Unul dintre eroii discreţi ai Revoluţiei din Timişoara: „Calea Martirilor este numele meu. Voi, tinerii, nu înţelegeţi ce înseamnă libertatea“
0La 25 de ani de la căderea comunismului, revoluţionarii din Timişoara încă sunt dezbinaţi, certându-se de multe ori pe drepturi sau pe cine a făcut mai mult pentru căderea regimului Ceauşescu. Între timp, nenumăraţi eroi discreţi ai Revoluţiei de la Timişoara îşi trăiesc viaţa fără a avea pretenţia de recunoaştere a vreunui merit pentru că au stat în faţa gloanţelor. Vă spunem povestea unui asemenea erou care a fost împuşcat la Revoluţie.
Nicu D. nu se consideră nici pe departe erou şi, deşi a acceptat să ne povestească prin ce a trecut în decembrie 1989, a vrut ca numele lui să rămână anonim: „Numele meu este Calea Martirilor”. Nu vrea să apară nici în poză: „Ar fi nedrept faţă de cei cu care am fost în stradă”.
În decembrie 1989, Nicu tocmai împlinise 30 de ani şi locuia în Calea Girocului. În data de 16 auzise despre mişcările din oraş şi văzuse Miliţie în zona Complexului Studenţesc. În data de 17 Decembrie, o porţiune din Calea Girocului era în lucru. Pentru a ajunge în centru şi pentru a evita şantierul, tancurile scoase din unitatea de la Giroc pentru a reprima Revoluţia, au intrat pe străduţele dintre blocuri. „Chiar în dreptul geamului meu a apărut o coloană de tancuri. În faţa lor era o maşină care nu era parcată foarte corect, le stătea în cale. Proprietarul maşinii a ieşit imediat afară şi i-a rugat pe militari să aştepte că îşi mută maşina. Cei care au trăit atunci ştiu cât de greu era să ai o maşină”, îşi aduce aminte Nicu D.
Tancurile, oprite cu mâinile goale
Timişoreanul îşi aminteşte cum proprietarul maşini a fost pur şi simplu ignorat, iar tancurile au trecut peste Dacie ca peste o coajă de banană. „În câteva secunde strada s-a umplut de oameni. A fost o furie colectivă. S-a depăşit o limită”, povesteşte timişoreanul. A fost momentul în care, ca la un semn, sute de mâini au pus mâna pe pietrele de pa strada aflată în lucru şi au început să arunce cu pietre în tancuri. Printre străduţe, oamenii au ieşit înaintea tancurilor, în intersecţia dintre strada Lidia şi Girocului, unde au reuşit să blocheze cele trei tancuri ale armatei.
„Cu mâinile goale, ne-am unit forţele şi am pus în faţa tancurilor un grup electrogen aflat pe şantier şi două firobuze care au fost luate pe sus şi pus în stradă. Atunci primul tanc s-a oprit, iar noi am fugit la ultimul tanc şi cu bare de fier beton de pe şantier am reuşit blocăm şenilele tancurilor. În acel moment coloana de tancuri s-a blocat”, a mai povestit Nicu D.
Ameninţat cu incendiera tancului, mecanicul conductor a ieşit din tanc cu mâinile la ceafă. „Atunci s-a strigat libertate. Pentru secunda aceea merita să trăieşti momentul. Era rănit, nu i-a făcut nimeni nimic”, a mai povestit timişoreanul. Acesta a mărturisit că în grupul de oameni a încolţit ideea de preluare a tancurilor şi atacării sediului Securităţii, dar în învălmăşeală tancurile au fost defectate.
„Băieţi, noi v-am iertat”
Cu tancurile blocate de revoluţionari, Armata a trimis o companie de soldaţi să recupereze tancurile. Militarii au primit ordin să tragă, dar oamenilor nu le-a venit să creadă că Armata îşi atacă propriul popor. „La un moment dat am simţit o arsură puternică în braţ, iar glonţul mi-a rămas blocat în braţ. M-am retras în scara blocului. Nu eram rănit grav, dar şocul a fost foarte puternic pentru că lângă mine au fost oameni care au căzut şi nu s-au mai ridicat”, a povestit Nicu D.
Timişoreanul avea o nepoată care lucra la Spitalul Judeţean şi l-a avertizat să nu cumva să se ducă la spital pentru că răniţii duşi acolo sunt împuşcaţi. „S-a tras până la trei noaptea pentru că cei care nu au fost răniţi se apărau cu pietre. A fost război. Nu îţi poţi imgina ce înseamnă focuri de armă între blocuri. La ora trei noaptea s-a pornit o furtună puternică cu tunete şi aşa s-a terminat bătălia din 17 decembrie noaptea”, şi-a amintit Nicu D, potrivit căreia luptele au continuat în 18 şi 19.
În 20 decembrie, oamenii adunaţi pe Calea Girocului au văzut un comvoi de camioane încărcat cu soldaţi. „Ei treceau printre noi, cu copertinele date jos. Se ţineau cu mâna de bare şi plângeau. Plângeam şi noi şi le-am spus: „Nu-i nimic băieţi, noi v-am iertat”. Una dintre femei i-a strigat militarilor că i-au împuşcat feciorul.
„Atunci ne-am dus în Piaţa Operei şi acolo am trăit un moment extraordinat când o voce de la balconul Operei a început să rostească Tatăl nostru. Toată piaţa, peste 100.000 de oameni, a îngenunchiat şi a rostit Tatăl nostru”, a mai spus Nicu D. Cu toate că a fost împuşcat, Nicu D nu a vrut nicio recunoaştere. „Niciunul din băieţii care am fost acolo nu a cerut cerut niciun fel de drepturi de revoluţionari. E cea mai mare jignire să spui că îţi trebuie o recunoaştere. Noi am câştigat un drept extraordinar atunci. Voi (n.r. - tinerii) nu înţelegeţi ce înseamnă libertatea. Nu există plată mai mare”, a punctat timişoreanul care se bucură discret de libertatea câştigată în 1989.