Om de afaceri din Gorj, candidat PNL la Senat, cere despăgubiri de două milioane de euro de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Iordache solicită de la statul român despăgubiri de aproximativ două milioane de euro

Omul de afaceri Ion Iordache, din judeţul Gorj, anunţat drept candidat PNL pe locul I pentru Senat, solicită de la stat despăgubiri de aproximativ două milioane de euro.

Ion Iordache deţine un complex de vânătoare care se întinde pe sute de hectare în judeţul Gorj. Acolo s-au aflat aproximativ 2.000 de porci mistreţi, care au fost afectaţi de pesta porcină africană şi au fost ucişi, ca urmare a deciziilor luate de autorităţi. 

Conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj a stabilit că omul de afaceri nu are dreptul să primească despăgubiri, deoarece acestea se acordă doar pentru porcii domestici aflaţi în gospodăriile oamenilor sau în gospodării. 

Omul de afaceri gorjean a acţionat în judecată autorităţile. A deschis patru procese şi solicită despăgubiri de aproximativ două milioane de euro. 

„Nu ştiu exact sumele pentru că sunt mai multe elemente. Este vorba de valoarea de înlocuire a animalelor exterminate, cheltuielile de ucidere, materilalele folosite. DSV a refuzat. ANSVSA, autorittatea care coordonează, mi-a răspuns la nişte notificări pe care le-am trimis, din care rezultă că avem dreptate. 

Lucrurile nu prea stau tocmai roz pentru ei. Trebuie să stabilească şi instanţa cu privire la abuzurile pe care le-au făcut. Refuzul DSV de a aproba documentaţia şi de a aproba despăgubiri s-a bazat pe două chestiuni: că noi nu suntem consideraţi exploataţie şi că nu ne încadrăm în articolul cu privire la acordarea despăgubirilor. 

Răspunsul de la ANSVSA spune că suntem exploataţie şi că ne încadrăm în articolul respectiv. Sunt mai multe procese. Unul dintre ele este la Judecătoria Târgu Jiu. DSV a cerut să se anuleze ordinul Prefectului şi a pierdut. Am cerut să stabilească majorări pentru dezinfecţie, în vederea repopulării. Un alt proces este pentru aprobarea evaluării şi al patrulea proces pentru despăgubiri“. 

DSVSA Gorj: „Este interpretabil răspunsul ANSVSA“

Sorin Ştefănescu, directorul DSVSA Gorj, a precizat că decizia va fi stabilită de instanţa de judecată: „Suntem în instanţa de judecată. Este vorba de obligaţia de a face, de Comisia de evaluare întocmită atunci, ca să stabilească un preţ. Este vorba de preţul pe fiecare animal în parte. Dânsul a trimis mai multe solicitări la ANSVSA. Este interpretabil răspunsul. Există un cod de exploataţie“. 

Ce animale se mai află în complexul lui Iordache 

Iordache spune că activitatea complexului de vânătoare continuă, dar se bazează mai mult pe creşterea animalelor şi nu pe organizarea de partide de vânătoare: „Avem şi alte specii de animale.: cerb comun, cerb lopătar, muflon, căprior. Avem animale foarte frumoase. Avem colaborori cu tineri veterinari care vor să facă practică şi să captele experienţă. Pentru mine este o chestiune de suflet şi am mare încredere că poate fi un domeniu de activitate de succes în judeţul Gorj. Ne interesează să facem creştere în această perioadă, să avem o genetică bună“. 

Cine este Ion Iordache

Ion Iordache controlează una dintre cele mai importante firme de construcţii din Oltenia, care a câştigat multe licitaţii de modernizări de drumuri. Acesta a fost primarul localităţii Turceni, a fost vicepreşedintele PNL Gorj, iar mai târziu a ajuns preşedintele ALDE Gorj, de unde a demisionat şi a devenit un colaborator al PSD pentru campania electorală şi alegerile din această toamnă, însă după scurt timp a plecat la PNL.  

Vă mai recomandăm să citiţi:

Studentă de 22 de ani, răpusă de un infarct. A fost internată, dar nu i-au fost depistate problemele cardiace

 

Primarul reales al municipiului Târgu Jiu, atac furibund la adresa colegilor liberali: „Nu au făcut altceva decât să mă lovească pe la spate“

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile