Sfaturi pentru cei care plănuiesc să se distreze pe faleza municipiului Tulcea în următoarele trei zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe faleza municipiului Tulcea a început deja petrecerea FOTO Adevărul

În perioada 15 - 17 august, peste 100 de jandarmi tulceni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul manifestărilor cultural – artistice dedicate Zilelor Municipiului Tulcea. În derularea activităţilor din această perioadă vor fi implicaţi peste 500 poliţişti de la ordine publică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, acţiuni speciale, poliţie rutieră, arme, explozivi, substanţe toxice.

Pe toată perioada de desfăşurare a evenimentelor, jandarmii  vor fi organizaţi în echipe mobile, patrule pedestre de ordine publică, cordoane de ordine, echipe operative de prevenire şi combatere a faptelor antisociale şi vor acţiona în „Piaţa Civică” şi pe Faleza municipiului Tulcea pentru prevenirea oricăror fapte antisociale la locul şi pe timpul desfăşurării manifestărilor cultural - artistice, asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.

Având în vedere că locurile aglomerate constituie mediul propice pentru săvârşirea unor fapte antisociale, Jandarmeria Tulcea recomandă cetăţenilor :

1.    să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete) şi să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia (aparate foto-video, bijuterii);

2.    să asigure autoturismele parcate în zonele autorizate şi să nu lase  la vedere în acestea bunuri de valoare (obiecte de îmbrăcăminte, bani, documentele personale sau ale maşinii);

3.     să adopte un comportament civilizat;

4.     să respecte regulile stabilite de organizatori;

5.     să nu forţeze cordoanele de ordine;

6.     să evite consumul excesiv de alcool;

7.     să nu depăşească limitele decenţei socio-morale în manifestările comportamentale;

8.    să evite persoanele care se află în stare de ebrietate şi să nu intre în discuţii contradictorii cu acestea, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică;

9.    să acorde o grijă deosebită copiilor care se pot rătăci cu uşurinţă în mulţime;

Cetăţenii pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea serviciului unic de urgenţă ”112”.

De asemenea, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea îşi va concentra acţiunile pentru asigurarea unui climat normal de ordine şi siguranţă civică, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, respectarea legilor, prevenirea, descoperirea şi combaterea infracţiunilor şi faptelor antisociale în perioada de referinţă.

Pentru a vă bucura de această perioadă, Poliţia Tulcea vă face următoarele recomandări:

1. la părăsirea domiciliului verificaţi dacă toate căile de acces sunt închise.

2. dacă părăsiţi localitatea nu vă lăudaţi cu acest aspect persoanelor necunoscute.

3.  lăsaţi pe cineva de încredere să vă verifice locuinţa pentru a nu avea parte de surprize neplăcute la întoarcere.

4. dacă vă hotarâţi să folosiţi autoturismul în zilele aglomerate fiţi atent unde alegeţi să îl parcaţi, asiguraţi-vă că toate uşile şi geamurile autoturismului sunt închise şi alarma este armată.

5. nu lăsaţi bunuri de valoare la vedere în autoturism. Prin spargerea unui geam riscaţi să fiţi deposedaţi de ele de către infractorii oportunişti.

6. poşetele şi genţile trebuie să fie ţinute cât mai aproape de corp şi să le aveţi în permanenţă închise.

7. portofelul nu va fi ţinut sub nicio formă în buzunare neasigurate.

8. atenţie la telefoanele mobile şi bijuterii – evitaţi să vă lăudaţi cu ele sau să le purtaţi în mod ostentativ.

9. în locurile aglomerate vigilenţa dumneavoastră trebuie să fie maximă atunci când sunteţi însoţiti de copii.

10. evitaţi consumul exagerat de alcool şi nu daţi curs vreunei altercaţii pornite spontan.

11. nu postaţi pe site-urile de socializare intenţiile dumneavoastră de a părăsi domiciliul pentru o perioadă determinată de timp şi nici nu vă lăudaţi cu bunurile din casă.

12. respectaţi normele legale aflate în vigoare cu privire la circulaţia pe drumurile publice şi evitaţi să conduceţi autorurismul dacă aţi consumat alcool.

Mai citiţi şi:

FOTO Să înceapă petrecerea! Primele terase la care se vor distra tulcenii în următoarele trei zile s-au deschis

Festivalul de C’arte Danubius, la prima ediţie. Din program: lansări de carte, spectacole de teatru, blues, jazz

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri