La Grindu: trupul neînsufleţit al unei femei, găsit plutind pe Dunăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupul a fost văzut luni, aproape de Grindu FOTO Arhivă Adevărul

Cadavrul a fost văzut luni după amiază, la Mila 71, aproape de localitatea Grindu din judeţul Tulcea. Astăzi urmează să fie efectuată necropsia, pentru stabilirea cauzei decesului.

La momentul de faţă nu se ştie nici cine este femeia, nici care sunt înprejurările în care aceasta a decedat. Din primele date, nu există urme de violenţă, astfel că anchetatorii nu au suspiciuni cu privire la deces.

„Nu are urme de violenţă, cel mai probabil cauza decesului este înecul. Dar astăzi va fi efectuată necropsia şi vom şti cu exactitate de ce a murit femeia“, spune Dumitru Hogea, şeful Biroului Poliţiei Transporturi Tulcea.

Este vorba despre o femeie de 50-55 de ani, de 1,50 metri înălţime, cu parul cărunt, tuns scurt. Femeia era îmbrăcată cu pantaloni de blug, trei sferturi, culoare neagră – cu buzunare aplicate cu clapetă, iar la partea inferioară aveau două clapete din acelaşi material, închise cu nasturi metalici. De asemenea, aceasta mai purta un maiou de culoare albă, cămaşă creponată – cu dungi verticale de culoare neagră pe fond bej, avea o giacă neagră din fâş cu buzunare aplicate cu clapetă şi capsă pe mâneca stângă, iar pe piept avea două buzunare aplicate cu capsă şi fermoar de închidere, mare,din plastic. Unghiile de la picioare erau vopsite cu culoare portocalie, în lobii urechilor avea cercei dintr-un metal galben, iar la mâna stângă avea un ceas metalic de damă cu inscripţia „Japana“, având curea din vinilin de culoare neagră.

În judeţul Tulcea nu există persoane dispărute care să corespundă semnalmentelor. Conform unor informaţii ale celor care se ocupă de acest caz, în judeţul Galaţi există o persoană dată dispărute şi care ar corespunde acestor semnalmente.

Cazul ucrainenilor dispăruţi în Reni şi găsiţi la Isaccea

Nu este prima dată când persoane care s-au înecat în alte zone au fost găsite la Tulcea. Cel mai cunoscut este cazul celor doi ucraineni care au dispărut în zona Reni au fost găsiţi în judeţul Tulcea. Pe data de 8 ianuarie 2013, cei doi bărbaţi, unul în vârstă de 57 de ani, altul de 39 de ani, ambii din Odessa, ieşiseră la pescuit în zona localităţii Reni. La un moment dat, amicii lor au văzut că nu mai sunt de găsit, iar în urma lor a rămas o barcă răsturnată.

Ambii ucraineni înecaţi la Reni au fost găsiţi în zona oraşului tulcean Isaccea. Explicaţia pentru diferenţa în timp (unul a ieşit la suprafaţă în martie, iar altul în mai), constă în greutatea celor doi: cel care era mai greu a ieşit primul.

Mai citiţi şi:

Un bărbat dispărut din Tulcea în luna mai a fost găsit înecat în Mehedinţi

Un constănţean s-a  înecat într-un canal de lângă Baia

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!