Deputat din Sălaj, acuzat de ANI că şi-a angajat, ilegal, fiul la cabinetul parlamentar. Cum se apără cel acuzat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iuliu Nosa, alături de familie la alegerile prezidenţiale din 2014

Deputatul PSD de Sălaj Iuliu Nosa este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că şi-a angajat fiul la cabinetul parlamentar, deşi legea interzice acest lucru. Deputatul se apără spunând că nu el l-a angajat, ci Secretariatul Camerei Deputaţilor.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul a 32 foşti sau actuali parlamentari (14 actuali deputaţi, 17 foşti deputaţi şi un senator), care şi-au angajat rudele în cadrul birourilor parlamentare. Potrivit unui comunicat de presă al ANI, valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese este de 1.062.798 Lei (aprox. 240.000 Euro).


Printre cei 32 de parlamentari se numără şi deputatul de Sălaj Iuliu Nosa, aflat în funcţie şi în acest mandat, care, potrivit ANI, ”a încheiat, în legislatura 2008 - 2012, un contract civil şi un contract individual de muncă prin care şi-a angajat fiul în funcţia de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003. În baza contractelor încheiate, fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 35.971 Lei, la care se adaugă indemnizaţia pentru creşterea copilului pe care a primit-o timp de un an, începând cu data de 20 martie 2012”.


În replică, deputatul Iuliu Nosa recunoaşte că fiul său, Ionuţ, a lucratîn perioada iunie 2010 - martie 2012  în cadrul cabinetului său parlamentar, ca şi consilier, însă spune că nu el a fost ce care l-a angajat. ”Nu eu l-am angajat ci Secretariatul General al Camerei Deputaţilor – secretarul general a semnat contractul de muncă. În această vară am primit o înştiinţare de la ANI, prin care m-au anunţat că sunt verificat şi le-am comunicat şi lor acelaşi lucru: că nu eu am făcut angajare. Aştept să văd ce se va întâmpla în continuare”, ne-a declarat deputatul.

Vă mai recomandăm:

Se schimbă viceprimarii Zalăului. Daniela Coţa va fi înlocuită de Claudiu Bîrsan, după mai bine de un an de procese

Primar de oraş, trimis în judecată cu alţi angajaţi din primărie, pentru abuz în serviciu. Procurorii vorbesc despre jonglerii cu terenuri şi decontări fictive


 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”