A ales închisoarea în loc să facă muncă voluntară. Pățania unui interlop care a amenințat cu moartea un polițist

0
Publicat:

Un bărbat de 27 de ani a fost condamnat la închisoare cu executare pentru că a amenințat în repetate rânduri un polițist, iar ulterior, în instanță, a refuzat să presteze muncă în folosul comunității, astfel că judecătorul nu a avut de ales decât să îl trimită la închisoare.

Interlopul îl amenința cu moartea pe polițist de fiecare dată când îl amenda FOTO arhivă Adevărul

Judecătoria Huși a condamnat un tânăr de 27 de ani, membru al unui grup infracțional, la un an și șase luni de închisoare cu executare pentru ultraj. De asemenea, bărbatul a fost obligat să îi achite daune morale de 4.879 de lei polițistului pe care l-a amenințat cu moartea. Decizia instanței nu este definitivă.

Individul a ieșit în evidență prin modul inedit în care a comis ultrajul la polițist. Pe 28.02.2021, agentul rutier a oprit o mașină condusă de șoferul amintit pentru că acesta încălcase mai multe reguli de circulație și l-a amendat.

În aceeași zi, conducătorul auto a postat pe profilul său de Facebook o poză cu polițistul și mesajul ”dacă nu se iau măsuri, cu riscul de a face pușcărie sau altele, îl distrug, îl pun în 4 scânduri, mizerabil de om.” Pe 21.03.2021, individul a repetat isprava. A fost oprit de un echipaj rutier din care făcea partea și polițistul care îl amendase inițial pentru că depășise viteza legală.

A fost din nou amendat și i s-a suspendat și permisul de conducere. În aceeași zi, bărbatul i-a trimis unui coleg al polițistului un mesaj în care îi cerea să îi dea numărul de telefon al polițistului și să îi spună să îi dea înapoi permisul, altfel îl dă în judecată și „dau peste dânsul cu mașina unde îl prind. ”

Videoclipuri cu amenințări

Un coleg al agentului rutier a declarat în instanță că interlopul a postat pe Facebook mai multe videoclipuri în care îl ameninţa pe polițist, menţionând că este membru al unui grup infracţional organizat şi va merge să îi bată pe el şi pe membrii familiei acestuia.

De amintit este și că individul a refuzat ca judecata să aibă loc în procedura simplificată, ce i-ar fi permis să beneficieze de o reducere cu o treime a pedepsei, și le-a spus judecătorilor că preferă să facă pușcărie decât să presteze muncă în folosul comunității.

„Având în vedere că inculpatul nu şi-a dat acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, declarând în faţa instanţei că preferă să facă puşcărie decât să îşi dea acest acord, conform articolului 91, alineatul 1, litera c şi articolul 83, alineatul 1, litera c din Codul Penal, aceasta fiind o condiţie fără de care nu se poate dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere ori amânarea executării pedepsei, instanţa nu poate aplica decât o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenţie”, a stabilit judecătorul care a instrumentat cazul.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie