Liderii minerilor din Gorj s-au ales cu dosare penale pentru că le-ar fi luat acestora cărţile de identitate ca să nu poată vota la referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minerii ar fi împiedicaţi să voteze la referendum.

Poliţiştii din Gorj s-au sesizat din oficiu, marţi, şi au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări după ce presa a relatat că unor angajaţi ai unei unităţi miniere li s-ar fi luat cărţile de identitate de către conducere, pentru a nu putea participa la referendum, potrivit IPJ Gorj.

"La data de 24 iulie a.c., urmare a aspectelor prezentate în mass-media din care rezulta faptul că angajaţi ai unei unităţi miniere din judeţul Gorj nu îşi vor putea exercita dreptul de a participa la referendum, întrucât persoane din conducere le-ar fi luat cărţile de identitate, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Gorj s-au sesizat din oficiu şi au constituit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de împiedicare prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 52 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Gorj s-au deplasat la unitatea minieră, unde au audiat 15 angajaţi, dintre care trei cu funcţii de conducere, potrivit sursei citate.

Totodată, la nivelul unităţii miniere a fost dispusă o anchetă internă, rezultatul acesteia urmând a fi pus la dispoziţia ofiţerilor de caz, în perioada imediat următoare, se mai arată în comunicat.

Poliţiştii continuă activităţile de cercetare, pentru lămurirea întregii situaţii de fapt, iar la finalizarea anchetei vor înainta dosarul penal, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, precizează reprezentanţii IPJ Gorj.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie