Cazul taximetristului violat: Iată ce spune Luminiţa despre ce s-a întâmplat în apartamentul de pe strada Babadag!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luminiţa (sursa foto: Facebook)

Luminiţa Perijoc (30 de ani), este în continuare internată la secţia de Psihiatrie. În aceste zile expertiza urmează să fie finalizată: specialiştii vor stabili dacă Luminiţa avea discernământ sau nu în momentul comiterii faptei.

Femeia consumase foarte mult alcool în noaptea în care l-a agresat pe Nicolae Stan (34 de ani) din Tulcea, taximetristul care venise să îi aducă produsele comandate prin firma de taxi.

Click pe poze pentru fotogalerie!

Până la momentul de faţă femeia nu a dat o declaraţie completă în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în apartamentul de pe strada Babadag. A reuşit, însă, să ofere anchetatorilor o primă explicaţie. Luminiţa susţine că l-ar fi invitat pe taximetrist la ea în apartament, iar el ar fi venit voluntar (nu forţat, aşa cum spune Nicolae). Femeia susţine chiar că au împărţit vinul pe care îl adusese taxiemtristul. Pentru ceea ce s-a întâmplat după ce a pus mâna pe cuţit, Luminiţa nu are o explicaţie: spune că nu îşi mai aminteşte nimic, că i „s-a rupt filmul“ în acel moment.
Cel mai probabil, expertiza psihiatrică va scoate la iveală faptul că femeia avea discernământ în momentul comiterii faptei, mai ales că Luminiţa nu este luată în evidenţă ca având probleme psihice.


Nicolae Stan (34 de ani). Sursa foto: RTV

Dacă se constată că ştia ce face, Luminiţa Perijoc ar putea ajunge la închisoare (cinci-zece ani). Femeia ar putea fi acuzată de lipsire de libertate, viol şi tentativă de omor.

MĂRTURIA TAXIMETRISTULUI VIOLAT Mi-a spus: „În seara asta vei fi al meu!“

Povestea aproape INCREDIBILĂ a taximetristului agresat la Tulcea: A fost violat sub ameninţarea cuţitului!

CAZ ŞOCANT LA TULCEA Un taximetrist a fost sechestrat şi înjunghiat de o clientă


Cazul taximetristului violat, „eveniment cu incapacitate temporară de muncă“


Povestea taximetristului violat, subiect de prima pagină în presa britanică


Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete