Ziua porţilor deschise la Garnizoana Bârlad: “Armata - o şcoală altfel”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 08-09 aprilie 2015, militarii Garnizoanei Bârlad organizează evenimentul special „Armata – O şcoală altfel”

Evenimentul se desfăşoară în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, iniţiat de Ministerul Apărării Naţionale în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, având drept scop consolidarea parteneriatului dintre cele două instituţii.

Cu această ocazie, pe 8 aprilie, la Cercul Militar Bârlad, respectiv 09 aprilie, la sediul unităţilor militare din strada Tecuciului, Nr. 1-2, în intervalul orar 09.00-14.00, se va organiza ZIUA PORŢILOR DESCHISE.

Participanţii vor putea vedea sala de tradiţii militare, prezentarea activităţilor tehnico-aplicative de creaţie şi artistice organizate în cadrul Cercului Militar, iar la sediul unităţilor militare o expoziţie de tehnică şi echipamente militare, exerciţii demonstrative de tip DRILL-TEAM, imagini reprezentative din timpul executării tragerilor de instrucţie şi apreciere, precum şi elemente specifice traiului în condiţii de izolare (tipuri de focuri, capcane, adăposturi improvizate, etc.).

La aceste activităţi sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ şi mass-mediei, elevi din licee/ colegii, şcoli şi/ sau grădiniţe din Municipiul Bârlad şi localităţile limitrofe.

De asemenea, pe 9 aprilie, reprezentanţii Biroului de informare-recrutare din garnizoana Vaslui vor prezenta oferta educaţională a instituţiilor de învăţământ militar şi cariera militară.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare