu a fost astăzi la Auschwitz ca să-şi exprime solidaritatea cu victimele rome.

Dar mesajul lui Raymond, supravieţuitorul, va rămâne în inimile şi minţile noastre până când ţările în care trăim vor fi un loc sigur şi pentru noi, romii, un loc în care nu vom mai îndura persecuţii şi umilinţe, în care nu vom mai fi nevoiţi să facem greva foamei pentru a ne câştiga drepturile:

„Confesiunea mea este pentru tineri: nu vă lăsaţi viitorul în mâinile nemernicilor. Trebuie să rezistaţi. Trebuie să rezistaţi discriminării, rasismului, evacuărilor violente ale căror victime cad romii şi migranţii. Noi, cei bătrâni, am aprins flacăra. Acum este timpul ca voi, cei tineri, să o faceţi să crească şi să devină mai puternică.“