2015: o ţintă nu ratată, ci nerealistă!

Unii comentatori vorbesc despre ratarea ţintei de aderare la zona euro (în 2015) pornind de la o declaraţie a unui oficial al BNR. În fond, ce a spus Valentin Lazea, economist şef al băncii centrale a României, era secretul lui Polichinelle în lumea economiştilor avizaţi.

Pe de o parte, dincolo de criterii nominale (nici ele uşor de îndeplinit în mod durabil)  intervin dificultăţi insurmontabile în a înregistra convergenţa reală (de productivitate şi competitivitate, de funcţionare a instituţiilor) într-un orizont de timp apropiat, de câţiva ani. Pe de altă parte, funcţionarea defectuoasă a zonei euro ridică numeroase semne de întrebare pentru grăbirea unui proces. Prin urmare, România nu ratează o ţintă, ci aceasta din urmă a fost fixată/menţinută fără a se ţine cont de repere corecte; trebuie să ne întoarcem la raţiune economică, la realism. 

Se argumentează de către unii că avem nevoie de obiective mobilizatoare, care să disciplineze politici economice şi să ordoneze eforturi. Ce nu se înţelege(a) este că aderarea la NATO şi UE a fost mult mai uşor de perceput/îmbrăţişat de către cetăţeni; cele două organizaţii sunt încărcate şi de o simbolistică mult mai relevantă pentru oameni ce au vrut să scape de sistemul de comandă (comunist). În timp ce zona euro este o denumire destul de tehnică şi care şi-a pierdut aura (mai ales de când a izbucnit criza) de nucleu dur al UE în sensul lipsei clivajelor.

Există în teoria comunicării (în economie am spune €œ"signalling”/semnalizare) un principiu care spune că ce vrei să transmiţi trebuie să fie cât mai credibil. Contează mult pentru cei ce decid şi vor să obţină sprijinul cercurilor de afaceri, al cetăţenilor în general că obiectivele asumate să fie realizabile, chiar dacă sunt ambiţioase. Problemă mare cu 2015 menţinut era că orizontul de timp nu ţinea/ţine cont nu numai de imposibilitatea de conformare cu criterii de convergenţă nominală şi reală; el era/este în divorţ cu mesajele care veneau/vin din zona euro, adică dintr-o arie aflată în criză acută.

Când avem milioane de cetăţeni ce trăiesc în ţări din zona euro (mai ales în ţări aflate în mare suferinţă economică), când cei de acasă sunt bombardaţi informatic privind ţări din zona euro care sunt ameninţate de intrare în incapacitate de plată, a vorbi despre intrare în 2015 pare un non-sens. Aici găsim şi explicaţia pentru care celelalte ţări intrate în UE în 2004 şi 2007 şi care nu fac parte din zona euro au intrat în expectativă. De notat că şi FMI, inclusiv în ultimul raport privind România (din octombrie 2012), remarcă că România se cuvine să cântărească renunţarea la cursul de schimb (la politica monetară) prin aderarea la zona euro. 

România are angajament de aderare la zona euro, dar acest proces nu este predeterminat în termeni calendaristici, mai ales în circumstanţele actuale. Grija noastră cea mare trebuie să fie rezolvarea crizei din zona euro întrucât depindem covârşitor de ce se întâmplă acolo (nu mai amintesc probleme financiare pe plan global). De aceea, Uniunea Bancară (UB) este de maxim interes pentru noi.

Este esenţial ca Romania să participe la activitatea UB şi eu cred că se pot găsi modalităţi în acest scop chiar dacă ea nu va deveni membru al zonei euro într-un orizont de timp apropiat.