La Zalău, lupta electorală a început mai devreme. Fostul şi actualul primar îşi aruncă săgeţi otrăvite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Căpîlnaşiu (stânga) a pierdut fotoliul de primar după 12 ani, în faţa lui Ionel Ciunt (dreapta) FOTO Andreea Vilcovschi

Deşi încă nu a început campania pentru alegerile parlamentare din acest an, politicienii sălăjeni au şi început să arunce săgeţile electorale.

Primul care a ieşit la atac este nimeni altul decât fostul primar al municipiului Zalău, liberalul Radu Căpîlnaşiu, care îl acuză pe actualul edil, social-democratul Ionel Ciunt, că risipeşte banul public pe lucrări de "peticire", dar şi că întârzie să demareze investiţii extrem de importante pentru reşedinţa de judeţ.

„Sincer, nu cred că aş fi băgat atâţia bani peticirea platoului de marmură, în condiţiile în care există un proiecte pregătit în perioada mandatului meu pentru a fi dedus pe fonduri, astfel încât să putem face economii la bugetul local”, a precizat Radu Căpîlnaşiu, cu referire la cei 150.000 de lei pe care actualul executiv al Primăriei Zalău l-a direcţionat către renovarea spaţiului din faţa Prefecturii.

Fostul primar a făcut referire şi la unele lucrări prevăzute în buget şi în lista de investiţii, dar care au fost lăsate în aer de noua conducere. Printre acestea, amenajarea parcării din spatele Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, extinderea cimitirului, modernizarea Pieţei Astralis ori continuarea investiţiilor pentru reabilitarea termică a blocurilor.

„Aştept să le văd realizate cu domnul primar Ionel Ciunt şi cu domnii viceprimari  în cizme şi în salopete, în oraş, la respectivele  lucrări, dând o mână de ajutor. Echipamentele au fost asigurate din prima zi, dar nu le-am văzut să fie folosite”, a mai spus Căpîlnaşiu, cu aluzie la gestul primarului în funcţie care şi-a prezentat echipamentul de lucru - cizme de cauciuc şi o salopetă - imediat după învestire.

Reacţia lui Ionel Ciunt nu a întârziat să apară, acesta acuzându-l pe contracandidatul de la locale că “aşa cum s-a obişnuit, a furat startul şi a început deja campania electorală. Este greu să primeşti sfaturi şi să ţii cont de părerile cuiva care a condus Primăria municipiului Zalău 12 ani şi care nu a făcut multe lucruri”.

Edilul Zalăului i-a reproşat liberalului tabloul deprimant al reşedinţei de judeţ după perioada „glorioasă” în care liberalul s-a aflat la cârma municipiului: „Ultimul loc din regiunea nord-vest din punct de vedere al absorbţiei fondurilor europene; fără o Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană; fără centură ocolitoare; fără parc industrial; fără cinematograf; fără un stadion modern; fără infrastructură rutieră, canalizare şi reţea de apă la peste 150 de străzi şi aceste exemple negative ar putea continua”.

În ceea ce priveşte intervenţiile ce s-au făcut la platoul de marmură, Ciunt îi explică lui Căpîlnaşiu că lucrările sunt „urgente" şi îi atrage atenţia asupra faptului că în loc să pună pe primul plan aceste investiţii, a preferat să aloce peste 170.000 de lei pentru achiziţia toaletei publice din Piaţa 1 Decembrie 1918.

Un alt reproş pe care îl aduce liberalului îl reprezintă datoria de 54,7 milioane de lei pentru un împrumut bancar, pe care actuala administraţie a moştenit-o, iar acum trebuie să o plătească. "Socotesc că e nevoie de mai multă decenţă atunci când faceţi aprecieri la adresa primarului şi a conducerii Primăriei municipiului Zalău”, îi mai spune Ionel Ciunt fostului primar de Zalău.

Vă mai recomandăm:

PNL Sălaj a făcut publică lista candidaţilor la alegerile generale. Cine sunt liberalii care se visează parlamentari

Alegeri locale 2016 Zalău. Rezultatele scrutinului din 5 iunie. Surpriză la Zalău: Radu Căpîlnaşiu a pierdut Primăria. Ionel Ciunt este noul edil

Pieţarii din Zalău, cu jalba-n proţap la Primărie. Ce îi nemulţumeşte în Hala Agroalimentară

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!