Revelionul persoanelor cu dizabilităţi. Peste 100 de petrecăreţi au sărbătorit intrarea în noul an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 100 de persoanele cu dizabilităţi au sărbătorit trecerea în noul an

Aproximativ 100 de persoane care suferă de diferite probleme de sănătate au petrecut cu două zile mai devreme trecerea în noul an.

Petrecerea a avut loc luni, 30 decembrie, la Centrul de zi „Christian“ pentru persoane cu handicap din Târgu Jiu. Evenimentul a fost denumit Ziua Recunoştinţei.

Persoanele cu dizabilităţi s-au distrat în voie, fără să se simtă stânjeniţi de privirile indiscrete ale celor din jur.

„Muzica a fost asigurata de Robert Gavrilescu si prietenii iar distractia a fost la ea acasă. Cu toţii am dansat, s-au facut dedicaţii specifice petrecerilor, iar la final, cei care au dorit si-au transmit gândurile şi dorinţele pentru anul care vine. 

Am conştientizat încă o dată această binecuvântare de a avea un loc destinat persoanelor cu dizabilităţi, în care zilnic se desfăşoară activităţi de  Informare şi consiliere socială, consiliere psihologică, socializare şi petrecerea timpului liber, activităţi socio-culturale si ocupaţionale, activitati de utilizare a  calculatorului si comunicare prin reteaua de internet, activitati de kinetoterapie. Fie ca în Noul An să aveti parte de împliniri, satisfacţii, sănătate şi bucurii“, a spus Daniel Andrei, directorul Centrului de zi „Christian“.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur