FOTO Cum arăta ia dobrogeană:  „dalmatică“ sau „chirachie“ pentru femeile din această parte a ţării

Reprezentanţii Muzeului de Etnografie şi Artă Populară (MEAP) Tulcea continuă seria poveştilor despre bluza tradiţională românească: acum despre ie ca obiect de patrimoniu.

Se referă, astfel, la ia ca obiect al patrimoniului muzeal (incluzând aici şi colecţiile private – deci „ia de muzeu“) şi ia ca obiect al patrimoniului virtual (practic aici vorbim despre iile din lada de zestre a oricărei sătence sau din garderoba oricărei orăşence).

„Ne permitem să vorbim despre ie la prezent pentru că este un obiect viu, care s-a rebrand-uit de-a lungul vremurilor şi se poartă practic şi astăzi, nu doar în situaţii excepţionale“, spun cei de la MEAP Tulcea.

Specialiştii spun că ia sau cămaşa înnobilează şi este înnobilată prin purtare (care îi aduce o plus-valore iei fiecărei doamne sau domnişoare).  

„Ia din patrimoniul muzeal sau ia tezaurizată este depersonalizată, în sensul că şi-a pierdut creatoarea şi purtătoarea (până la urmă vorbim despre ie ca obiect personal) şi de cele mai multe ori îmbracă neutrele manechine. În schimb, teoretic, are condiţii de conservare şi de etalare care îi oferă o durabilitate mai mare. În context muzeal putem vorbi despre mai multe paliere ale valorii, de la cea documentară până la cea expoziţională. Există situaţii în care, o ie / cămaşă degradată, sărăcăcios ornamentată, poate fi mai valoroasă decât o alta clasată în categoria Tezaur“, mai menţionează cei de la muzeu.

Astfel, pentru a prezenta „vrăjitoarea“, ca exponent la magiei negre (în expoziţia temporară legată de magie) s-au folosit piese vertimentare ponosite, în contrast cu cea care reprezenta magia albă (descântătoarea).

Ia din Dobrogea

Citând-o pe Steluţa Pârâu (Portul popular din Dobrogea, 2007), specialiştii de la MEAP discută despre bluza tradiţională din această zonă a ţării: aici s-a purtat „cămaşa dreaptă“ sau „de-a-ntregu’“, numită în literatura de specialitate „dalmatică”, din pânză învărgată („pânză cu chenar”) sau „chirachie” ţesută din bumbac şi borangic, cu ornament realizat cu acul (numit bibiluri, colţişori) şi aplicat la tivuri sub formă de feston sau dantelă.  

„În zona dunăreană, cămaşa prezintă o „platcă” ornamentală cu motive cusute (ceea ce lipseşte cămăşii din zona Lacului Razim) şi nu prezintă ornamente pe poale. Acest fapt însă nu exclude prezenţa iei în portul popular folosit de unele femei din această zonă, de-a lungul timpului. Fiind o arie de migraţie, colonizare şi metisaj cultural, în Dobrogea se întâlnesc şi piese vestimentare ale regăţenilor ce au devenit, în mod benevol sau obligat, dobrogeni“, mai spun cei de la MEAP.

Mai citiţi şi:

FOTO Bluza românească, în ceremonialul de nuntă la dobrogeni: ia, lucrată chiar de mireasă, era păstrată pentru ultimul drum

FOTO Legenda iei din denumirea localităţii dobrogene „Mahmud-IA“, spusă în versuri