Bolile ascunse în spatele unei dureri abdominale. Simptomele care ar trebui să vă trimită de urgenţă la medic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Durerea abdominală este unul dintre motivele frecvente pentru care pacienţii ajung în Urgenţe pentru un consult medical, care să stabilească dacă se impune sau nu o intervenţie chirurgicală.

Durerea, indiferent de locul în care este ea localizată, reprezintă un mod prin care corpul ne transmite că ceva nu este în regulă. În funcţie de instensitatea şi de frecvenţa cu care apare, dar şi de celelalte simptome care pot să o însoţească, trebuie să luăm în calcul o vizită la medicul specialist.

O astfel de senzaţie resimţită în partea dreaptă, de jos a abdomenului, adică la nivelul fosei iliace dreaptă, este o manifestare clinică specifică mai multor afecţiuni şi care ar trebui să ne trimită la medic. Cea mai frecventă bănuială pe care ar putea-o avea un suferind în momentul în care se confruntă cu acest simptom este apendicita. Un consult de specialitate va stabili dacă bănuiala este sau nu întemeiată, dar şi tratamentul ce se impune.

"Apendicita acută este un diagnostic greu de stabilit la debutul bolii deoarce în 80% din cazuri, durerea debutează în epigastru, după care migrează în fosa iliacă dreaptă şi este însoţită de greaţă, vărsături, lipsa poftei de mâncare, subfebrilităţi, uneori chiar tulburări de tranzit. Trebuie să înţelegem că nu orice durere în fosa iliacă dreaptă înseamnă apendicită acută", atenţionează dr. Mihai Iuhas, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.

Colon iritabil sau pietre la rinichi

Potrivit spuselor sale, o durere în partea dreaptă a abdomenului poate avea alte cauze gastrointestinale, precum sindromul de colon iritabil sau diverticulita. Cel dintâi se manifestă prin dureri însoţite de modificarea tranzitului intestinal, meteorism, flatulenţă, constipaţie sau diaree, în timp ce în cazul diverticulitei (inflamaţia diverticulilor), pe lângă durere apare de febra, greaţa, vărsăturile sau scaune cu sânge.

De asemenea, poate fi o colică renoureterală dreaptă, cauzată de migrarea calcului (pietrei). O astfel de durere apare în caz de litiază renală, cunoscută popular sub denumirea de "pietre la rinichi", alături de usturimi la urinare, hematurie, greaţă, inapetenţă, vărsături şi febră.

În cazul femeilor, afecţiunile de ordin ginecologic pot determina o astfel de suferinţă fizică. "Durerea poate avea cauză ginecologică; spre exemplu o anexită dreaptă, o boală inflamatorie pelviană sau între zilele 11 şi 17 ale ciclului menstrual, în perioada ovulatorie, cand se rupe un folicul, iar lichidul eliminat cauzeaza sensibilitate în fosa iliacă dreaptă. O durere în aceeaşi zonă a corpului mai poate apărea chiar şi în cazul unei sarcini extrauterine drepte", explică medicul. Acesta susţine că nu trebuie exclusă nici o inflamaţie a ganglionilor mezenterici, în cazul intercurentelor respiratorii, îndeosebi la copii. Există, însă, şi situaţii în care durerea localizată la nivelul musculaturii abdominale este declanşată de un efort fizic.

Simptome care însoţesc durerea în fosa iliacă dreaptă şi care ar trebui să ne trimită de urgenţă la medic

1. Nu puteţi merge cu uşurinţă sau mergeţi aplecat (înconvoiat);

2. Păşitul sau săritul vă cauzează durere abdominală severă;

3. Abdomenul devine destins sau foarte mare;

4. Scaunul este cu sânge sau negru;

5. Vărsătura este cu sânge, cu aspect verzui sau zaţ de cafea;

6. Dezvoltaţi o temperatură de peste 37,9°C;

7. Au apărut semnele de iritaţie peritoneală (semnul Blumberg ) – durere apărută la decompresia bruscă a abdomenului, la nivelul fosei iliace drepte. De obicei se apelează la această manevră când există suspiciunea de apendicită acută.

Mai puteţi citi:

Cât de eficiente sunt leacurile băbeşti pentru diabet - răspunsul medicilor

Care sunt semnele clare ale depresiei, boala secolului XXI. Dacă simptomele durează două săptămâni trebuie mers de urgenţă la medic

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța