Clădirea Secţiei de Dermato-Venerice trece la noul proprietar. Ce va face el acolo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În locul secţiei de dermato-venerice ar urma să fie făcut un cămin de bătrâni FOTO Arhivă

Clădirea în care a funcţionat în ultimii zeci de ani Secţia de Dermatologie – Venerologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău este, de zilele acestea, în mod oficial a noului proprietar, clujeanul Marius Terdic, care, în calitate de moştenitor al Mariei Viorica Terdic,  a obţinut în instanţă o hotărâre definitivă şi irevocabilă de retrocedare a clădirii.

Acesta a plătit săptămâna trecută suma de aproximativ 130.000 de euro, cu titlul de despăgubiri, stabilită de instanţă conform ca "diferenţa dintre valoarea materialelor şi a muncii pentru Corpul nou P+1E din cadrul Secţiei de boli dermato-venerice şi valoarea anexelor demolate”. Este vorba, mai exact, despre contravaloarea construcţiilor făcute de stat acolo după naţionalizarea clădirii ce a aparţinut familiei sale.
Managerul Spitalului Judeţean, Laurenţiu Barna, a confirmat că banii au intrat vineri, 15 martie, în contul spitalului, dar spune că nu ştie când vor fi mutaţi, efectiv, din acel spaţiu, pacienţii şi personalul Secţiei de Dermatologie – Venerologie. „Aşteptăm să ne spună noul proprietar când să facem următorii paşi. Cert este că, în o lună, o lună şi jumătate vom avea şi o soluţie pentru mutarea secţiei”, ne-a declarat Barna, precizând că, cel mai probabil, ar putea fi vorba despre spaţiul eliberat deasupra ambulatoriului de specialitate prin mutarea secţiei de oncologie.


Cât despre clădirea de pe strada Corneliu Coposu, se pare că ea va fi valorificată de noul proprietar prin înfiinţarea acolo, în asociere cu investitori locali, a unui centru de îngrijire pentru vârstnici.
 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor