Vremurile când bărbaţii români consumau cu mândrie boaşele cocoşului. Pasărea este considerată sfântă în popor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cocoşul este considerat o pasăre sfântă pentru poporul român, cu multiple semnificaţii. Cocoşul are rol prevestitor, de alungare a spiritelor rele şi chiar de vindecare.

Cocoşul este glorificat în Oltenia şi este chiar desenat pe casele din Oltenia. „În Oltenia, în judeţul Vâlcea, se obişnuieşte să se pună pe case chipul de lemn al cocoşului, ca un purtător de duhuri rele şi de vrăji. Aceste figuri se numesc «turturele». Şi prin alte părţi locuite de români se crede că cocoşul este străjer şi apărător de duhuri necurate şi se pune de tinichea sau de lemn pe creasta casei. Tot în acelaşi scop se pune şi găină“, arată Gheorghe Ciauşeanu în „Superstiţiile poporului român“.

Cântatul cocoşului

Alte credinţe sunt legate de cântatul cocoşului.

„Românii credeau că atunci când cocoşul cântă fără nicio noimă vesteşte vreo nenorocire. În Moldova, se crede că atunci când îţi cântă cocoşul în prag, îţi vin musafiri, când îţi cântă pe prispă, îţi va veni o rudă. Poporul nostru crede că cocoşul e înger văzut. Cel ce ocărăşte şi, mai cu seamă, cel ce îl dă Dracului este socotit ca un om ticălos, om fără suflet, care va merge în iad, pe lumea cealaltă. (...) Cocoşul cântă la miezul nopţii, fiindcă vine îngerul şi-l gâdilă la aripa dreaptă, spunându-i că toacă în cer. Cântecul lui nimiceşte puterea duhurilor. Duhurile fug de zgomote. (...) la uşa raiului cântă, şi ziua, şi noaptea, un cocoş. Cât trăieşti să-i dai de pomană un cocoş la un om de vârsta şi sexul tău, - căci pe lumea cealaltă  îţi iese înainte cântând“, se mai arată în lucrarea  „Superstiţiile poporului român“.

Penele de cocoş feresc copilul de duhuri rele

Există diferite convingeri cu privire la diferite afecţiuni care ar putea să vindecate prin consumul sângelui de cocoş sau a altor organe.

„Bătrânii cred că nu e bine, este nelegiuit lucru ca voinicul să mănânce capul cocoşului: «nu e bine ca un voinic să mănânce capul altui voinic». (...) Sângele din creasta cocoşului negru se dă de băut copiilor care «răsar» (au spasmuri) în somn, ca să se «zviduiască» de această meteahnă. Cel care are dureri la inimă , crezând că i-o mănâncă strigoii, - bea sânge de cocoş negru, pentru a îndepărta nefasta influenţă a acestor duhuri rele. Penele de cocoş se pun în scalda copilului – mai cu seamă după botez – ca să fie ferit de duhuri rele şi de bântuielile lor, în toată viaţa lui. Limba cocoşului o mănâncă cei ce au «urât», le este frică să rămână singuri pe întuneric. Boaşele cocoşului le mănâncă bărbaţii care n-au şi vor să aibă copii“,

menţionează Gheorghe Ciauşeanu. 

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online