Primăria Zalău a plătit drepturi de autor chiar şi pentru cai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Zalău a plătit 10.500 de lei taxe pentru drepturi de autor la Uniunea Compozitorilor. Suma cu care primăria a contribuit lea cheltuielile organizatorice ale celor două festivaluri, pe lângă sumele adunate din sponsorizări şi chirii a fost de 38.500 de lei.

Municipalitatea a plătit 224.000 lei pentru cele trei zile de sărbătoare din perioada  29-31 iulie. La bugetul local s-a adunat această sumă din sponsorizări, 169,000 lei iar din chiriile pe care cei 111 agenţi comerciali le-au plătit pentru spaţiile închiriate 55,714 lei.
Viceprimarul Daniela Coţa a declarat în cadrul unei conferinţe de presă: “Este îmbucurător faptul că, la fel ca anul trecut de altfel, efortul financiar propriu pentru organizarea acestor sărbători este din ce în ce mai redus. Din bugetul propriu al Primăriei Zalău s-a cheltuit suma de 38.500 de lei pentru organizarea “Zilelor Oraşului” şi a Festivalului Roman “Zalău-Porolissum”. Primăria a plătit printre altele şi taxe pentru drepturi de autor :”Un cost destul de mare în acest an a fost reprezentat de taxa la Uniunea compozitorilor, unde s-au plătit drepturi de autor, inclusiv pentru materialele de promovare, şi pentru caii pe care i-am închiriat. ”Valoarea taxei plătită la Uniunea compozitorilor a fost de 10.500 lei, sumă nejustificată” a conchis Daniela Coţa.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate