Pescarii ce şi-au instalat rulotele pe malul Vârşolţului, evacuaţi până mâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zecile de pescari care şi-au instalat abuziv rulotele sau colibele improvizate tocmai în zona de protecţie a lacului de acumulare de la Vârşolţ trebuie să-şi strângă până mâine catrafusele.

Anunţul a fost făcut de prefectul Alexandru Vegh, care, în urma unor sesizări primite de la proprietarii terenurilor din zonă, folosite fără niciun drept de pescari, dar şi de la alţi pescari, care nu mai aveau acces la un loc de pescuit din cauza acestora, a convocat joi toate instituţiile implicate. "Am constatat că aceşti pescari amatori, care se consideră băştinaşi acolo, nu respectă nicio lege", a declarat, într-o conferinţă de presă, prefectul, precizând că a dispus ca până luni toate rulotele şi construcţiile provizorii ridicate acolo să dispară. "Cei care nu se conformează vor fi evacuaţi cu forţa de jandarmi".

Lacul alimentează cu apă potabilă peste 100.000 de sălăjeni

Prefectul Alexandru Vegh spune că, pe lângă încălcarea propietăţii, de care se fac vinovaţi pescarii în cauză, aceştia nu respectă nici Legea Apelor, care interzice camparea sau amplasarea unor construcţii în zona de protecţie a lacurilor de acumulare, cu atât mai mult cu cât în acest caz este vorba despre lacul care alimentează cu apă potabilă Zalăul, Şimleul şi mai multe comune din judeţ. "Nici nu mai vorbesc de faptul că aceşti pescari îşi fac necesităţile pe marginea lacului. Unul dintre ei chiar mi-a arătat şanţul pe care îl foloseşte în acest sens, convins că acesta nu se vărsa în lac. Dar, bineînţeles, nu era aşa", completează prefectul.

Pentru ca pasionaţii să poată pescui la Vârşolţ în condiţii decente de acum înainte şi fără a încălca legi, autorităţile vor amenaja, lângă drumul judeţean, o parcare cu toaletă, unde îşi vor putea lăsa maşinile şi de unde vor pleca, pe jos, cu undiţa la mână, spre malul lacului . "Dacă vor să-şi amplaseze şi rulote, vor trebui să se înţeleagă cu proprietarii. Dar în afara zonei de protecţie", explică el.

Situaţia durează de 15 ani

Prefectul mai spune că unul dintre pescarii somaţi să evacueze zona i-a reproşat că astfel de construcţii există pe malul lacului Vârşolţ de 15 ani, fără să fi venit cineva să le conteste. "Eu i-am spus că nu este treaba mea ce s-a întâmplat aici înainte. Important este ca acum să facem ordine. Chiar dacă-i supărăm pe câţiva, o să-i ajutăm pe alţii. Şi o să ecologizăm zona", precizează el.

Mai multe pentru tine:
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat