Mersul cu ATV-ul ori cu scuterul dăunează grav integrităţii corporale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Niciunul dintre tinerii implicaţi în accidente nu purta cască de protecţie

Au simţit-o pe pielea lor mai mulţi tineri din Sălaj, implicaţi ieri în trei accidente de circulaţie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, primul s-a produs în jurul orei 14,00, în localitatea Cheud, unde Laurenţiu T., în vârstă de 14 ani, conducea ATV - ul proprietatea familiei, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum iar într-o curbă la dreapta  a intrat pe contrasens, în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus. În urma coliziunii, sora conducătorului de ATV, în vârstă de 21 de ani, a fost rănită grav. Atât conducătorul autoturismului, cât şi cel al ATV - ului au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Minorul nu poseda curs de legislaţie necesar pentru conducerea mopedelor şi nici el, nici pasagera nu au purtat casca de protecţie în timpul mersului.

O oră mai târziu, M. Ioan, 26 ani, din Şimleu Silvaniei, conducea un autoturism proprietatea altei persoane, când a accidentat uşor un biciclist de 14 ani, care circula din sens opus şi care a efectuat viraj la stînga, fără a semnaliza şi fără să se asigure.

În jurul orei 18,15, B. Daniel, 20 ani, din Rona, conducea mopedul proprietate personală pe o stradă din Jibou, când a intrat în depăşirea unui autoturism staţionat, dar nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de mers, a pierdut controlul mopedului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma accidentului, conducătorul mopedului şi o pasageră de 17 ani, care nu purta cască de protecţie, au suferit leziuni uşoare. Conducătorul mopedului nu se afla sub influenţa alcoolului.

Mai multe pentru tine:
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat