VIDEO Ucigaşul poliţistului din Timiş a fost externat. A refuzat să mănânce cât timp a stat în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionel Marcel Lepa, bărbatul acuzat că l-a ucis pe poliţistul Cristian Amariei, a fost externat joi dimineaţa din Spitalul Municipal, acolo unde a fost internat pentru o operaţie de extragere a celor două gloanţe care l-au nimerit în timpul operaţiunii iniţiale de capturare.

Medicii Spitalului Municipal Timişoara au decis că Ionel Marcel Lepa, bărbatul care l-a ucis duminică, 2 iunie, pe poliţistul Cristian Amariei poate fi externat din spital. Supus luni, imediat după capturare, unei intervenţii chirurgicale de extragere a celor două gloanţe care l-au atins în momentul misiunii iniţiale de capturare, Ionel Marcel Lepa s-a recuperat în urma operaţiei suficient cât să poată fi externat.

De la Spitalul Municipal Timişoara, Lepa, aflat sub mandatul de executare a pedepsei pentru care a fost urmărit de poliţistul împuşcat, va fi dus la Penitenciarul Popa Şapcă. Aici va intra în carantină timp de 21 de zile, timp în care va fi supus unor evaluări medicale şi psihologice, iar după cele 21 de zile i se va stabili regimul de pedeapsă. Pentru pedeapsa pe care o are de executat, Lepa va fi încarcerat în regim închis. 

„În continuare va avea nevoie de îngrijiri medicale, se vor acorda probabil la dispensarul penitenciarului. Pe perioada internării nu au fost probleme, starea este bună. Nu a dorit să mănânce, i s-a administrat doar tratament perfuzabil. Ar fi putut să mănânce, dar a refuzat. Nu dorea să mănânce ca să nu fie transportat la grupul sanitar, la baie. Asta a fost afirmaţia dânsului. A spus că  <nu vreau să fiu dus de ăştia>, aşa a spus poliţiştilor. Personalul medical s-a comportat la fel ca şi cum se comportă cu orice pacient. A fost singur în salon şi a fost ăzit mereu de doi poliţişti”, a declarat Olimpia Oprea, managerul Spitalului Municipal din Timişoara. 

Vineri dimineaţa, în prezenţa unui avocat, bărbatul va fi dus la Parchetul Tribunalului Timiş pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect pentru uciderea lui Cristian Amariei. Ulterior, pe numele lui Lepa poate fi emisă ordonanţa de reţinere, iar ucigaşul poate fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

PE ACEEAŞI TEMĂ:
 

VIDEO A fost prins ucigaşul poliţistului din Timiş. Unde l-au găsit trupele speciale pe criminal
 

Cazul poliţistului ucis în Timiş: trimis la luptă cu o pocnitoare de pistol. Prioritatea lui Carmen Dan: înarmarea jandarmilor

VIDEO Şeful Poliţiei Române, la locul crimei în care un poliţist a fost ucis în misiune

Detalii din trecutul violent al ucigaşului poliţistului din Timiş: „În 1990, beat mort, a furat un tractor şi a omorât un om“

VIDEO Mărturia femeii care i-a dat primul ajutor poliţistului împuşcat: „Poliţia şi salvarea au venit cam târziu. Cred că a fost după o oră, foarte târziu!“

Vesta antiglonţ l-ar fi putut salva pe poliţistul Cristian Amariei. „Cum se poate apăra un poliţist cu pieptul gol şi cu pistol vechi de 45 de ani?”

VIDEO Prima reacţie a Poliţiei Române în cazul poliţistului ucis în misiune. Carmen Dan: „Se întâmplă şi astfel de tragedii”

Fugarul care a împuşcat mortal un poliţist este recidivst. A fost condamnat la 16 ani de închisoare şi era urmărit pentru că a atacat un fermier cu cuţitul

Filmul evenimentelor în cazul poliţistului din Timiş împuşcat mortal. Fugarul s-a ascuns într-o casă de unde a deschis focul

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată