Medicii şi asistenţii Ambulanţei sălăjene îşi vor forma mâna pe un manechin de peste 80.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii a acordat Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Sălaj 81.000 de lei în vederea achiziţionării unui manechin computerizat destinat exersării tehnicilor de resuscitare.

Manechinul poate simula o mare parte din afecţiunile încadrate în sfera urgenţelor medicale şi va permite pregătirea profesională continuă a ambulanţierilor, asistenţilor medicali şi a medicilor de la Ambulanţa sălăjeană.

Potrivir directorului medical al SJA Sălaj, dr. Ioana Tămaş, „manechinul seamănă foarte mult cu un pacient, mimează respiraţia, gemetele, vărsăturile, poate fi intubat, are pat vascular şi poate mima tulburările de ritm, astfel încât să ne permită executarea de exerciţii complexe privind resuscitarea cardio-respiratorie". În situaţiile în care intervenţia nu este corectă ori medicamentul administrat nu este bun, manechinul moare, softul declarându-l „decedat”.

Personalul medical va putea să repete procedura până ce reuşeşte, astfel încât în faţa unui pacient adevărat să nu facă nicio greşeală.

Reprezentantul Ambulanţei a mai precizat că deficitul de medici continuă să fie o problemă spinoasă, în condiţiile în care din totalul de 19 posturi de medici prevăzute în normativul de personal, doar cinci sunt ocupate, patru specialiştii asigurând munca în teren, iar un altul ocupând funcţia de director medical. „Avem un singur medic cu specializare în medicină de urgenţă, un altul de medicină generală cu atestat în domeniu şi doi medici de familie cu atestat în medicină de urgenţă (unul din ei lucrează la Jibou)”, a explicat directorul medical.
În aceste condiţii, la staţia centrală din Zalău există o singură linie de garză. Gărzile de aici sunt asigurate, pe rând, de către trei dintre medicii instituţiei, cărora li s-au adăugat şi doi medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

Vă mai recomandăm:

Salariaţii din spitalele sălăjene fac "grevă formală". Lider sindical: "Efectivul de personal nu ne permite mai mult"

Medicină făcută pe ghicite. Criza acută de doctori din Sălaj a dus la o situaţie critică: la Urgenţe se lucrează cu medici de familie şi cu rezidenţi

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet